Când refuzi/ignori Autiștii. Trăind cu Disforia sensibilă la respingere

Am avut experiențe cu disforia sensibilă la respingere (RSD) de la o vârstă incredibil de mică. Cred că are legătură cu problemele de reglare emoțională, și este agravată de experiențele negative- de la starea continuă de a nu face față standardelor, de la oamenii care respingeau miezul ființei mele, și, în multe moduri, de la faptul că trăiesc ca o persoană neurodivergentă într-o lume care nu e făcută pentru oameni ca mine.

M-am simțit diferit pe parcursul creșterii. În copilărie știam că nu mă încadrez, și am simțit că e greu să relaționez cu alți copii. Și mai greu îmi era să-mi fac prieteni. Am fost copilul ciudat din familia săracă despre care toată lumea vorbește. M-am obișnuit să fiu singur, cu excepția fratelui și a surorii mele, de la o vârstă mica.

Una din cele mai timpurii amintiri ale respingerii a fost în cadrul unei petreceri de aniversare, unde am fost invitat de mama unui coleg. Noi nu eram prieteni, și la acel moment nu aveam niciun prieten, dar eram încântat să fiu invitat undeva. Mama mea și cu mine am mers la un shop și am cumpărat un mic robot care putea fi controlat și manevrat. Mama m-a ajutat să împachetez cadoul și a venit cu mine până la casa copilului.

Când am ajuns la petrecere, era o căsuță în spate. După o primire oarecum slabă a cadoului meu (mulți copii au adus lucruri mai scumpe), aveau de gând să joace câteva jocuri acolo. I-am urmat și am fost pedepsit de copilul sărbătorit când am încercat să intru. Mi s-a spus că sunt „ciudat” și că nu mă voiau acolo. Acest lucru a m-a rănit adânc, iar eu m-am simțit distrus și am plâns, am tot plâns. Mama copilului l-a certat pe copil și a încercat să mă facă să intru în căsuță cu ceilalți, dar nu am putut. Încă îmi amintesc durerea pe care am simțit-o în acea ocazie, încă mai pot evoca acele sentimente ale unui copil de 5 ani, respins. Mai târziu, am fost invitat la o petrecere de către cineva din liceu, și s-a întâmplat un lucru foarte asemănător. Îmi făcusem curaj să particip la petrecere și sosisem devreme.

Mai târziu, câțiva dintre cei mai cool copii au ajuns. Unul din ei m-a observat și i-a spus fetei a cărei petrecere era: „Ce caută ăștia aici?” Ei șicanau gazda din cauza faptului că mă invitase pe mine.

Încă nu reușisem să trec peste această etichetă de copil ciudat nici măcar în liceu.

Faptul că am auzit în treacăt discuția lor m-a făcut să simt o senzație puternică de respingere din nou, care s-a agravat cănd am auzit gazda spunând ceva în stilul “Mi-a fost milă de ei.” O durere debilitantă m-a lovit, iar când entuziasmul a dispărut, am decis să plec.

Fata și mama ei au observat că plec și m-au întrebat ce e în neregulă. M-am simțit rușinat de faptul că mă simțeam așa cum mă simțeam. Le-am spus că nu mă simt bine, și am plecat de la petrecere. Am stat pe marginea drumului o vreme, încercând să mă adun, iar apoi am pornit spre casă încet-încet.

CE ESTE DISFORIA SENSIBILĂ LA RESPINGERE? (RSD-DSR)

Disforia sensibilă la respingere, sau RSD pe scurt, este o problemă care se manifestă de regulă la persoanele neurodivergente. Se crede că este cauzată de dificultatea mai crescută în reglarea emoțiilor noastre, ceea ce duce la o creștere incredibilă a experienței respingerii.

Pe scurt, este o sensibilitate mai crescută la respingere (așa cum îi spune și numele), iar respingerea nu trebuie să fie reală. Poate fi vorba și de o respingere imaginată sau temută.

RSD-DSR poate fi resimțită incredibil de intens, iar noi o putem resimți în miezul ființei noastre ca pe o durere fizică, discomfort și supraîncărcare senzorială. Poate fi aproape imposibil să preiei controlul asupra acestor senzații atunci când se declanșează un episod intens.

Pentru mine, senzația este de durere în piept, discomfort și încordare, și nu mă simt capabil să respir, de parcă un cuțit mi-a fost înfipt în piept. Poate apărea foarte rapid, și mă poate consuma înainte de a fi conștient că îl trăiesc și că îl pot descrie.

Un lucru pe care l-am învățat despre faptul că suntem neurodivergenți și avem RSD (disforia sensibilă la respingere), este că deseori noi ne putem reaminti fiecare moment intens de durere și respingere ca și cum ar fi fost ieri. Aspectul acesta poate fi insidios. Dacă noi am putea uita acea durere, poate că DSR-RSD nu ar fi o problemă așa de debilitantă.

Fiind AuDHD, am fost deseori pedepsit aspru pentru că nu înțelegeam instrucțiuni simple, nu terminam ceea ce începeam, uitam lucruri, făceam lucrurile în mod greșit, nu îmi păsa destul, eram prea emotiv, sau nu eram destul de emotiv.

Curând am acumulat atât de mult bagaj legat de felul cum am fost respins, încât am simțit că orice fac poate să rezulte în respingere.

După un timp, învățăm adesea să fim people pleasers (adică oameni care caută să facă pe plac altora) pentru a încerca să contracarăm respingerea—prin a fi mai de ajutor, căutând aprobarea, și spunând da la orice, pentru că noi încercăm să menținem în echilibru acel du-te vino între respingere și aprobare.

Desigur, cu problemele noastre de funcții executive, noi suntem de regulă incapabili să terminăm ceea ce începem, sau să ne onorăm angajamentele către ceilalți, din cauza unei multitudini de motive.

Aceasta poate să ducă la o intensificare a experienței respingerii atunci când aceiași oameni pun sub semnul întrebării dedicația noastră, sau atunci când promitem prea mult și ducem prea puțin la îndeplinire, din nou și din nou.

M-am blocat într-un loop de feedback insidios într-o situație unde trebuie să îmi asum și mai multe sarcini, ca să compensez pentru acele sarcini pe care nu le-am făcut bine, nu le-am dus la îndeplinire sau pe care am eșuat să le fac, fapt ce a dus la și mai multe experiențe de respingere.

Eu numesc asta „banda groazei”, deoarece va merge din ce în ce mai repede și mai repede pe măsură ce încerci să-ți alini sentimentele, asumându-ți din ce în ce mai multă muncă și promisiuni.

În cele din urmă, putem suprapune respingere după respingere și ne epuizăm pe măsură ce ne supraîncărcăm.

RSD devine o barierã pentru buna funcționare atunci când fiecare interacțiune este o potențială sursă de respingere. Noi devenim atât de temători privind taxarea prin respingere, pe care trebuie să o plătim prin durere fizică și psihică, încât dezvoltăm aversiune la riscuri. Totul trebuie să fie analizat, tonul trebuie identificat (lucru la care nu m-am priceput niciodată), și căutăm în mod activ respingerea în diverse situații, în relaționarea cu oamenii și în acțiunile lor.

Dacă am de trimis un mesaj și nu primesc un răspuns prompt, voi începe să mă gândesc că în vreun mod l-am supărat pe destinatar. Poate voi primi răspuns la întrebare, dar va suna abrupt. Un răspuns gen “OK“ la întrebarea mea din email ar putea să îmi declanșeze RSD-ul, disforia sensibilă la respingere, pentru că lipsește suficient de mult context încât să mă conving că nu a fost vorba de respingere.

De asemenea, deseori pot să devin atât de preocupat să nu provoc o ofensă prin email, încât ajung să petrec două ore scriindu-l, rescriindu-l din nou și din nou, până când găsesc acel mod prin care nu ofensez pe nimeni. Chiar și atunci s-ar putea să nu îl trimit, de frică că aș fi putut rata ceva.

Ca dezvoltator de software, recenziile de cod de la colegi pot deveni o experiență îngrozitoare unde eu doar aștept să mi se spună cât de incompetent am fost. Statul în picioare zilnic, deja o formă intensă de anxietate socială, devine ceva ce trebuie evitat cu orice preț- datorită riscului de a fi criticat. Am găsit moduri de a ignora aceste lucruri din cauza fricii de respingere.

Cu toate acestea, RSD se agravează într-un vid de informații, în care noi nu știm ce cred alții despre noi, despre munca noastră și locul nostru în lume.

Cu cât știm mai multe despre modul în care suntem percepuți, cu atât lucrurile sunt mai clare, cu atât simțim nevoia de mai puțin control.

Evitând feedback-ul, am agravat de fapt RSD-ul, pentru că, cu cât lucrurile au durat mai mult fără feedback, fără să știu că fac o treabă bună (sau proastă), cu atât mă temeam să solicit acel feedback.

Mi-am refuzat posibilitatea de a corecta ce trebuie corectat, de a accepta feedback constructiv și, în cele din urmă, a trebuit să-mi livrez modificările și, din cauza neatenției, am greșit.

Acest lucru a declanșat reproșuri din partea colegilor mei, care, la rândul lor, au declanșat o criză masivă de RSD, și a durut incredibil de tare. Aș putea la fel de bine să termin această poveste.

Problemele mele cu RSD și cu nesolicitarea de feedback au ajuns să mă ducă în situația în care să mi se trimită o solicitare de întâlnire fără context, cu managerul meu și un reprezentant HR pentru următoarea dimineață de luni, la ora 9:00.

Acest e-mail a fost trimis vineri la ora 17.00. Nu am dormit decât câteva ore, între timp. Tot weekendul am avut un nod în piept. Mi-am curățat laptopul de la serviciu pentru că eram convins că voi fi concediat.

La întâlnirea de luni, am început să plâng isteric timp de aproape 30 de minute. Am avut o criză emotivă, iar șeful meu și persoana de la HR au fost șocați.

Da, au existat probleme cu performanța mea și da, au vrut să merg la un plan de îmbunătățire a performanței (PIP). Dar nu au vrut să mă concedieze. Le-am spus că nu am dormit din cauza invitației la întâlnirea fără context trimisă vineri seara. Șeful meu a fost șocat și a spus: „Am procedat așa pentru a minimiza îngrijorările tale”.

Nu am înțeles că eram neurodivergent la acea vreme, dar am înțeles problemele mele legate de faptul că nu am suficiente informații. Am plâns și am spus: „A fost cel mai rău lucru posibil”.

Într-un mod ciudat, poate părea că RSD încearcă să ne protejeze, dar este o minciună. Făcându-ne să ne decupăm și să evităm sursele de respingere, RSD ne obligă să ne apropiem de noi înșine fără un motiv real, ceea ce ne face să ne simțim mai izolați, apoi mai respinși. Alterarea noastră pentru a evita o posibilă respingere încă construiește același zid de experiență negativă și rușine.

Trăind cu RSD-DSR (Disforie sensibilă la respingere)

Cele mai importante lucruri

Vă rugăm să nu lăsați pe nimeni să vă spună că experimentarea RSD-DSR (Disforie sensibilă la respingere) este greșită sau invalidă. Este real ceea ce simți în ceea ce privește experiența fizică și emoțională, este valid. Nu ar trebui să ne simțim rușinați pentru felul în care trăim emoțiile sau modul în care creierul nostru este conectat. RSD poate declanșa răspunsurile noastre de luptă sau fugă, făcându-ne adesea să simțim că avem nevoie de o distanțare imediată de sursa sentimentelor.

Un episod RSD este cel mai nepotrivit moment posibil pentru a lua măsuri definitive cu privire la ceva. Poate doriți să părăsiți un grup, să renunțați la locul de muncă sau să rupeți legăturile cu persoana în cauză. Creierul nostru și sistemul nervos strigă la noi să facem ceva, orice, pentru a pune capăt sentimentului sau a reduce riscul de a ne confrunta cu el. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pe termen scurt este să găsim o retragere temporară, într-un spațiu calm, și să așteptăm să treacă sentimentele intense. Deciziile luate în vâltoarea momentului pot provoca regrete și alte sentimente de izolare.

Cineva mi-a spus într-o conversație despre OCD (tulburarea obsesiv-compulsivă), că nu toate gândurile sunt adevărate. Același lucru e absolut adevărat cu privire la RSD-DSR (disforia sensibilă la respingere). Când sunt prins într-un episod de RSD pot să experimentez foarte multă ruminare, în mod constant rotindu-mi un gând negativ în cap, din nou și din nou, dându-i și mai multă putere cu fiecare rotație. Și de la acel gând mă duc la alte gânduri, și curând ajung să mă simt ca într-o spirală de gânduri negative.

Am constatat, așa cum am menționat anterior, că RSD-ul meu prosperă în absența informațiilor care să-l contrazică. Acel vid de informații, sau abisul, este locul în care se manifestă: în ce-ar fi, poate, în diversele posibilități. Cu cât mărim acel spațiu din viața noastră, cu atât mai mult prosperă. Dacă avem o modalitate de a exprima motivul a ceea ce simțim, poate fi bine să-l exprimăm și să-l articulăm. Ai putea să vorbești cu un prieten, sau să înregistrezi un jurnal. Scoate cumva gândul și de ce-ul în afara minții tale. Scoate-l astfel încât să îl poți vedea la lumina zilei, în loc să îl simți doar.

RSD-DSR (Disforie sensibilă la respingere) declanșată social

Dacă ți-e teamă că ai supărat pe cineva, uneori singurul lucru pe care îl poți face este să-l întrebi. Pentru că în cel mai rău caz e faptul că l-ai supărat (ceea ce simți tu acum), iar cel mai bun scenariu este că supărarea a fost ceva imaginat sau o neînțelegere. Acest lucru poate fi greu, pentru că mai trebuie să gestionăm posibilitatea că avem dreptate, dar cel puțin știm ceva sigur și devine un fapt obiectiv. Poate oferi o oportunitate de a clarifica situația și de a opri sentimentele care ne frământă. Dacă altcineva a făcut ceva pentru a vă declanșa sensibilitatea de respingere, poate fi dificil să decideți dacă să vă apropiați sau nu de el, astfel încât să puteți clarifica treburile dintre voi.

Mediul de lucru (angajat)

E greu, dar după propriile mele experiențe, vă recomand să solicitați feedback regulat. Este mai bine să aflați ceva ce poate fi schimbat mai devreme. Verificatul prin feedback poate ajuta la evitarea unui trigger mai puternic de respingere care ar putea apărea mai târziu.

Dacă-ți faci griji privind tonul unui dialog poți reproduce dialogul propriu-zis sau spiritul lui general unei alte persoane (lucrul acesta poate fi dificil în unele locuri de muncă sau atunci când lucrezi într-un mediu izolat).

Sunt conștient că există un echilibru între comunicarea prea puțină și comunicarea prea multă.

Mediul de lucru (leadership)

Pentru toți șefii care citesc asta. Ca și șeful meu, mă puteți ajuta ținând deschis un canal stabil de feedback. Nu doar feedback negativ, sau să nu îmi spuneți doar atunci când lucrurile nu merg bine, ci și feedback pozitiv. Noi trebuie să ne dezvățăm de ideea că solicitarea de feedback e doar o experiență negativă.

Este absolut esențial pentru mine să aud dacă ești mulțumit de munca mea și, dacă nu ești, oferă-mi oportunități de a corecta.

Nu ambuguizați niciodată invitațiile la întâlnire. Nu trimiteți niciodată o invitație care să spună „să ajungem la zi”, fără context. Acesta, după cum am discutat mai sus, a fost un declanșator masiv de RSD pentru mine. Chiar dacă mă descurc bine și îmi îndeplinesc treaba, probabil că mă gândesc că o să mă concediezi - nu am dovezi care să ateste contrariul.

Pe scurt…

Trebuie să ne interogăm gândurile și să ne dăm seama că nu toate gândurile sunt adevărate. Nu trebuie să trăim în poate, pentru că incertitudinea este locul unde trăiește RSD- DSR (disforia sensibilă la respingere).

Trebuie să acceptăm că vom experimenta RSD și nu este greșit să simțim ceea ce simțim. Creierele noastre sunt conectate diferit, asta-i tot. Nu ar trebui să ne fie rușine de asta.

Desigur, există momente în care oamenii ne resping cu adevărat, iar acestea sunt cele mai grele momente dintre toate.

Resimt incredibil de puternic RSD-DSR-ul (disforia sensibilă la respingere) privind modul în care va fi primit acest articol.


Articol original (podcast audio):


Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici și apăsând una din opțiunile de donație de la capătul paginii.


Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru resurse.


Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.


💡
Informațiile de pe acest site au un scop educațional general și nu înlocuiesc consultanța profesională. Este important să căutați formare, educație continuă, supraveghere clinică ori ajutor direct de la un psihoterapeut calificat.