Autism, Pasiune și Luptă: Viața unui Profesor Autist de Arte Culinare
„Mi-aș dori ca în fiecare zi să fie Halloween. Am putea purta toți măști tot timpul. Apoi am putea să ne plimbăm și să ne cunoaștem înainte de a vedea cum arătăm sub măști.”
― R. J. Palacio, Wonder
„Șefu', ai un moment?” Domnul Jones (nu e numele lui real) a intrat în clasa mea de Arte Culinare. Subdirectorul, care era supervizorul meu direct, avea în mână niște hârtii pe care le-a pus în fața mea.
„Acestea sunt printuri ale celor șase clase ale tale. Ți-ai dat seama că trei pătrimi dintre elevii tăi nu trec?”
Am dat din cap afirmativ.
„Ce intenționezi să faci în legătură cu asta?”
Am ridicat din umeri. „Ce pot face?” Era anul școlar 2020-2021, și eram în mijlocul unei pandemii globale. Conform Biroului de Recensământ din SUA, 93% dintre toate gospodăriile aveau copii care urmau să petreacă cel puțin o parte a anului în învățământ virtual.
Districtul meu a folosit fonduri federale de ajutor pentru Covid pentru a cumpăra Chromebooks pentru fiecare student. Deoarece unii copii nu aveau acces la internet, personalul IT al districtului a identificat zonele fără semnal care au fost „acoperite” folosind autobuze școlare ca platforme mobile pentru emitătoare WIFI portabile.
Deși unora dintre studenți le plăcea învățământul la distanță, majorității nu le plăcea. Studenții care veneau anterior la școală pentru a socializa cu prietenii erau complet indiferenți față de învățământul virtual. Deoarece toate programele sportive fuseseră anulate, unii studenți sportivi nu mai simțeau că este necesar să mențină medii de promovare.
În tot districtul meu și în toată această țară, ratele absenteismului au crescut. Studenții au încetat să mai lucreze la teme. Mulți dintre ei au început să chiulească de la clasele virtuale. Ratele de prezență au scăzut. Ratele de eșec au crescut.
„Nu e vina mea dacă studenții nu își fac temele.”
Subdirectorul a arătat cu degetul spre pieptul meu. „ESTE vina ta. E VINA TA pentru că e RESPONSABILITATEA TA! O rată de eșec de 75% este COMPLET INACCEPTABILĂ. Din fericire pentru tine, am o soluție.”
Mi-am ridicat o sprânceană.
Subdirectorul a pus un formular în fața mea. „Dacă implementezi o corectare de 10 puncte pentru toate notele, aceasta va rezolva problema ta foarte bine. Va trebui, de asemenea, să semnezi acest document afirmând că ai făcut o „greșeală” când ai trimis notele din ultimul trimestru și că acum ai corectat această greșeală.”
Am împins hârtia departe de mine. „Nu voi semna un formular afirmând că am făcut o greșeală. Nu am făcut nicio greșeală. Notele sunt complet corecte. Nu voi majora toate notele cu zece puncte. Deoarece nu avem voie să dăm note sub 50%, implementând sugestia ta ar fi oferit tuturor studenților o notă minimă de 60%. Acest lucru ar fi inclus toți studenții care au chiulit de la clasele mele, care nu au completat nicio temă și care nu au dat niciun test sau quiz.”
Mi-am scuturat capul. „Nu pot promova studenți care nu au făcut niciun efort. E neonest și neprofesionist.”
„Ce e neprofesionist este să REPROBEZI trei pătrimi din clasa ta!”
Mi-am încrucișat brațele și m-am așezat confortabil în scaun. „Aceasta nu este problema mea. Dacă vrei să fii supărat pe cineva, fii supărat pe studenții care chiulesc. Fii supărat pe părinții care își lasă copiii să fie complet iresponsabili.”
Directorul m-a contactat cu întârziere pentru a-mi spune că este conștient de problemă. „Te rog să nu demisionezi,” a cerut ea. „Am lucrat împreună de câțiva ani. Te rog să ai încredere în mine că voi aborda preocupările tale.”
Câteva săptămâni mai târziu, anul școlar s-a încheiat și a început vacanța de vară. Următoarele două luni au fost chinuitoare, așteptând o rezoluție la preocupările mele. M-am gândit mult și bine la un rezultat favorabil în legătură cu problemele mele cu subdirectorul și am decis că nu mai vreau ca domnul Jones să-mi fie supervizor direct.
Nu îmi plăcea să simt că trebuie să merg pe coji de ouă în jurul acestui om. În zilele în care era de bună dispoziție, era prietenul tuturor. În zilele în care era de proastă dispoziție, toți cei care îl vedeau venind încercau să găsească alt loc unde să fie.
Deoarece predau Arte Culinare, m-am asigurat întotdeauna că el avea un eșantion din orice preparau elevii mei în acea zi. În vremurile mai fericite, înainte de Covid, a primit pui cu orez, Poulet à la Provençal, o Feijoada braziliană, croissante proaspăt coapte și tarte cu fructe glazurate, doar pentru a numi câteva dintre produsele pe care le-am creat.
Nu a fost decât cu o zi înainte de începutul anului școlar 2021-2022 când directorul a anunțat prin email demisia subdirectorului.
Mi-aș dori să pot spune că problemele mele cu acest administrator sunt singurele probleme pe care le-am avut vreodată. Din păcate, în cursul unei cariere de predare de 32 de ani, am lucrat cu administratori care au fost mult mai răi.
Când eram profesor în primul an, în 1982, un director furios mi-a aruncat un capsator spre cap. Când m-am ferit, capsatorul a spart peretele din spate. Administratorul era supărat pentru că am oprit unul dintre elevii mei din clasa a cincea să înjunghie un coleg cu un briceag. Încercând să opresc acest copil, ne-am luptat pentru controlul cuțitului când elevul s-a împiedicat, a căzut și și-a lovit partea din spate a capului de marginea tablei. Deși era sânge peste tot, asistenta școlii a spus mai târziu că tăietura era doar superficială. Directorul m-a sancționat pentru folosire excesivă a forței.
La o altă școală, directoarea mă displăcea atât de mult încât, când a cumpărat laptopuri pentru profesori, nu mi-a dat unul pentru că a pretins că „doar” predau Arte Culinare. Profesorul de atelier de lemn a primit un laptop. Profesorii de artă și muzică au primit laptopuri. Toți profesorii de educație fizică au primit laptopuri. Eram singurul profesor care nu a primit unul. Mai târziu, directoarea m-a sancționat în evaluarea mea anuală pentru că nu am folosit tehnologia computerului pentru a instrui niciuna dintre clasele mele, deși nu mi-a oferit niciunul dintre instrumentele pe care ceilalți profesori le-au primit.
Am ajuns să părăsesc acest district. După ce am demisionat, am rămas fără loc de muncă timp de șase luni pentru că directoarea sabota referințele mele de muncă. Deși toate evaluările mele au fost excelente, ea a mințit și a spus oricui suna că sunt leneș, incompetent, contradictoriu și nesupus. A trebuit să angajez un avocat. Am dat în judecată directoarea și districtul școlar pentru defăimare. În loc să meargă în instanță, districtul școlar a ales să ajungă la o înțelegere cu mine.
Au făcut asta pentru că avocatul meu a angajat un investigator privat care s-a prefăcut că este director HR. Când a sunat pentru o verificare a referințelor, a reușit să înregistreze întreaga conversație scandaloasă. Conversația s-a încheiat când fosta mea șefă l-a rugat să nu-mi spună de ce nu voi obține locul de muncă. Ea a râs și a spus că vrea să „sufăr”.
Urăsc pe cei care intimidează. Părinții mei obișnuiau să mă bată și să mă înjure. Tatăl meu mi-a spus că își dorește să nu mă fi născut. În timp ce creșteam, mama îmi spunea adesea că sunt prost și urât și că aș fi norocos să găsesc un loc de muncă ca colector de gunoi sau ca paznic.
La școală, am fost intimidat fără încetare. Mi-au băgat capul în toalete. Mi-au furat sau mi-au călcat prânzul în picioare. Când eram în al doilea an de liceu, un grup de studenți m-a atacat, și am fost lovit și lăsat inconștient și sângerând la baza unei scări.
„Băieții vor fi băieți,” a explicat directorul când l-a sunat pe tatăl meu. „Nu e mare lucru. Va trece peste asta.”
(suspin)
Sunt momente când mă minunez de faptul că sunt relativ sănătos la minte, au fost multe momente ale vieții mele unde aș fi putut luat alte căi mai sumbre.
David Chin
Articolul original - Neuroclastic.com este cel mai prestigios blog de presă autistă, creat de autiști și dedicat poveștilor și perspectivelor autiștilor.
Un aspect esențial pentru un viitor de succes al unei persoane autiste este dezvoltarea abilității de a-și cunoaște propriile nevoi și de a cere acomodări într-un mod asertiv. Încurajarea autonomiei și a comunicării deschise în rândul persoanelor autiste este crucială. Într-o lume care poate fi plină de provocări și presiuni sociale, capacitatea de a exprima nevoile și preferințele individuale este un pas important spre independență și încredere în sine.
Un copil care învață să-și exprime nevoile și să solicite acomodările adecvate devine mai puțin vulnerabil în fața situațiilor de abuz sau manipulare. În plus, dobândirea abilităților de comunicare (no obligatoriu de vobire ci de comunicare a nevoilor) și asertivitate îi poate ajuta să dezvolte relații sănătoase și să se integreze mai bine în comunitate.
Este important să se sublinieze faptul că fiecare persoană autistă este unică, iar nevoile lor pot varia considerabil. Prin urmare, sprijinirea lor în dezvoltarea abilităților de comunicare și înțelegere a propriilor nevoi trebuie să fie adaptată individual. În plus, promovarea toleranței și a înțelegerii neurodiversității în societate poate contribui la crearea unui mediu mai incluziv și mai prietenos pentru toți.