Autismul și Adapterea ce pare ”Recuperare” însă distruge sănătatea autiștilor

Mascarea este un mecanism de coping pe care multe persoane, în special cele autiste, îl folosesc pentru a naviga interacțiunile sociale și viața în general și care este principalul responsabil pentru așazisă ”recuperare” ce va avea costuri pe termen lung. Implică crearea unei fațade sau adoptarea unor personalități sociale pentru a se integra și a se proteja de potențialul risc de rănire sau respingere însă care sunt complet opuse nevoilor și necesităților personale de zi cu zi. Pentru persoanele autiste, mascarea depășește adaptările la nivel superficial. Adesea, presupune suportarea durerii și a disconfortului, deseori disocierea completă de părți majore din simțuri și având limite foarte slabe față de agresori și manifestând răspunsuri la traumă ca mijloc de autoprezervare. Acest articol își propune să exploreze impactul profund al mascării, experiența fortificării și dorința de autenticitate printre persoanele autiste.

Înțelegerea mascării:

Mascarea este un fenomen complex care izvorăște din dorința de a aparține. Este adesea descris ca ceva ce persoanele autiste fac pentru a "se integra". Logic, atunci următoarea întrebare ar trebui să fie "de ce nu ni se permite să ne integrăm?" dar, din păcate, "experții" nu s-au concentrat pe mediul nostru social și cum ne fortificăm pentru a evita durerea cauzată de judecată și respingere. Autiștii pot imita comportamentul și interesele altora pentru a se alinia cu grupuri sociale sau locuri de muncă, chiar dacă acestea nu se aliniază cu preferințele noastre autentice. Putem fi de acord să facem lucruri cu care ne simțim inconfortabil, să mergem în locuri unde nu dorim să mergem și să spunem da când de fapt vrem să spunem nu. Personalitățile noastre sociale pe care le creăm pot distra pe alții, pot fi sufletul petrecerii sau clovnul clasei - toate ca o modalitate de a proteja sinele nostru interior de respingere și ridiculizare.

Acest lucru poate însemna să accepți sfaturi, chiar dacă instinctele ne spun să nu o facem. Poate însemna că ne depășim limitele și preluăm munca altora sau facem prea mult ca o modalitate de a ne dovedi și a fi acceptați. Putem fi perfecționiști (un alt răspuns la traumă) și putem aplica acest perfecționism asupra personalităților noastre sociale - și acestea trebuie să fie perfecte. Dacă nu sunt perfecte, poate evoca un sentiment de rușine profundă, determinându-ne să ne angajăm constant în narațiuni alternative în mințile noastre, creând neobosit versiuni noi, îmbunătățite ale noastre care se aliniază cu ceea ce credem că ceilalți vor de la noi. Imaginați-vă câtă energie consumă acest lucru. Imaginați-vă cât de epuizant este să fii constant în alertă, chiar și mult timp după ce o interacțiune socială a avut loc.

Ne camuflăm adevăratul sine, ascunzând nu numai trăsăturile autiste, dar chiar esența a ceea ce suntem, durerile și problemele ulterioare de sănătate pentru a ne asimila într-o lume care lipsește aprecierea sau recunoașterea expresiei autiste. Cu toate acestea, acest proces duce adesea la o deconectare și mai mare de la identitatea noastră autentică, chiar partea din noi pe care încercăm să o protejăm ajungînd involuntar să ajungem să ne trădăm pe noi înșine. Acest lucru rezultă într-un sentiment profund de izolare, o senzație de a fi deconectat nu numai de ceilalți, dar și de propriul nostru sine interior, chiar acel sine interior pe care încercăm să-l protejăm. Acesta se pierde, rămâne captiv în noi și adesea uităm cine este această parte din noi. Lumina dinăuntrul nostru se estompează și mulți dintre noi își petrec, adacă suntem norocoși, vârsta adultă dezvăluind, desfășurând sau defortificând și încercând să găsească calea înapoi către sinele nostru autentic - un sine care a fost îngropat sub versiuni de carton ale ceea ce alții ar putea dori să fim.

Exemple de Mascare:

Suprimarea Comportamentelor de Stimming:

Persoanele autiste pot suprima comportamente de stimming, cum ar fi fluturatul mâinilor sau legănatul, care ne aduc confort și îndeplinesc mai multe funcții somatice senzoriale importante. Toată lumea face stimming, fiecare ființă umană folosește mișcări repetitive, dar acest lucru este stigmatizat la autiști, așa că am putea suprima pentru a evita atragerea atenției și pentru a ne conforma așteptărilor societale de comportament „normal”. Suprimând aceste mișcări, putem crea un fals sentiment de conformitate în timp ce ne negăm oportunitatea pentru autoexprimare, învățare, prelucrare, stimulare și liniștire și reglare emoțională.

Îndurarea în Tăcere a Suprasolicitării Senzoriale, Durerii sau Disconfortului:

În medii care sunt copleșitoare sau intens senzoriale, persoanele autiste pot îndura disconfortul în tăcere. Am putea masca sensibilitățile noastre senzoriale pentru a preveni ca alții să le perceapă ca fiind diferite sau pentru a evita atragerea atenției asupra noastră. Mulți dintre noi am învățat că stimurile noastre sunt inacceptabile, mulți dintre noi, adulții, ne-am pierdut stimurile deoarece acestea au fost „criticate” de către îngrijitorii adulți de-a lungul copilăriei noastre. Unii dintre noi au avut „terapie” pentru a ne opri din a face acțiuni umane foarte normale, naturale și utile. Alții poate au observat că ceea ce facem este diferit și astfel am învățat să le ascundem. Toată această ascundere și suprimare poate duce la epuizare fizică și emoțională, deoarece navigăm constant într-un mediu care ignoră nevoile noastre senzoriale și sociale. Stimmingul este uman și necesar, iar suprimarea lui poate crea mai multe rezultate dăunătoare în ceea ce privește învățarea, prelucrarea, reglarea și bunăstarea emoțională.

Comportamente de de a fi pe placul tuturor:

A face pe placul oamenilor este un comportament comun de mascare printre autiști, înrădăcinat în răspunsurile noastre la traumă. Într-un efort de a menține armonia socială și de a minimiza riscul de respingere, adesea prioritizăm nevoile și dorințele altora deasupra propriilor noastre, uneori în detrimentul propriului nostru bine. Această cazare excesivă și sacrificiu de sine servesc ca strategii de coping pentru a naviga interacțiunile sociale, dar vin cu un cost. Prioritizând constant validarea externă și ignorând propriul nostru sine autentic, perpetuăm deconectarea în noi înșine și experimentăm consecințe potențiale, cum ar fi epuizarea și diminuarea stimei de sine.

Evitarea Conflictului:

Un aspect central al comportamentelor de a face pe placul oamenilor este evitarea conflictului. Această evitare este întrepătrunsă cu strategiile noastre de mascare, deoarece ne străduim să navigăm situațiile sociale cu minim de confruntare sau dezacord. Profund înrădăcinată în dorința noastră de a menține armonia socială și de a evita respingerea, adesea suprimăm propriile opinii, nevoi și limite pentru a menține pacea și a îndeplini așteptările altora. Cu toate acestea, această evitare constantă a conflictului servește doar pentru a ne detașa și mai mult de propriul nostru sine autentic. Prioritizând validarea externă peste propria noastră voce interioară și dorințe, adâncim deconectarea în noi înșine, împiedicându-ne capacitatea de a exprima identitățile și nevoile noastre adevărate.

Hiper-Adaptarea:

Hiper-adaptarea este un comportament comun printre persoanele autiste care intră sub mascare. Înseamnă să încercăm foarte mult să ne integrăm în normele sociale și așteptările lumii neuro-conformative. Autiștii pot merge până în pânzele albe pentru a-și schimba acțiunile, interesele și chiar aspectul pentru a fi acceptați și pentru a simți că aparținem. Acest efort constant de a ne integra poate fi copleșitor și dăunător pentru bunăstarea noastră, deoarece ajungem să ascundem cine suntem cu adevărat și să ignorăm propriile preferințe și nevoi. S-ar putea să nu ne exprimăm niciodată gândurile, visurile și dorințele și să spunem doar ceea ce credem că alții vor să audă. De asemenea, s-ar putea să rulăm simulări în mintea noastră după ce o conversație a avut loc pentru a vedea dacă suntem mulțumiți de rezultate. Dacă nu suntem, atunci rușinea profundă preia din nou controlul și ne gândim ce putem face mai bine data viitoare. Mințile umane sunt programate să ne protejeze și mințile anxioase ale autiștilor pot petrece ore, dacă nu zile sau mai mult, rulând simulări și găsind modalități de a obține rezultate mai bune data viitoare. Ne gândim adesea „dacă fac asta data viitoare, atunci o voi face bine, atunci voi aparține” și ne petrecem viețile analizând și reajustând și hiper-adaptându-ne la fiecare situație nouă. Vă puteți imagina cât de epuizant este acest lucru? Și vă puteți imagina ce am putea face cu timpul nostru în loc să ne autocriticăm constant pentru că nu suntem versiunile perfecte false ale ceea ce credem că alții vor să fim?

Povara Emoțională a Mascării:

Ceea ce ne aduce la povara emoțională a mascării. Mascarea are un impact emoțional semnificativ asupra persoanelor autiste. Deși poate oferi o protecție temporară, adevărul de bază este că sinele autentic rămâne ascuns. Nevoia constantă de a suprima propria identitate adevărată și de a proiecta o persoană duce la un sentiment de deconectare și izolare. Autiștii tânjesc după acceptare și înțelegere, dorindu-și conexiuni în care să fim îmbrățișați pentru esența noastră adevărată. Impactul emoțional al mascării poate duce la anxietate, depresie, stima de sine scăzută și un sentiment profund de singurătate. Toate acestea pot conduce la epuizare.

Chinul de face mereu mai mult

Chinul acesta este un alt aspect semnificativ al mascării. Pentru mulți autiști, experiența de a te simți epuizat și în permanentă balanță pe marginea epuizării devine o stare familiară. Presiunea neîncetată de a te conforma și de a naviga într-o lume care adesea eșuează să ne acomodeze nevoile sau să înțeleagă modul nostru de comunicare conduce la un ciclu continuu de depășire a provocărilor fără a lua pauzele necesare sau timp pentru auto-îngrijire. Această depășire neîncetată a ce supotăm cu sacrificul sănptpții noastre mintale și fizice este rezultatul anilor de condiționare, în care mulți dintre noi am învățat să îndurăm disconfortul, durerea, respingerea socială și experiențele senzoriale copleșitoare fără a căuta alinare. Este, de asemenea, rezultatul condiționării de a ne dovedi valoarea, de a arăta că suntem aproape invincibili și că putem face aproape orice - o formă extremă de a face pe placul oamenilor.

Teama de a fi judecat, înțeles greșit sau etichetat ca „leneș” întărește și mai mult nevoia de a continua, adesea în detrimentul propriului nostru bine. Acest model persistent de depășire contribuie la un sentiment profund de epuizare fizică și emoțională, lăsând puțin loc pentru auto-îngrijire și reînnoire.

Auto-îngrijirea este adesea un concept străin pentru mulți dintre noi și, dacă ai citit până aici, pariez că poți vedea de ce. Sub conceptul de auto-îngrijire se află dorința de a-ți satisface propriile nevoi, dar am crescut fără ca nevoile noastre să fie satisfăcute de alții și punând nevoile altora înaintea propriilor noastre, deci este destul de evident de ce auto-îngrijirea este un concept atât de străin pentru mulți dintre noi. Învățarea de a ne îngriji de noi înșine și de a pune propriile nevoi pe primul loc este o luptă continuă chiar și pentru cei dintre noi care am parcurs călătoria noastră de desfășurare sau demascare.

Recunoașterea Mascării ca Răspuns la Traumă:

Este crucial să recunoaștem că mascarea nu este doar o adaptare comportamentală, ci răspunsuri profunde la traumă. Persoanele autiste dezvoltă aceste mecanisme ca mijloc de autoprezervare într-o lume care adesea eșuează să ne înțeleagă, să ne acomodeze și să ne sărbătorească. Trauma provine din invalidarea continuă, respingerea, neînțelegerea și prejudecata cu care ne confruntăm, ducând la formarea unor bariere protectoare.

Abordarea Mascării și cu Empatie și Compasiune:

Recunoscând mascarea ca răspuns la traumă, societatea poate aborda persoanele autiste cu empatie și compasiune. Este necesar să creăm medii care prioritizează acceptarea, înțelegerea și acomodarea. Persoanele autiste ar trebui să se simtă în siguranță să fie sinele nostru autentic fără teama de judecată sau respingere. Educarea celorlalți despre neurodiversitate și promovarea practicilor inclusive cultivă o cultură a empatiei, unde diferențele sunt sărbătorite și modurile autiste de a fi sunt îmbrățișate fără prejudecăți.

Provocarea Așteptărilor Societale:

Pentru a favoriza o mai bună înțelegere și acceptare a neurodiversității, devine esențial să provocăm așteptările societale care perpetuează necesitatea mascării. Acest lucru implică chestionarea și demontarea normelor rigide și presupunerilor care înconjoară interacțiunea socială și îmbrățișarea frumuseții autenticității în toate formele sale. Promovând incluzivitatea, empatia și validarea, societatea poate crea spații unde persoanele autiste pot înflori și pot fi valorizate ca ființele umane minunate care suntem.