Autismul și Frica, Anxietatea și Retragerea copiilor Autiști

Întrebarea care ne însoțește o viață: De la naștere până la ultima suflare, încercăm constant să răspundem unei întrebări definitorii – cum poate cineva ca mine să trăiască într-o lume ca asta, alături de oameni ca voi? Este o interogație care devine și mai apăsătoare pentru persoanele autiste. Fără a înțelege cum suntem diferiți, cum funcționăm, cum interacționează un mediu ostil sistemului nostru nervos cu modul diferit de operare al celor din jur, cum putem duce o viață sănătoasă mental și emoțional? Această căutare este esența a ceea ce înseamnă existența unei persoane autiste într-o societate care, adesea, nu ne înțelege.

Anxietatea este un sentiment omniprezent, care ne poate afecta pe toți. Dar pentru persoanele autiste, anxietatea ia forme particulare, influențând modul în care gândim, acționăm și interacționăm fiind un coșmar continuu care ne însoțește zilnic cu frică și neliniște asiduă.

Anxietatea este o emoție complexă și multidimensională ce se poate manifesta în diverse moduri. Depășește înțelegerea tradițională a simplității de a te simți îngrijorat sau stresat. Pentru persoanele autiste, anxietatea poate lua diferite forme, influențându-ne acțiunile, gândurile și interacțiunile. Identificând diversele manifestări ale anxietății – fugă, luptă, încremenire, mascare, supunere – putem dezvolta o înțelegere mult mai profundă a provocărilor cu care se confruntă persoanele autiste și putem oferi un sprijin mai adecvat pe drumul lor către acceptarea de sine și o existență mai armonioasă.

Anxietatea: Expresii multiple la persoanele autiste

Prin explorarea diverselor expresii ale anxietății, precum fuga, lupta, încremenirea, mascarea și supunerea, putem dobândi o înțelegere mai profundă a provocărilor cu care se confruntă persoanele autiste anxioase și putem oferi un sprijin adecvat.

Fuga: Evadare, Ascundere și Căutarea Scăpării

Fuga este o expresie a anxietății caracterizată de un puternic imbold de a scăpa de situațiile copleșitoare. Persoanele autiste se pot angaja în acțiuni precum fugitul, ascunderea sau căutarea solitudinii pentru a găsi alinare față de anxietatea noastră. De asemenea, putem folosi strategii precum camuflarea sau scuze prefabricate pentru a pleca, într-o încercare de a crea distanță față de factorii de stres. Pentru un adolescent în școală, acest lucru ar putea arăta ca punerea glugii în timpul orelor pentru a se ascunde fizic. Când acest lucru este întâmpinat cu înțelegere, rezultatul este mult mai bun față de situația în care se presupune că elevul este dezinteresat sau „caută atenție”. La fel, un copil mai mic ar putea spune că are dureri de burtă și cere să plece. La locul de muncă, un coleg autist ar putea avea nevoie de timp petrecut singur sau poate evita interacțiunile cu colegii. Evitarea este o strategie preventivă prin care ne protejăm. Dacă evităm situația, evităm și riscul potențial. Este o strategie inteligentă, dar poate avea repercusiuni negative, cum ar fi izolarea și autoexcluderea.

Fuga se poate manifesta și ca o refugiere în lumea noastră interioară. Acest lucru poate lua forma visării cu ochii deschiși sau multă activitate însoțită de mișcări vii (stimulare, pentru a exprima ce se petrece pe interior). Un copil s-ar putea angaja în acest tip de activitate de auto-conservare în timpul pauzei de prânz, când petrece timp singur, dar în interior este angajat într-o lume interioară bogată.

De asemenea, putem căuta alinare în rutine sau activități familiare și reconfortante. Dacă lucrurile sunt previzibile, atunci există mai puține șanse de disconfort. Urmând rutine, ne minimalizăm riscul de supărare, respingere socială și alte experiențe neplăcute pe care le îndurăm adesea. Așadar, atunci când un coleg sau un prieten pare să „reacționeze exagerat” la schimbare, este important să realizăm că, în realitate, „reacția exagerată” nu există. Reacționăm la schimbare deoarece pentru noi, aceasta poate însemna disconfort; este mai dificil să calculăm riscul într-o situație imprevizibilă și noi ne monitorizăm constant mediul, nivelul de energie și ne gestionăm anxietatea ridicată. Este un cerc vicios.

Disocierea poate fi, de asemenea, înțeleasă ca un răspuns tip „fugă”. Dacă ne retragem în lumile noastre interioare sigure, atunci ne putem deconecta de la ceea ce ni se întâmplă. Acesta este un răspuns comun la traumă. Este util pe termen scurt pentru a ne proteja, dar are efecte negative pe termen lung.

Lupta: Provocare, Control și Rutină

Lupta este o altă formă în care anxietatea se poate manifesta, persoanele implicate manifestând comportamente asociate cu opoziția sau provocarea. Persoanele autiste pot experimenta anxietate accentuată, care duce la izbucniri, țipete sau un comportament perceput ca „agresiv”. În realitate, aceste comportamente sunt adeseori rezultatul unei nevoi de control și predictibilitate, precum și al unui atașament puternic față de rutinele stabilite. Răspunsul de tip „luptă” este un mecanism de gestionare a stresului, având ca scop restabilirea sentimentului de ordine și reducerea anxietății resimțite. Ca oameni, nu ne bazăm niciodată pe un singur răspuns la stres, ci pe o paletă întreagă. Experimentăm și folosim strategiile dovedite cele mai eficiente în a ne menține în siguranță. Așa cum puteți vedea în acest exemplu, reacția de tip „luptă” poate exista simultan cu cea de tip „fugă”, iar nevoia noastră de control și predictibilitate crește odată cu acumulările de experiențe stresante – acestea începând de la o vârstă fragedă. Învățăm modalități de a ne proteja.

Încremenire: Mintea goală, Pierderea graiului și Respirație îngreunată

Răspunsul de tip „încremenire” la anxietate produce un sentiment de imobilizare sau de a fi „blocat”. Persoanele autiste care se confruntă cu această manifestare a anxietății își pot simți mintea golindu-se, erschwerând gândirea logică sau exprimarea verbală. Un răspuns foarte uman. Din această cauză avem expresii precum „mi s-au pus cuvintele-n gât” sau „am rămas fără cuvinte”, pentru că înțelegem că e o reacție normală la stres. Uneori, acest răspuns poate ajunge până la mutism situațional, când pierdem capacitatea de a vorbi. Se poate întâmpla copiilor sau adulților atunci când „ne retragem în cochilie”.

De asemenea, putem avea o respirație îngreunată sau chiar să ne ținem respirația, acompaniate cel mai adesea de un sentiment acut de panică sau presimțiri negative intense. Răspunsul de tip „încremenire” este o modalitate prin care corpul se protejează de pericole percepute sau situații copleșitoare.

Este important să înțelegem răspunsurile la stres și cum se manifestă. Adesea, ele sunt interpretate greșit, iar reacțiile celor din jur pot sfârși prin a crește anxietatea, în loc să o reducă.

Mascare: Prefăcătorie și Conformare pentru Integrare

Răspunsul de tip „mascare” la anxietate implică adoptarea unei măști sau a unei fațade pentru încadrarea în situații sociale. Persoanele autiste pot dezvolta strategii pentru a-și ascunde diferențele și a părea „neurotipice”, cu scopul evitării marginalizării sau a unei potențiale respingeri. Acest lucru poate presupune autoironie, rolul de clovn al clasei sau la birou, sau încercări de a fi perceput ca fiind egal sau mai bun, pentru a masca anxietatea. Răspunsul de tip „mascare” este un mijloc de autoconservare și obținere a sentimentului de apartenență.

Firește, mascarea în cazul autismului merge mult dincolo de simpla încercare de a te integra. E un răspuns la stresul extrem și la interacțiuni sociale traumatizante. E o modalitate de a ne menține în siguranță, dar înseamnă și că mulți dintre noi trăim o semi-existență, deconectați de noi înșine focusați pe ce trebuie să facem și aproape deloc pe ce nevoi am, ce dureri am, ce dorințe am ceea ce deseori poate duce la probleme de somatizare și o sănătate psihică precară.

Supunere: Dorința de a Face pe Plac, Analiza Excesivă și Evitarea Conflictelor

Răspunsul anxios de tip "supunere" se concentrează pe obținerea aprobării și evitarea conflictelor. Persoanele autiste tind să facă pe plac celorlalți, evaluând constant situațiile și interacțiunile sociale, precum şi mimând comportamentele celor din jur. Pot avea o gândire excesivă și pot fi în alertă constantă la potențiale amenințări. Răspunsul de tip „supunere” este o încercare de a naviga printre dinamica socială, de a menține relații și de a minimaliza riscul respingerii sau confruntării. Supunerea și mascarea merg deseori mână-n mână. Supunerea implică studiul celor din jur și încercarea de a anticipa ce se poate întâmpla, ce gândesc despre noi și cum putem reacționa optim. Acest lucru e epuizant și înseamnă că suntem în permanență în alertă maximă în timpul interacțiunilor sociale. Desigur, putem masca toate aceste lucruri cu un zâmbet larg, în timp ce în interior ne simțim mici, avem sentimentul că ne scufundăm și ne dorim să ne înghită pământul. Toate acestea conduc la stabilirea unor limite personale foarte neclare.

Recunoașterea și înțelegerea diverselor manifestări ale anxietății la copii și adulți este esențială pentru a oferi sprijin eficient și a încuraja un mediu mai incluziv. Acceptând faptul că anxietatea se poate exprima ca fugă, luptă, încremenire, mascare sau supunere, putem aborda oamenii cu compasiune și ne putem adapta interacțiunile în consecință.

E important de reținut că fiecare dintre aceste exprimări servește ca mecanism de adaptare la situațiile generatoare de anxietate.

Scopul final nu se limitează doar la a-i ajuta pe cei autiști să „facă față” anxietății și stresului ridicat, ci se extinde la dezvoltarea unui mediu social mai incluziv, unde nu trebuie să ne simțim permanent sub atac.