Costurile ascunse ale ignorării planificate a copiilor.
Un articol de Mona Delahooke, doctor în psihologie clinică, cu peste 30 de ani de experiență în munca cu copiii, membru al Asociației Americane de Psihologie, autor al cărților „Beyond Behaviors: Using Brain Science and Compassion to Understand and Solve Children’s Behavioral Challenges” și „Brain- Body Parenting”. Acest articol este o traducere și adaptare în limba română. Articolul original poate fi citit aici.
Recent, am auzit despre un episod dureros și frustrant pe care un adolescent și l-a amintit din copilărie. La vârsta de cinci ani, băiatul se afla cam de 45 de minute într-o ședință de terapie când a alergat la fereastră, și-a apăsat nasul pe ea și a privit intens către mașina familiei. Neputând să folosească, în mod eficient, limbajul vorbit, el încerca să le spună terapeutului său și mamei sale că era obosit și gata să plece acasă.
Terapeutul nu a înțeles mesajul, respingând încercarea lui de a comunica și catalogând-o ca fiind un simplu „stimming” - adică o formă de autostimulare „fără sens”. „Are o fixație pentru mașină”, i-a spus ea mamei băiatului. „Să-l ignorăm și să încercăm să-l aducem înapoi la masă”. Acum în vârstă de 17 ani, băiatul își amintește cât de frustrat a fost încercând să se facă înțeles.
Terapeutul nu a fost rău intenționat. Pur și simplu, a urmat o abordare care folosește întărirea comportamentului și alte strategii, cum ar fi „ignorarea planificată”, pentru a-i ajuta pe copii să învețe și să dobândească comportamente noi, „adaptative”. De-a lungul a două decenii de lucru cu copiii, am devenit din ce în ce mai îngrijorată de utilizarea ignorării planificate.
De ce? Ignorarea încercărilor unui copil de a comunica nu favorizează dezvoltarea lui socială și emoțională. Acest lucru nu îl ajută pe copil, ci poate alimenta frustrarea, furia și resentimentele. Trebuie să ne întrebăm, dacă comportamentele sunt o formă de comunicare, ce mesaj transmitem prin ignorare? La fel cum nu am ignora încercările de comunicare ale unui coleg adult, este timpul să privim dincolo de suprafață și să ne întrebăm dacă această tehnică este adecvată pentru copii.
Iată câteva dintre costurile ascunse ale acestui instrument utilizat în mod obișnuit în abordarea comportamentală:
- Ignorarea trimite un mesaj emoțional greșit copilului. Pe scurt, adultul spune: „Nu mă interesează ceea ce încerci să transmiți și voi acorda atenție doar atunci când te vei conforma cerințelor mele”.
- Ignorarea presupune că comportamentele observabile ale copilului dezvăluie cu exactitate intențiile sale. De fapt, multor copii le lipsește capacitatea de a-și coordona mișcările și/sau limbajul pentru a-și transmite gândurile interioare.
- Ignorarea simplifică excesiv comportamentele copilului fără a încerca să discearnă gândurile și sentimentele subiacente.
- Este stresant și nefiresc pentru părinți să își ignore propriul copil.
Care este o alternativă mai bună? În loc să ignori, cel mai bine este să faci contrariul: acordă o atenție sporită comportamentelor și pune întrebări: Ce încearcă copilul să ne spună? Cum putem ajuta copilul să comunice mai ușor? Atunci când ignorăm copiii, riscăm să le blocăm încercările de a face ceea ce ne dorim cel mai mult: să comunice cu noi.
Pentru a reconsidera valoarea ignorării planificate, ca părinți, puteți:
- Să colaborați cu profesorii și profesioniștii care lucrează cu copilul dvs. pentru a revizui programul copilului și a discuta costurile ignorării planificate.
- Luați în considerare abordările bazate pe relații care țin cont de emoțiile și relațiile copiilor ca bază a abordării.
- Obțineți sprijin pentru a vă ajuta copilul să comunice, apelând la specialiști care presupun competența copilului dumneavoastră și care îl pot ajuta să comunice folosind cele mai recente cunoștințe și tehnologii, dacă este necesar.
- Aveți compasiune pentru copilul dvs. și pentru dvs. și presupuneți că copilul dvs. vrea să vă facă pe plac, dar nu poate în acest moment.
- Folosiți strategii care vă vor apropia emoțional și vor crește gradul de armonizare.
Cel mai important, aveți încredere în instinctul dumneavoastră de părinte. Dacă o anumită tehnică nu vi se pare potrivită pentru copilul dumneavoastră, nu apelați la ea. Nimeni nu vă cunoaște copilul așa cum îl cunoașteți dumneavoastră.
Cărți recomandate: Brain-Body Parenting și Beyond Behaviors.
Articolul original:
Valerie Patterson says: