Cum să construiți independența copilului autist cu ajutorul rutinelor

Cum să construiți independența copilului autist cu ajutorul rutinelor
Fotografie de Elina Fairytale

„Vreau doar ca copilul meu autist să fie cât mai independent cu putință.”

Vă sună cunoscut?

În lucrul cu clienții mei, creșterea independenței copilului autist este aproape întotdeauna unul dintre obiectivele lor principale.

Și pe bună dreptate... Cine nu vrea să își ajute copilul să fie mai independent?

Cine nu ar vrea să aibă un copil cât mai independent posibil?

Și lăsați-mă să vă spun că există foarte multe moduri în care vă puteți ajuta copilul autist să fie mai independent...

Așa că mă voi concentra pe cea mai ușoară pentru a începe imediat: construirea unor rutine care să stimuleze independența copilului autist.

Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.

Construiți independența copilului autist cu ajutorul rutinelor

Acum, înainte de a intra în subiect, trebuie să menționez ceva foarte important.

Nu este nimic în neregulă cu ajutarea copilului în a fi cât mai independent posibil.

Dar trebuie să vă avertizez... Aveți grijă să nu puneți independența pe un piedestal.

Adevărul este că unii autiști nu vor fi niciodată complet independenți (la fel cum unii oameni, în general, nu vor fi complet independenți).

Așa că, deși vrem să ne pregătim copiii pentru succes, vrem să păstrăm definiția succesului cât mai largă. [...]

Cum ajută rutinele în construirea independenței

În primul rând, să vorbim despre modul în care rutinele ajută la construirea independenței copilului dumneavoastră.

Vedeți, este posibil să fi auzit că copiii autiști prosperă cu ajutorul rutinelor, dar este posibil să nu fi înțeles cu adevărat de ce.

Adevărul este că rutinele îi ajută pe copiii autiști să știe la ce să se aștepte.

A ști la ce să te aștepți ajută la scăderea anxietății.

De asemenea, ne ajută să îndeplinim aceste așteptări, deoarece uneori, fără rutine, nu știm care sunt așteptările.

Și, în cele din urmă, rutinele ne ajută cu dificultățile noastre de funcție executivă.

Acum, ce legătură are asta cu independența?

Pur și simplu, copilul dumneavoastră autist este capabil să fie mai independent atunci când:

  • are o anxietate mai mică
  • știe la ce să se aștepte
  • este sprijinit în ceea ce privește funcția executivă

3 pași către o rutină pentru copilul autist

Deci, acum că știm de ce sunt importante rutinele pentru independența copilului autist, să vorbim despre cum anume putem stabili aceste rutine.

Acum, cei care mă cunosc știu că și eu am dificultăți cu funcția executivă, iar respectarea rutinelor nu a venit niciodată în mod natural pentru mine.

Așa că, chiar dacă „nu te ții niciodată de un program” sau „urăști rutinele”...

Acești trei pași simpli vă vor ajuta să construiți rutine pentru copilul dvs.autist care chiar funcționează.

Pasul unu: Verificați-vă așteptările

Știu că acesta este ultimul lucru pe care cineva vrea să îl audă, dar așteptările pe care majoritatea dintre noi le avem pentru rutine sunt mult prea extreme.

Încercăm să ne construim o rutină pentru întreaga zi, sau încercăm să creăm de la zero rutine care includ un milion de lucruri pe care le-am face doar în cea mai bună zi din toate timpurile.

Așa că, în schimb, verificați-vă așteptările și decideți să începeți cu ceva mic și realist.

În loc de o întreagă rutină școlară, poate încercați o rutină pentru momentul începerii școlii.

În loc de „a merge la culcare”, poate încercați doar să mergeți la baie și să vă spălați pe dinți.

Pasul doi: O singură rutină odată

În continuare, veți dori să vă concentrați și să lucrați la fiecare rutină în parte.

Gândiți-vă la o singură perioadă din zi în care copilul dvs. autist ar avea nevoie de mai multă independență.

Poate că este vorba de pregătirea pentru școală dimineața sau poate că este vorba de a-și lua propria gustare.

Apoi enumerați toți pașii care ar putea fi incluși în acea rutină.

Mergeți cât de detaliat are nevoie copilul dvs. aici și adăugați tot ce vă poate trece prin minte.

Pasul trei: Începeți cu un obicei

Acum că aveți lista mare de pași care intră în rutina dvs., primul dvs. gând ar putea fi să faceți o listă vizuală cu ajutorul căreia să verificați acești pași.

Dar nu atât de repede!

Pentru că, chiar dacă totul a mers grozavă și a urmat primul pas, rutina dvs. tot este, probabil, prea mare pentru copilul dvs. pentru a o urma pe toată deodată.

Așa că, în schimb, puteți începe cu un singur pas pe care să-l transformați într-un obicei.

Odată ce copilul face primul pas al rutinei cu ușurință și ca un obicei, puteți începe să adăugați al doilea pas.

Adăugați pași încet până când întreaga rutină se întâmplă fără să se gândească de două ori.

Acesta este cel mai bun mod de a vă asigura că rutina copilului dvs. funcționează pe termen lung și că este capabil să o urmeze cât mai independent posibil.

Țineți minte că acest proces nu se întâmplă peste noapte și, cu siguranță, există unele suișuri și coborâșuri pe măsură ce dvs. și copilul dvs. vă obișnuiți cu lucrurile. [...]

Articolul original:

Build Your Autistic Child’s Independence With Routines That Actually Work
Everyone wants their Autistic child to be as independent as possible, and the easiest way to boost independence for Autistic children is with routines!

Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici și apăsând una din opțiunile de donație de la capătul paginii.


Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru resurse.


Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.


💡
Informațiile de pe acest site au un scop educațional general și nu înlocuiesc consultanța profesională. Este important să căutați formare, educație continuă, supraveghere clinică ori ajutor direct de la un psihoterapeut calificat.