O scrisoare către tinerii autiști: E important să știi ceea ce meriți ca om, ca autist.
Bună! Numele meu este Jude!
Tu nu mă cunoști, dar îți scriu această scrisoare pentru că mi-aș fi dorit ca cineva să-mi fi scris mie această scrisoare când eram de vârsta ta. Îmi aduce o oarecare ușurare faptul că îmi pot înțelege atât de bine viața acum, că sunt echipat cu piesele lipsă care mi-au scăpat atât de mult timp, dar simt, de asemenea, furie și tristețe pentru ceea ce mi-a fost furat în această călătorie - ceea ce știu că, în cele din urmă, îți este furat și ție.
Vreau să fac tot ce pot pentru a ușura durerea provocată de povara pe care o presupune supraviețuirea într-o societate care îți face rău în mod activ. Vreau să distrug minciuna prin care societatea încearcă să te convingă că durerea este singura opțiune. Vreau să îți afirm existența ca persoană autistă și să mă asigur că înțelegi tot ceea ce meriți.
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
Meriți să fii văzut.
Meriți să fii văzut pentru că exiști, și atât! Suntem învățați rapid să ne mascăm emoțiile, autostimulările și modul în care avem nevoie să comunicăm, altfel vom fi înlăturați din comunitate, din familie și dintre prieteni.
Meriți adevărul.
Ți se spune că, pentru că ești diferit, este în regulă să fii pedepsit și să ți se facă rău; pentru că nu aderi la minciună, este în regulă să ți se refuze acceptarea și iubirea și să se proiecteze ceea ce este greșit în lume asupra ta. Nu ți se permite să fii supărat sau trist din această cauză, pentru că ți se spune că tu ești cel greșit, nu felul în care funcționează societatea.
Dar tu meriți mult mai mult decât minciunile care ne-au fost vândute. Meriți să fii în comunitate cu oameni care se străduiesc să te înțeleagă, să îți încurajeze creșterea și să te sprijine, pentru că lupta pentru supraviețuire este o povară comună, iar tu nu meriți și nici nu ești responsabil pentru răul care ți se face pentru că nu poți adera la minciunile care ți-au fost spuse.
Ar trebui să ți se permită să pui întrebări și să comunici într-un mod care să îți fie confortabil. Meriți să simți și să îți exprimi emoțiile în loc să maschezi și să îți reprimi durerea.
Pentru a supraviețui, atât de mulți dintre noi au fost nevoiți să facă invizibile părți din ei înșiși, dar tu meriți să rămâi în adevărul tău, fie că este vorba de neurodivergență, de rasă, de etnie, de orientare sexuală - fiecare parte a umanității tale merită să fie respectată și văzută pentru ceea ce este.
Meriți să te odihnești.
Atât de multe diagnostice comorbide, comune în autism, sunt cauzate de stresul prelungit și de traume. Și ce este mai stresant decât să trăiești într-o societate care te face să-ți maschezi emoțiile, îți face rău dacă nu o faci și apoi se așteaptă să muncești până la moarte în aceste condiții?
Am avut tulburare obsesiv-compulsivă timp de cincisprezece ani pentru că nu mi s-a permis să mă odihnesc și să fiu fericit cu corpul meu, cu sinele meu, cu umanitatea mea. Cincisprezece ani de interiorizare a minciunilor care mi-au fost spuse despre corpul meu gras, negru, trans. Acele minciuni s-au dezvoltat în gândurile mele, strigându-mi, în mod constant, că trebuie să fiu cine îmi spune societatea, altfel sunt lipsit de valoare.
Mai târziu, am dezvoltat hipertensiune intracraniană, care mă făcea să-mi pierd capacitatea de a vedea și de a merge. Pentru a-mi salva viața, a trebuit să-mi părăsesc locul de muncă și să mă odihnesc. Nu am reușit niciodată să mă dezvolt și să înfloresc la fel de mult ca atunci când am încetat să-mi forțez mintea și corpul să funcționeze în limitele care mă omorau.
Am reușit să beneficiez de un tratament care mi-a oprit gândurile obsesive pentru prima dată în 15 ani, dar, pentru atât de mulți dintre cei pe care îi cunosc, această opțiune necesită niște privilegii pe care, pur și simplu, nu le au. Suntem învățați că trebuie să fim puternici și să rezistăm, dar nu este nimic greșit în a cere înțelegere, odihnă și libertatea de a fi blânzi cu noi înșine.
Lucrurile care sunt considerate că ne fac puternici tind să cedeze mai ușor sub stres, uneori chiar mai mult. Meriți să nu trebuiască să îți definești întreaga existență prin cât de mult muncești și produci. Meriți ca, într-o zi, să nu mai ai anxietatea și vinovăția care ți se induc atunci când, pur și simplu, ai grijă de tine.
Meriți să nu trebuiască să te îngrijorezi dacă vei supraviețui dacă nu muncești până la epuizare. Meriți să îți stabilești nevoile și sprijinul astfel încât să poți alege calea cea mai puțin stresantă posibilă și să fii în comunitate cu oameni care fac acest lucru posibil, dar meriți și să știi ce înseamnă odihna adevărată.
Meriți să îți stabilești și impui limite.
Meriți autonomie corporală.
Meriți să poți negocia astfel încât nevoile tale să fie satisfăcute.
Meriți să ți se ceară consimțământul.
Am fost pedepsit pentru că reacția mea la faptul că am fost lovit sau atins era una foarte mare și părea că fac prea mare caz. Dar acum îmi înțeleg dificultățile senzoriale, îmi dau seama că simt durerea în moduri diferite față de cineva care nu are aceste diferențe; dar nu contează, pentru că nu mi-am dat niciodată consimțământul pentru a fi lovit. Nu mi-am dat niciodată consimțământul să fiu atins. Reacția mea nu ar fi o problemă dacă consimțământul nu ar fi fost încălcat și am voie să-mi exprim durerea atunci când sunt rănit.
Meriți să cunoști o viață în care să nu te temi în permanență că ești loviți și că ți se încalcă consimțământul. Ai dreptul să impui limite și să fii în comunitate cu persoane care respectă aceste limite și autonomia ta corporală, care nu te culpabilizează și nu te fac să simți rușine.
Meriți oameni care te încurajează să negociezi astfel încât nevoile tale să fie satisfăcute, respectându-ți, în același timp, autonomia corporală.
MERIȚI SĂ SPUI „NU”.
Meriți să fii în comunitate cu oameni care înțeleg și respectă faptul că se poate să nu ai întotdeauna aceeași capacitate și care te vor înțelege atunci când nu mai ai energie nici măcar pentru a răspunde la un mesaj.
Nu a existat niciodată o vârstă la care să fi meritat să fii lovit și îmi pare foarte rău pentru oricare dintre momentele în care neurodivergența ta a fost folosită pentru a justifica violența. Îmi pare rău pentru momentele în care durerea ta a fost percepută ca fiind lipsă de respect.
Îmi pare atât de rău pentru toate momentele în care ai fost făcut să simți că meriți răul pe care l-ai îndurat, dar vreau să știi că nu l-ai meritat niciodată. Corpul tău este al tău. Pentru că ești autist, s-ar putea ca nevoile tale să trebuiască să fie satisfăcute în mod diferit de ale altora, dar nu este absolut nimic în neregulă cu asta.
Nu este nimic în neregulă cu tine.
Corpul tău este un corp bun pentru că este al tău, pentru că exiști și pentru că meriți controlul deplin, autonomia și limitele impuse clar, care vin odată cu corpul tău - cu existența ta.
Meriți iubire fără suferință.
Meriți iubire fără să ți se facă rău.
În calitate de ființe umane, vom provoca întotdeauna rău neintenționat, dar tu meriți să experimentați iubirea care lucrează pentru a repara ce a greșit în fiecare zi, pentru a crește împreună cu tine, pentru a reduce și a preveni răul care vine odată cu simplul fapt de a exista în societate.
Bell Hooks a scris că dragostea și abuzul nu pot exista împreună, dar eu nu sunt de acord, cel puțin în ceea ce privește formularea. Știu că mama mea m-a iubit, dar să spun că nu m-a și iubit, și abuzat în același timp mi se pare că ar ignora trauma generațională care vine odată cu traiul într-o societate care ne învață să deghizăm răul în respect și grijă. Simt că acest raționament este folosit pentru a transforma dragostea în armă în relațiile abuzive, pentru că, dacă dragostea nu poate coexista cu abuzul, atunci înseamnă că nu am parte, cu adevărat, de abuz.
Dar eu cred că iubirea și abuzul pot coexista, dar doar pentru că există această iubire, nu trebuie să o și accept. Nu trebuie să accepți această iubire.
Meriți să accepți o iubire care te vede, te ascultă și te înțelege.
Meriți iubire fără ca nimeni să te facă să te simți rușinat pentru că îți exprimi emoțiile și comunici prin autostimulări…
- Iubire care îți permite să-ți asculți muzica cu bas puternic.
- Iubire care îți oferă ajutor atunci când ești copleșit.
- Iubire care te încurajează să te dezvolți, și care nu îți spune doar să treci, pur și simplu, peste anxietate.
- Iubire care înțelege că ai nevoie de căștile cu anulare a zgomotului pentru a ieși în public.
- Iubire care te lasă să vorbești despre lucrul tău preferat ore întregi și nu te face te simți enervant.
- Iubire care te liniștește.
- Iubire care nu te face să te simți mai prejos doar pentru că trebuie să pui întrebări sau pentru că nu înțelegi ceva ce ar putea fi considerat mai ușor pentru o persoană neurotipică.
- Iubire care înțelege cum vrei să fii atins.
- Iubire care învață, în fiecare zi, ce înseamnă intimitatea pentru tine.
- Iubire care comunică cu tine și îți oferă înțelegere, sprijin și răbdare.
- Iubirea din comunitate, aceea de a-și asuma răspunderea atunci când au provocat rău și a lucra pentru a se schimba.
Meriți o iubire care te lasă să fii tu însuți.
De fapt, abia recent am realizat că merit toate aceste lucruri - că toți le merităm și cum și de ce mi-a fost atât de greu să văd și să îmbrățișez aceste lucruri. Iar acestea pot veni din partea comunității, a familiei, a partenerilor romantici - niciunul dintre aceste lucruri nu se exclude reciproc, așa că nu ar trebui să te sacrifici pentru a-ți fi satisfăcute nevoile. Dar nici nu trebuie să te simți vinovat pentru ceea ce ai fost nevoit să faci pentru a supraviețui cu traumele pe care le-ai căpătat.
Nu vreau să crezi că trebuie să te trezești în fiecare zi și să ți se facă rău sau să îți faci rău, în orice formă, ca să crezi că ești demn de a trăi
Meriți toate aceste lucruri pentru că exiști și în existența ta se află frumusețea care vine odată cu faptul că ești tu, cu totul, și meriți să îți trăiești viața într-un mod potrivit ție.
Articolul original:
Jude Afolake Olubodun (he/him)
