Așteptările și Autiștii. Paradoxul așteptărilor ridicate: motive autentice pentru frustrarea, furia și epuizarea perpetuă a persoanelor autiste

Persoanele autiste tind să caute un mediu social care să reflecte o onestitate intelectuală și morală desăvârșită, unde comunicarea este directă și unde principiile etice sunt respectate consecvent. Este esențial să recunoaștem aceste credințe, lucrând pentru a construi o comunitate mai incluzivă,  mai deschisă, care să valideze, să susțină experiențele diverselor persoane autiste.

Articolul de față aduce în atenția dumneavoastră un “exercițiu” de explorare  a dinamicii complexe  vizând așteptările și emoțiile de frustrare și furie, experimentate adesea de persoanele autiste, oferind o perspectivă non-patologizantă asupra experiențelor trăite de persoanele autiste. este important să menționăm că nimic din ceea ce urmează a fi expus în cadrul acestui articol NU reprezintă sfat medical, ci mai degrabă o revizuire subiectivă a literaturii de specialitate, corelată cu o colecție de experiențe trăite ale vieții autiste.

Este important să menționăm că nimic din ceea ce urmează a fi expus în cadrul acestui articol NU reprezintă sfat medical, ci mai degrabă o revizuire subiectivă a literaturii de specialitate, corelată cu o colecție de experiențe trăite ale vieții autiste.

Este de asemenea important să avem în vedere că persoanele care se identifică pe spectrul autist reprezintă un grup eterogen, cu experiențe de viață diverse. Deși articolul utilizează expresia "persoanele autiste"  pe parcursul articolului, dorim să  menționăm că asta nu  se dorește a fi privită  drept o  modalitate de sugera că toate persoanele autiste au aceleași trăsături, provocări sau reacții. Utilizarea acestei sintagme este menită să faciliteze citirea, însă nu implică o generalizare sau o presupunere de omogenitate în această populație.

Așteptările persoanelor autiste de la societate

Așteptările referitoare la societate sunt adânc înrădăcinate în idealurile de corectitudine, egalitate și incluziune pe care multe dintre persoanele autiste le au. Ele pot anticipa o lume în care oamenii se angajează unii cu alții printr-o lentilă de onestitate intelectuală și morală - o lume care apreciază comunicarea directă și principiile aplicate în mod consecvent.

Idealurile de corectitudine și egalitate ale persoanelor autiste

Multe persoane autiste apreciază simțul echitabilității și al justiției, așteptând ca societatea să funcționeze pe principii de corectitudine și egalitate. Ele pot anticipa că regulile sunt aplicate în mod consecvent și că toată lumea are șanse egale de reușită, cu adaptări făcute pentru cei care au nevoie de ele pentru a participa pe deplin în societate (Milton, 2012). Aceste așteptări pot proveni din propriile lor experiențe de viață în care s-au simțit diferiți sau marginalizați pentru simplul fapt că sunt mult mai puternic investiți personal în respectarea valorilor în justiție și echitabilitate (Davidson & Henderson, 2010).

Accentul pus pe corectitudine și egalitate nu este doar abstract; este o așteptare concretă ca societatea să ofere șanse egale și un tratament imparțial pentru toți membrii săi, inclusiv pentru cei cu profiluri cognitive și neurologice diferite, într-o lume în care valoarea persoanelor este atribuită în baza meritelor și acțiunilor lor, mai degrabă decât pe baza deficiențelor percepute  (Milton, 2012).

Un aspect al corectitudinii pe care persoanele autiste îl evidențiază adesea este aplicarea consecventă a regulilor și reglementărilor clare și consecvente. Ele se pot aștepta ca legile și regulile sociale să fie aplicate în mod uniform, fără favoritisme sau prejudecăți. Această așteptare este înrădăcinată în valoarea pe care o acordă adesea structurii și predictibilității, care pot oferi un sentiment de securitate și ordine într-o lume care altfel poate părea haotică (Fletcher-Watson & Happé, 2019). Lipsa de aplicare a regulilor în mod consecvent poate genera un sentiment de confuzie și nedreptate, având un impact profund asupra încrederii lor în sistemele sociale.

Principiul egalității de șanse este esențial pentru idealurile de corectitudine și egalitate ale multor persoane autiste. Acestea pot crede cu tărie că fiecare persoană ar trebui să aibă aceeași șansă de a reuși în viață, indiferent de constituția sa neurologică. Acest lucru include accesul la educație, la locuri de muncă și la participarea socială, care este adaptat pentru a se adapta la nevoile și abilitățile diferite (Norwich, 2002). Discrepanțele dintre acest ideal și realitatea în ceea ce privește ceea ce societatea are de oferit poate fi foarte mare, existând încă numeroase bariere care împiedică participarea deplină a persoanelor autiste.

Persoanele autiste se pot aștepta să li se facă adaptări rezonabile pentru a le susține nevoile, fie că este vorba de mijloace de comunicare, de medii adaptate la nevoile senzoriale sau de flexibilitate în ceea ce privește munca și studiile. Se anticipează că aceste adaptări vor fi oferite fără stigmatizare sau rezistență, fiind recunoscute ca fiind esențiale pentru a permite o participare echitabilă (Jaarsma & Welin, 2012).

De asemenea, există adesea așteptarea ca societatea să-și asume  un rol activ în susținerea principiilor de corectitudine și egalitate. Acest lucru implică nu numai crearea de legi și politici care să protejeze drepturile persoanelor autiste, ci și cultivarea unor atitudini și culturi care îmbrățișează diversitatea și incluziunea. Pentru persoanele autiste, acest rol societal este esențial în facilitarea unei experiențe de viață echitabile (Griffith et al., 2012).

În ciuda acestor așteptări, persoanele autiste se confruntă adesea cu o realitate care nu corespunde idealurilor lor. Experiența de a fi neînțeles sau marginalizat poate intra în conflict cu  ceea ce este promovat și de asemenea coincide cu așteptările lor privind o societate echitabilă. Acestea se pot confrunta cu discriminare, prejudecăți implicite și bariere sistemice care le împiedică participarea deplină în societate. Disparitatea dintre așteptările de echitate și realitatea trăită poate duce la sentimente de frustrare, deziluzie și marginalizare (Davidson & Henderson, 2010).

Ca răspuns la aceste provocări, multe persoane autiste devin avocați ai corectitudinii și egalității, nu numai pentru ele însele, ci și pentru alții care se confruntă cu lupte similare. Activitatea lor de advocacy este adesea determinată de o înțelegere personală a importanței creării unei societăți care să îi prețuiască în mod egal pe toți membrii săi (Robertson, 2010).

Așteptarea corectitudinii și a egalității este un aspect fundamental al viziunii asupra lumii a multor persoane autiste. Este o așteptare care presupune aplicarea consecventă a regulilor, egalitatea de șanse, adaptări adecvate și implicarea activă a societății în promovarea justiției.

Onestitatea intelectuală - Între așteptările autiștilor și realitatea celorlalți

Onestitatea intelectuală este o altă așteptare cheie a persoanelor autiste, care presupun adesea că ceilalți prețuiesc adevărul și claritatea la fel de mult ca și ele, așteptându-se ca  procesul de comunicare să fie direct și fără înțelesuri sau agende ascunse. Această așteptare provine din propria lor tendință de a fi directe și sincere și pot considera că natura adesea ambiguă și indirectă a comunicării sociale reprezintă o provocare, generatoare de confuzie (Klin et al., 2007).

Adoptând-o ca pe o valoare critică, aceste persoane privesc lumea  prin “lentila transparenței“ care pune adevărul și claritatea în centrul tuturor interacțiunilor și căutărilor de cunoștințe. Conceptul implică un angajament de a căuta adevărul și de a prezenta informațiile în mod factual, fără prejudecăți care ar putea influența procesul de transmisie a informațiilor și modul în care acestea sunt asimilate de către ceilalți (Baron-Cohen, 2001).

Pentru persoanele autiste, onestitatea intelectuală în comunicare este primordială. Aceasta include nu numai așteptarea de la ceilalți să comunice cu sinceritate, ci și că vor face acest lucru fără o agendă ascunsă. Acestora li se poate părea o provocare să navigheze în interacțiunile sociale care implică sarcasm, înșelăciune sau sensuri duble, care pot fi utilizate în comunicarea neurotipică, dar care pot părea inerent necinstite pentru cineva care prețuiește interacțiunea clară și directă (Tager-Flusberg, 2007).

Disparitatea dintre cunoștințele colective, intenții și modul de acțiune observat este un alt aspect al onestității intelectuale care poate fi deranjant pentru persoanele autiste. Acestea se pot aștepta ca ceea ce spun oamenii să fie o reflectare directă a gândurilor, cunoștințelor și intențiilor lor. Atunci când întâlnesc situații cum ar fi refuzurile politicoase sau comunicarea pasivă / indirectă, acest lucru poate duce la confuzie și frustrare. Natura indirectă a comunicării sociale nu se aliniază cu viziunea lor în ceea ce privește onestitatea intelectuală, în care comunicarea clară și directă este apreciată mai presus de amabilitățile sociale (Klin et al., 2007).

În mediile academice și profesionale, persoanele autiste se pot lupta cu așteptările celorlalți ca ele să se conformeze teoriilor sau practicilor general acceptate, chiar și atunci când cred că pot exista surse de eroare sau o lipsă de eficiență în cadrul proceselor. De asemenea, ele apreciază onestitatea intelectuală în căutarea cunoașterii și a rezolvării problemelor și pot deveni frustrate sau dezamăgite atunci când percep că ceilalți nu respectă aceleași standarde (Hurlbutt & Chalmers, 2004).

Căutarea adevărului obiectiv este o altă componentă cheie a onestității intelectuale pentru multe persoane autiste. Acestea se pot implica profund în subiecte, căutând să înțeleagă faptele și principiile care stau la baza acestora fără prejudecăți. Acest lucru îi poate pune uneori în dezacord cu tendințele societății sau cu opiniile general “acceptate” sau “tolerate”, mai ales atunci când acestea se bazează pe dezinformări sau nu sunt susținute de dovezi empirice (Baron-Cohen, 2001).

Pentru persoanele autiste, onestitatea intelectuală nu este doar o așteptare externă, ci și un crez personal. Ea este profund legată de sentimentul lor de  respect față de sine și de integritate. Atunci când nu sunt în măsură să practice onestitatea intelectuală din cauza presiunilor sau așteptărilor sociale, acestea se confruntă  cu un conflict intern, cauzator de  suferință, afectând sentimentului lor de autenticitate și valorificarea sănătoasă de sine (Klin et al., 2007).

Având în vedere importanța onestității intelectuale pentru persoanele autiste, multe dintre ele devin susținători ai i transparențe și acuratețe factuală în toate aspectele vieții, de la educație și mass-media la politică și interacțiuni sociale. Ei pot fi atrași de roluri în care, cerceta diverse aspecte vizând lumea în care trăiesc, contribui la diseminarea de informații mai apropiate de principiile pe care le valorizează (Robertson, 2010).

Așteptarea onestității intelectuale este un aspect fundamental al viziunii asupra lumii a multor persoane autiste. Ea se extinde dincolo de preferința pentru veridicitatea în comunicare, incluzând un angajament mai larg față de adevăr și acuratețe în toate aspectele vieții. Alinierea practicilor societale la principiile onestității intelectuale poate contribui la reducerea discrepanțelor dintre așteptările persoanelor autiste și realitățile cu care se confruntă, facilitând o implicare mai autentică și mai împlinită în lume.

Onestitatea morală și complexitățile navigării autiștilor în labirintul dualităților sociale

În mod similar, persoanele autiste au adesea o așteptare intensă în ceea ce priește de onestitatea morală colectivă (oamenii să se comporte etic, să adere la normele morale și să-și onoreze angajamentele). Persoanele autiste au tendința de a anticipa că promisiunile făcute sunt onorate. Ei se așteaptă ca regulile (stabilite de către oameni), să fie respectate, căci ei sunt cei care le-au propus inițial. Totodată, există așteptarea unei coerențe între cea ce spun oamenii și modul în care acționează. Discrepanța dintre aceste așteptări și peisajul moral complex al societății este o sursă de deziluzie și frustrare (Capps et al., 1992).

Persoanele autiste tind să aibă o viziune asupra lumii în care onestitatea morală stă la baza funcționării acesteia- cuprinzând autenticitate și integritate în relațiile sociale. Această așteptare se bazează pe credința că persoanele din colectivele sociale ar trebui să se angajeze unele cu altele în moduri care sunt consecvente din punct de vedere etic și moral. Persoanele autiste pot aborda interacțiunile cu franchețe și se așteaptă la același lucru în schimb, prețuind onestitatea în detrimentul amabilităților sociale sau al politeții care pot masca adevăratele intenții (Baron-Cohen, 2001).

Persoanele autiste preferă și se așteaptă la o comunicare directă și clară, în care cuvintele folosite reflectă adevăratele semnificații și intenții. Cu toate acestea, lumea socială poate implica adesea un nivel de duplicitate sau de politicianism pe care persoanele autiste îl consideră nesincer și derutant. Această nepotrivire generează adesea  neînțelegeri, urmat de un sentiment de trădare atunci când își dau seama că cuvintele sau acțiunile altora nu sunt atât de directe pe cât păreau inițial (Tager-Flusberg, 2007).

Onestitatea morală implică, de asemenea, o consecvență în comportament și principii. Persoanele autiste mențin adesea standarde etice înalte și se așteaptă ca și ceilalți să facă la fel. Acest lucru include respectarea angajamentelor sociale, respectarea promisiunilor și acționarea în conformitate cu principiile declarate. Abaterile frecvente ale lumii sociale de la aceste așteptări pot fi angoasante și dezamăgitoare pentru persoanele autiste, deoarece acestea pot avea dificultăți în a înțelege și accepta de ce ceilalți nu acționează întotdeauna în congruență cu credințele sau angajamentele lor declarate (Lombardo et al., 2011).

Discrepanța dintre idealul de onestitate morală și practicile reale din cadrul societății poate fi unul dintre cele mai dificile aspecte de acceptat și gestionat de către persoanele autiste. Acestea sunt frecvent dezamăgite de  acțiunile sau comportamentele care semnalează o moralitate îndoielnică - fie în relațiile personale, în mediile profesionale sau în contexte sociale mai largi. Prevalența lipsei de onestitate, a manipulării sau a zonelor gri din punct de vedere etic se ciocnește puternic cu așteptările lor privind o lume onestă din punct de vedere moral (Klin et al., 2007).

Raționamentul moral al persoanelor autiste poate fi destul de sofisticat, iar acestea se pot angaja în contemplarea profundă a problemelor etice. Abordarea lor a raționamentului moral implică adesea un cadru logic și de principiu, în care deciziile morale se bazează pe un set de reguli sau coduri etice coerente. Această abordare structurată a eticii poate intra în conflict cu raționamentul moral situațional,  mai flexibil care se  regăsește interacțiunea socială a adulților (Dinishak & Akhtar, 2013).

Pentru persoanele autiste, construirea încrederii și înțelegerii în relații depinde în mod semnificativ de percepția onestității morale din partea celorlalți. Acestea prioritizează încrederea  și prezența  sincerității în relații. Erodarea încrederii  este un aspect care  poate avea un impact profund asupra dorinței lor de a se implica social (Peterson et al., 2009).

Multe persoane autiste militează pentru crearea unei societăți mai oneste, mai transparente. Ele pot fi atrase de roluri care promovează comportamentul etic și integritatea și pot fi deosebit de sensibile la problemele de justiție socială și echitate, unde onestitatea morală este primordială (Griffith et al., 2012).

Onestitatea morală este element central în viziunea asupra lumii adoptată adesea de către persoanele autiste. Ea cuprinde dorința de comunicare clară și directă, de comportament consecvent și de aderare la principiile etice. Contrastul adesea puternic dintre această așteptare și realitățile societății creează provocări semnificative pentru persoanele autiste, ducând la reducerea  gradului  de  implicarea socială. Cu toate acestea, angajamentul lor față de onestitatea morală îi poziționează, de asemenea, ca niște voci importante în susținerea schimbării societății în direcția unor standarde etice puternice, care sunt menținute în timp.

Așteptările rezonabile ale persoanelor autiste privind incluziunea și accesibilitatea

Există, de asemenea, o așteptare ca societatea să fie incluzivă și accesibilă pentru toți, inclusiv pentru cei care au o constituție neurologică diferită. Persoanele autiste se așteaptă să găsească medii care să fie flexibile în a fi adaptate preferințelor lor senzoriale, stilurilor de comunicare și nevoilor de interacțiune socială. Aceasta include așteptarea acceptării și înțelegerii din partea celorlalți, mai degrabă decât a judecății sau excluderii (Robertson, 2010).

Conceptul de incluziune înglobează ideea că toate persoanele, indiferent de abilitățile sau dizabilitățile lor, ar trebui să aibă posibilitatea de a participa pe deplin la toate aspectele societății. Pentru persoanele autiste, această așteptare se extinde la acceptarea diversității neurologice ca o componentă valoroasă a experienței umane. Ei caută o lume în care diferențele nu sunt doar tolerate, ci celebrate și în care perspectivele și abilitățile unice ale tuturor persoanelor, inclusiv ale autiștilor, sunt integrate în structura vieții comunității (Robertson, 2010).

Accesibilitatea este o fațetă critică a incluziunii, referindu-se la eliminarea barierelor care împiedică persoanele cu dizabilități să participe pe deplin în societate. Aceasta include bariere fizice, cum ar fi clădirile sau  a mijloacelor de transport, precum și bariere sociale, cum ar fi mediile de lucru inflexibile sau mediile educaționale care nu se adaptează la diferitele stiluri de învățare (Jaarsma & Welin, 2012).

Pentru multe persoane autiste, diferențele de procesare senzorială pot face ca mediile de zi cu zi să fie copleșitoare sau stresante. Incluziunea, în acest context, înseamnă crearea unor medii prietenoase din punct de vedere senzorial, care iau în considerare necesitatea unor niveluri reduse de zgomot, a unui iluminat controlat și a unor spații pentru retragere atunci când este necesar. Asigurarea unor astfel de amenajări poate ajuta persoanele autiste să se angajeze în activități sociale, educaționale și ocupaționale fără a fi împiedicate de supraîncărcarea senzorială (Grandin & Panek, 2013).

Incluziunea se extinde, de asemenea, la domeniul comunicării și al interacțiunii sociale. Persoanele autiste depun eforturi intense să decodifice mesajele sociale indirecte și uneori comunică în moduri atipice. O societate incluzivă  este una în care sunt acceptate mai multe forme de comunicare și în care se fac eforturi pentru a înțelege și a se adapta nevoilor de comunicare  a tuturor persoanelor. Aceasta include utilizarea tehnologiilor de asistență, a metodelor alternative de comunicare, precum și răbdarea în interacțiunile sociale (Mirenda, 2003).

Educația incluzivă nu se referă doar la accesul fizic la facilități și resurse educaționale, ci și la programe și metode de predare care se adaptează la diferite stiluri și nevoi de învățare. În mod similar, formarea profesională incluzivă înseamnă oferirea de sprijin pentru formarea profesională, adaptarea sarcinilor de lucru pentru a se alinia la punctele forte individuale și crearea unor culturi care celebrează diversitatea la locul de muncă (Hagner & Cooney, 2005).

Politicile eficiente sunt esențiale pentru promovarea incluziunii și a accesibilității. Legislații precum CRPD (EU Framework for the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities) din Europa sau Americans with Disabilities Act (ADA) din Statele Unite oferă un cadru legal pentru accesibilitate, dar punerea în aplicare și respectarea acestor politici sunt esențiale pentru actualizarea acestor drepturi. Politicile trebuie să fie informate de experiențele și nevoile persoanelor autiste pentru a se asigura că sunt cuprinzătoare și practice (Blanck, 2014).

În pofida progreselor înregistrate în ceea ce privește conștientizarea, cercetările arată persistența unui decalaj semnificativ între idealurile de incluziune și realitate. Persoanele autiste constată adesea că accesibilitatea și amenajările sunt oferite în mod inconsecvent și că atitudinile societății față de neurodiversitate sunt încă parte a unui proces  în evoluție. Disparitatea dintre aspirația pentru o societate incluzivă și experiența trăită poate genera frustrare și  un sentiment de excludere (Scott et al., 2017).

Incluziunea și accesibilitatea pentru persoanele autiste înseamnă mai mult decât accesul fizic - cuprinde înțelegerea, acceptarea și celebrarea diversității  în ansamblu Implică eliminarea barierelor care împiedică persoanele autiste să ducă o viață împlinită și autonomă. Suntem de părere că prin abordarea acestor provocări, societatea poate crea un mediu nu sunt doar un ideal, ci o confirmare factuală a realității colective, care totodată apreciază diversitatea tapiseriei sociale, culturale și economice în ansamblu.

Discrepanțele între așteptările autiștilor și realitate

Realitatea complexă a interacțiunilor și structurilor sociale uneori nu corespunde așteptărilor persoanelor autiste. Normele și comportamentele sociale pot fi subtile, implicite și nescrise, ceea ce duce la neînțelegeri și sentimente de alienare pentru persoanele autiste. Natura nuanțată și uneori contradictorie a comunicării sociale poate fi într-un contrast profund cu claritatea și onestitatea dorită (Frith & Happé, 1994).

Discrepanțe în domeniul justiției sociale

În ceea ce privește justiția socială, persoanele autiste constată adesea  că societatea nu respectă întotdeauna principiile de corectitudine și egalitate pe care le promovează atât de mult. Acestea se pot confrunta cu discriminare, stigmatizare sau cu o lipsă de acomodări la diferențele lor de funcționare, ceea ce poate duce la un sentiment de trădare, de izolare (Griffith et al., 2012).

Persoanele autiste consideră adesea că justiția socială trebui să fie o parte integrantă a interacțiunii sociale, în sisteme care tratează în mod egal toate persoanele, indiferent de constituția lor neurologică sau alte diferențe.  Persoanele autiste se așteaptă la o societate în care diferențele nu sunt doar recunoscute, ci sunt îmbrățișate sunt implementate acomodări în cadrul structurii sociale, permițând o participare deplină și egală (Griffith et al., 2012).

Persoanele speră adesea la un nivel de empatie care să permită ca diferențele lor sociale, de comunicare și senzoriale să fie adaptate într-un mod care să minimizeze stresul și să maximizeze potențialul lor de contribuție (Milton, 2012). Cu toate acestea, realitatea cu care se confruntă persoanele autiste poate fi profund diferită. Barierele societății, indiferent de motivele din care provin, pot împiedica accesul la educație, angajare, asistență medicală și în cele din urmă implicarea lor socială. Aceste bariere se pot manifesta sub diverse forme, precum resursele de sprijin inadecvate, discriminarea sau prejudecățile directe sau indirecte (Robertson, 2010).

Lipsa de echitabilitate socială și egalitate de șanse poate fi uneori evidentă în sistemul educațional, unde metodele de predare standardizate și programele de învățământ inflexibile adesea eșuează în a răspunde nevoilor elevilor și studenților autiști. În ciuda capacităților lor intelectuale, aceste persoane întâmpină dificultăți multiple generate sau amplificate de un sistem care nu este conceput pentru a facilitate diverse stiluri l de învățare,  fapt care poate duce la rezultate slabe, afectând  negativ stima de sine și perspectivele ale elevilor și studenților autiști (Humphrey & Lewis, 2008).

La locul de muncă, persoanele autiste se confruntă adesea cu provocări semnificative, inclusiv ocuparea unor locuri de muncă sub nivelul  lor de pregătire academică sau profesională și șomajul. Atunci când sunt angajate, acestea se pot confrunta cu medii de lucru care nu le acceptă modul de funcționare sau nu le acomodează nevoile, ceea ce duce la nemulțumire la locul de muncă, stres și chiar la pierderea locului de muncă (Scott et al., 2017). Așteptarea unui mediu de lucru echitabil și de susținere intră adesea în conflict cu realitatea unei înțelegeri și a unor adaptări limitate.

Sănătatea este o altă arie a vieții în care lipsa de justiție socială poate fi evidentă, persoanele autiste confruntându-se adesea cu dificultăți în accesarea serviciilor de sănătate adecvate. Este confirmat de multiple cercetării faptul că profesioniștii din domeniul sănătății adesea nu au pregătirea necesară pentru a înțelege nevoile specifice de sănătate și stilurile de comunicare ale persoanelor autiste. Acest lucru poate duce la diagnostice greșite, tratamente inadecvate sau lipsa accesului la resursele de suport necesare (Nicolaidis et al., 2015).

Discrepanțele dintre așteptările unei societăți incluzive și realitatea izolării și excluderii sociale pot fi deosebit de dureroase pentru persoanele autiste. Dorința de  dezvolta și menține conexiuni sociale semnificative, de a se implica în comunitate sunt adesea umbrite de neînțelegere, respingere sau intimidare, ceea ce exacerbează și mai mult dorința de izolare (Cappadocia et al., 2012).

Ca răspuns la aceste discrepanțe în ceea ce privește justiția socială, persoanele autiste și aliații lor se angajează adesea în activități de advocacy, încercând să sensibilizeze, să contribuie la conștientizarea publică și să determine schimbări. Prin munca lor de advocacy, ei promovează  o societate care recunoaște și acționează în   conformitate cu ceea ce înseamnă accesibilizare incluziune și tratament echitabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru persoanele autiste (Robertson, 2010).

Suntem de părere că discrepanțele dintre idealuri și experiențele trăite de persoanele autiste evidențiază arii semnificative în care societatea ar fi benefic să evolueze. Deși s-au făcut progrese, există încă un decalaj substanțial față de nivelul de înțelegere, acceptare și acomodare necesar pentru șanse egale de reușită.

Discrepanțele intelectuale și morale

Discrepanțele intelectuale și morale dintre așteptările persoanelor autiste și comportamentele pe care le observă în societate pot fi descurajante și deranjante pentru funcționalitatea lor executivă. Lipsa comunicării directe (percepută de multe ori ca agresivitate pasivă) și lipsa de sinceritate întâlnite uneori în interacțiunile sociale pot duce la neîncredere și la  frica  constantă de a fi neînțeles sau înșelat (Tantam, 2000).

Persoanele autiste acordă adesea o importanță ridicată onestității intelectuale, care implică un angajament față de adevăr și dorința de a căuta informații factuale, chiar și atunci când acestea sunt contrare propriilor convingeri sau preferințe. Ele se pot aștepta ca ceilalți să se angajeze la un nivel similar de rigoare intelectuală și să comunice în mod transparent, cu o înțelegere comună a faptului că veridicitatea este primordială în toate formele de discurs (Baron-Cohen, 2001).

În tandem cu onestitatea intelectuală, persoanele autiste au adesea așteptări ca standardele morale să fie aplicate în mod consecvent. Ele pot anticipa că normele societale și orientările etice sunt respectate cu sârguință de toată lumea, inclusiv de cei aflați în poziții de autoritate și influență. Cadrul moral perceput de persoanele autiste tinde să fie structurat și bazat pe reguli, iar acestea pot avea dificultăți în a înțelege raționamentul moral contextual, adesea utilizat în situații sociale complexe (Dinishak & Akhtar, 2013).

Una dintre discrepanțele cu care se confruntă persoanele autiste este generată de observația că oamenii prezintă adesea o conformitate de fațadă cu normele societății în public, în timp ce se angajează în comportamente contradictorii în viața lor privată. Această inconsecvență poate fi derutantă și anxietantă pentru persoanele autiste, cărora le poate fi dificil să reconcilieze natura celor două fațete a unor astfel de interacțiuni (Frith & Happé, 1994).

Navigarea în labirintul dualităților sociale este un alt domeniu în care discrepanțele intelectuale și morale devin evidente. Interacțiunile sociale observate pot implica uneori lingușire, înșelăciune sau manipulare pentru câștig personal sau avantaj social. Pentru persoanele autiste, care pot lua lucrurile ca atare și se așteaptă ca ceilalți să facă același lucru, astfel de strategii sociale pot părea necinstite și pot duce la un sentiment de alienare și neîncredere (Tager-Flusberg, 2007).

Sarcasmul și ironia reprezintă provocări suplimentare pentru persoanele autiste. Aceste forme de comunicare se bazează adesea pe înțelegerea faptului că sensul literal este diferit de mesajul intenționat, ceea ce necesită o abordare nuanțată a indicilor sociali și a contextului. Dificultățile în a decodifica în mod consecvent o astfel de comunicare indirectă poate duce la neînțelegeri și la sentimente de deconectare și inadecvare socială (Kaland et al., 2008).

Valorile persoanelor autiste se pot afla, de asemenea, în contradicție cu standardele sociale care uneori prioritizează conformitatea socială în detrimentul rigorii intelectuale. În mediile academice sau profesionale, s-ar putea aștepta ca acestea să consimtă la opiniile sau metodologiile dominante, chiar și atunci când consideră că există alternative mai exacte sau mai eficiente. Acest conflict între așteptările privind integritatea intelectuală și disarmonia în ceea ce privește egalitatea de șanse poate crea o tensiune internă semnificativă și contribui la dificultăți în avansarea academică sau la locul de muncă (Hurlbutt & Chalmers, 2004).

Ca răspuns la aceste discrepanțe intelectuale și morale, persoanele autiste pot deveni avocați pentru o mai mare transparență, integritate și consecvență atât în comportamentul individual, cât și în structurile societății. Ele pot susține cauze care promovează acuratețea faptelor, comportamentul etic și responsabilitatea, căutând să alinieze practicile societale mai îndeaproape cu idealurile de onestitate intelectuală și morală (Robertson, 2010).

Discrepanțele intelectuale și morale dintre așteptările persoanelor autiste și normele societale reprezintă o provocare semnificativă. Aceste discrepanțe pot duce la confuzie, frustrare și un sentiment de inadecvare. Contrastul dintre raționamentul direct, bazat pe reguli, favorizat de multe persoane autiste și raționamentul moral mai nuanțat, dependent de context, predominant în societatea în general, poate duce la sentimente de alienare și la dorința unei structuri sociale mai transparente și mai responsabile. Adresarea acestor discrepanțe  presupune schimbări la nivelul societății către o mai mare autenticitate și congruență etică, precum și o recunoaștere a contribuțiilor unice pe care persoanele autiste le pot aduce pentru a promova o societate care să prețuiască cu adevărat integritatea intelectuală și morală.

Factori suplimentari și perspectiva intersecțională

Pe lângă discrepanțele dintre așteptări și realitate, persoanele autiste se confruntă adesea și cu factori externi care exacerbează frustrarea:

• Lipsa unui sprijin adecvat în școală sau la locul de muncă, împiedicând persoanele autiste să își atingă potențialul și ducând la comportamente de auto-sabotare
• Atitudinile negative și lipsa de acceptare și incluziune din partea societății față de autism creează un mediu stresant. Stigmatul și discriminarea limitează oportunitățile de dezvoltare personală și profesională, crescând riscul de izolare socială.
• Barierele în accesibilitate precum lipsa unor acomodări la locul de muncă sau a informațiilor în formate accesibile împiedică participarea deplină în societate.

Toate acestea exacerbează discrepanța dintre așteptările persoanelor autiste și ceea ce societatea le oferă în realitate, contribuind la frustrare. De asemenea, experiențele persoanelor autiste sunt influențate de alte caracteristici individuale precum genul, rasa, etnia, clasa socială sau orientarea sexuală.

Aceste identități multiple interacționează, creând experiențe unice, fie de opresiune, fie de sau privilegiu inechitabil (Crenshaw, 1989). De exemplu, femeile autiste se pot confrunta atât cu bariere de gen, cât și cu cele legate de autism, ce duc la rate crescute de victimizare și șomaj (Bargiela et al., 2016).

De asemenea, Autiștii din clase socio-economice dezavantajate se pot confrunta  cu lipsa resurselor și sprijinului. De asemenea, persoanele LGBTQIA+ autiste se pot confrunta cu discriminare multiplă  și pot avea dificultăți în găsirea unor comunități incluzive (Crenshaw, 1989).

Provocările legate de intersecționalitatea caracteristicilor individuale pot amplifica discrepanțele dintre așteptări și realitate pentru persoanele autiste marginalizate, necesitând intervenții specifice care abordează obstacolele unice cu care se confruntă. O înțelegere a acestei intersecționalități a experiențelor autiste este esențială pentru a aborda holistic frustrările și pentru a construi o societate cu adevărat incluzivă.

Experiența și impactul psihologic al așteptărilor nesatisfăcute, urmate de frustrare și a furie

Persoanele autiste abordează lumea având adesea așteptări bazate pe claritate intelectuală, morală, corectitudine și incluziune. Cu toate acestea, complexitatea și inconsecvențele din cadrul  structurilor și interacțiunilor sociale, contribuie la o discrepanță între aceste așteptări și experiențele lor. Așadar, atunci când așteptările de onestitate intelectuală, consecvență morală, incluziune și accesibilitate nu sunt îndeplinite, aceasta poate duce la sentimente de deziluzie, frustrare și alienare (Mazurek, 2014).

Frustrarea și furia pot proveni dintr-o luptă constantă pentru a satisface așteptările ridicate stabilite de ele însele sau de alții, de exemplu atunci când pur și simplu nu reușesc să îndeplinească sarcini care par la prima vedere simple pentru colegii lor sau atunci când experimentează o lipsă de înțelegere. Efortul de a-și masca în mod continuu trăsăturile autiste pentru a fi acceptați și a se integra poate fi epuizant și poate duce la o stare de suferință cronică (Hull et al., 2017).

Starea perpetuă de frustrare și furie poate avea un impact psihologic profund asupra persoanelor autiste. Nepotrivirea dintre abilitățile lor și așteptările societății duce la creșterea anxietății, la depresie și la  o stimă de sine scăzută (Leedham et al., 2020). Presiunea de a performa în context profesional  exacerbează  dificultățile inerente asociate cu autismul, creând o bulă de feedback negativ continuu, care înrădăcinează și mai mult sentimentele de inadecvare (Cage et al., 2018).Pentru persoanele autiste, predictibilitatea și structura sunt esențiale în crearea și menținerea sentimentului de siguranță și incluziune. Situațiile în care interacțiunile și sistemele sociale nu respectă modelele structurate și logice la care se așteaptă, pot exacerba anxietatea. Impredictibilitatea  comportamentului uman, în special în contexte sociale, poate fi deosebit de dificilă (South et al., 2005).

Consecințele emoționale ale așteptărilor nesatisfăcute,  realizarea faptului că societatea adesea nu funcționează pe principii de corectitudine, integritate intelectuală  generează sentimente de izolare profundă și depresie. Nu este neobișnuit ca persoanele autiste să experimenteze suferință emoțională profundă atunci când semnalează o lipsă de dreptate sau de onestitate în interacțiunile sociale (Lugnegård et al., 2011).

Experiențele repetate de așteptări nesatisfăcute afectează percepției de sine și a identității, generând dubii persoanelor autiste referitoare la rolul lor în societate. Ele pot avea sentimente de inadecvare cauzate de incongruența între valorile și modalitățile lor de a percepe lumea și realitățile privind adoptarea lor de către societate. Acest lucru poate eroda stima de sine și poate duce la un sentiment diminuat al valorii de sine, pe măsură ce se străduiesc să își reconcilieze așteptările interne cu realitățile externe (Cage et al., 2018).

De asemenea, așteptările nesatisfăcute pot duce la retragere  din interacțiunile sociale. Pentru a se proteja de suferința provocată de așteptările nesatisfăcute, unele persoane autiste pot alege să se retragă cu totul din interacțiunile sociale. Această retragere, folosit drept mecanism de adaptare, poate exacerba și mai mult sentimentele de singurătate și poate limita oportunitățile de creștere și implicare (Bishop-Fitzpatrick et al., 2017).

Dezvoltarea unor strategii de adaptare eficiente și accesul la sprijin sunt vitale pentru persoanele autiste pentru a atenua impactul psihologic al așteptărilor nesatisfăcute. Acest lucru ar putea implica psihoterapie, grupuri de sprijin sau intervenții concepute pentru a dezvolta reziliența și adaptabilitatea. Furnizarea persoanelor autiste cu instrumente pentru a naviga prin discrepanțele dintre așteptările lor și realitățile societății poate contribui la îmbunătățirea bunăstării lor psihologice (Spain et al., 2018).

Importanța unei perspective non-patologizante și strategii

Este esențial să adoptăm o perspectivă non-patologizantă atunci când luăm în considerare așteptările ridicate față de persoanele autiste. Această abordare recunoaște valoarea intrinsecă a trăsăturilor autiste și importanța creării unei societăți care să accepte mai mult neurodiversitatea (Milton, 2012). În loc să privească autismul ca pe o tulburare care trebuie reparată, această perspectivă subliniază necesitatea de a se adapta și de a sărbători diferențele (Jaarsma & Welin, 2012).

Există mai multe strategii care pot fi folosite pentru a atenua frustrarea și furia resimțite de persoanele autiste. Ajustarea așteptărilor înalte sau idealiste ale societății este un proces complex pentru persoanele autiste, care implică o înțelegere nuanțată a interacțiunii dintre valorile personale, normele societății și realitățile practice ale vieții. Astfel de ajustări pot fi esențiale în reducerea sentimentelor de furie și frustrare care decurg din așteptări nesatisfăcute.

Creșterea gradului de conștientizare și înțelegere publică a autismului poate duce la o mai mare acceptare și la reducerea stigmatizării, ceea ce, la rândul său, poate diminua presiunea asupra persoanelor autiste (Grandin, 2006). Încurajarea persoanelor să învețe mai multe despre autism și despre modul în care acesta îi afectează poate favoriza acceptarea de sine și reduce presiunea de a se conforma (Happé & Frith, 2020). Atât persoanele autiste, cât și societatea ar fi benefic să își ajusteze așteptările pentru a fi mai realiste și pentru a reflecta capacitățile unice ale fiecărei persoane (Robertson, 2010).

Analiza tranzacțională (AT) oferă un cadru puternic pentru înțelegerea interacțiunilor sociale și a dezvoltării personale, concentrându-se pe modul în care indivizii comunică și pe pozițiile psihologice pe care le adoptă în relațiile lor. Pentru persoanele autiste, care ar putea să navigheze într-un peisaj complex de așteptări și idealuri înalte de funcționare socială, AT oferă instrumente pentru disecarea și înțelegerea acestor interacțiuni într-o manieră non-patologizantă. Aceasta le permite persoanelor să recunoască și să clasifice diferitele tipuri de comunicare pe care le întâlnesc, făcând distincția între schimburile de afecțiune, critice sau neutre. Această conștientizare poate ajuta persoanele autiste să își identifice și să își articuleze mai eficient nevoile, să își afirme limitele și să dezvolte relații sociale mai sănătoase. Înțelegând rolul stărilor lor în diferite contexte (precum cel de părinte, adult și copil, atât în ei înșiși, cât și în ceilalți), persoanele autiste pot naviga cu mai multă ușurință printre așteptările sociale, reducând stresul provocat de idealurile nesatisfăcute și de contrastele puternice pe care le-ar putea simți cu realitatea. AT, pune accentul pe integritate și autonomie personală, oferind strategii pentru a gestiona discrepanța dintre așteptările personale și cerințele societății, favorizând un sentiment de competență și acceptare de sine.

Terapia Cognitiv-Comportamentală (TCC, numită și CBT) poate fi o abordare eficientă pentru a ajuta persoanele autiste să își ajusteze așteptările. Prin identificarea și contestarea gândurilor nefolositoare și prin dezvoltarea unor modele de gândire mai flexibile, persoanele pot învăța să stabilească așteptări mai realiste pentru interacțiunile lor cu societatea (Spain et al., 2015). Prin TCC, aceștia pot dezvolta, de asemenea, o mai mare toleranță față de inconsecvențele și ambiguitățile normelor sociale.

Terapia de acceptare și angajament (ACT) se concentrează pe acceptarea lucrurilor care nu pot fi schimbate și pe angajamentul față de acțiunile care-i îmbunătățesc calitatea vieții. Pentru persoanele autiste, ACT poate ajuta la acceptarea imperfecțiunilor societății, urmărind în același timp valorile și obiectivele personale (Pahnke et al., 2014).

Psihoeducația este un alt instrument important. Înțelegerea naturii dinamicii societății și a comportamentului uman poate ajuta persoanele autiste să dezvolte așteptări mai realiste. Intervențiile psihoeducaționale pot oferi o perspectivă asupra regulilor nescrise ale conduitei sociale, a variabilității comportamentului uman și a conceptului de "suficient de bun" în relațiile sociale (Hillier et al., 2007).

Programele de formare a abilităților sociale pot ajuta persoanele autiste să înțeleagă și să navigheze mai eficient în lumea socială. Aceste programe se concentrează adesea pe predarea unor reguli și indicii explicite pentru interacțiunea socială, ceea ce poate ajuta persoanele să își ajusteze așteptările cu privire la modul în care ceilalți s-ar putea comporta și răspunde (Reichow & Volkmar, 2010).

Tehnicile de mindfulness și de reducere a stresului pot fi, de asemenea, benefice. Concentrându-se asupra momentului prezent și adoptând o atitudine lipsită de judecată, persoanele autiste pot învăța să răspundă la provocările sociale cu mai mult calm și mai puțină frustrare. S-a demonstrat că practicile de mindfulness reduc stresul și îmbunătățesc reglarea emoțională la persoanele autiste (Krakovich, 2016).

Auto-advocacy-ul este, de asemenea, încurajat. Persoanele autiste sunt încurajate să-și comunice mai eficient nevoile și așteptările față de ceilalți. Participarea la grupuri de auto-advocacy poate oferi, de asemenea, sprijin și validare, ceea ce poate ajuta la ajustarea așteptărilor și la depășirea barierelor sociale (Test et al., 2005).

Implicarea în grupuri de sprijin între colegi și în comunitatea mai largă a autismului poate oferi un sentiment de apartenență și înțelegere. În cadrul acestor comunități, persoanele autiste pot împărtăși experiențe și strategii de gestionare a așteptărilor și de abordare a provocărilor societale (Müller et al., 2008). Accesul la grupuri de sprijin și la terapie poate oferi un spațiu sigur pentru ca persoanele autiste să își exprime frustrările și să învețe mecanisme de adaptare (Mazurek, 2014).

Consolidarea rezilienței este esențială pentru gestionarea așteptărilor nesatisfăcute. Reziliența poate fi încurajată printr-o varietate de mijloace, inclusiv prin urmărirea intereselor personale, dezvoltarea unei rețele de sprijin puternice și concentrarea asupra punctelor forte mai degrabă decât asupra limitărilor (Ne'eman, 2010).

Adaptarea la așteptările ridicate ale societății necesită o abordare multifațetată, care combină strategiile cognitiv-comportamentale, psihoeducația, formarea de abilități sociale, mindfulness, auto-advocacy-ul, sprijinul de la egal la egal, consolidarea rezilienței și terapiile bazate pe acceptare. Prin utilizarea acestor strategii, persoanele autiste pot găsi un echilibru între idealurile lor și realitățile interacțiunii sociale, reducând sentimentele de furie și frustrare.

Concluzie

În concluzie, explorarea visurilor și aspirațiilor persoanelor autiste ne revelează nu doar profunzimea și claritatea idealurilor lor, ci și posibilitatea unei transformări sociale autentice. Reflecția asupra acestui univers ideal, unde integritatea, echitatea și incluziunea sunt la baza tuturor relațiilor umane, ne deschide ochii către oportunitățile de îmbunătățire a societății noastre. 

Așteptările persoanelor autiste față de societate nu sunt utopice, ci reflectă o dorință profundă pentru un mediu social mai onest, consecvent și etic. Articolul subliniază că, deși sunt eterogene în experiențele și trăsăturile lor, persoanele autiste împărtășesc o viziune comună asupra unei societăți mai echitabile și mai incluzive. Eforturile lor de advocacy și dorința de a contribui la o lume mai bună sunt nu doar admirabile, ci și esențiale în demersul de a crea o comunitate care să valorizeze diversitatea și să respecte drepturile fiecăruia. 

Realitatea, cu toate imperfecțiunile și discrepanțele sale, adesea nu se aliniază la aceste așteptări, ceea ce poate duce la frustrare și furie. Prin adoptarea unei perspective non-patologizante, prin conștientizare și psihoeducație, societatea are însă are potențialul de a avansa către realizarea unei integrări autentice și a unei conviețuiri bazate pe respect și înțelegere reciprocă. În final, adaptații și contribuțiile persoanelor autiste nu numai că sunt o sursă de creștere și învățare pentru noi toți, dar pot fi și catalizatorii unei schimbări sociale pozitive, care să creeze un viitor în care fiecare persoană este valorizată, respectată și primește gradul de incluziune și echitabilitate pe care îl merită.

Bibliografie

Literatura citată aici oferă o bază pentru înțelegerea persoanelor autiste în contextul mai larg al spectrului autist. Este important să se ia în considerare diferențele individuale dintre persoanele autiste, precum și implicațiile acestor diferențe pentru experiențele lor de frustrare și furie.

Referințele sunt menite să fie orientative în abordarea acestor aspecte și nu sunt exhaustive. Pe măsură ce cercetările în domeniul autismului continuă să evolueze, studii și teorii suplimentare vor aprofunda și mai mult înțelegerea noastră despre persoanele autiste și experiențele lor de viață.

Referință pentru CRPD (actul normativ în sine):

United Nations. (2006). Convention on the Rights of Persons with Disabilities. [Treaty]. https://www.un.org/disabilities/documents/convention/convoptprot-e.pdf

Referință pentru aderarea UE la CRPD:

European Union. (2011). Council Decision of 26 November 2009 concerning the conclusion, by the European Community, of the United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Official Journal of the European Union, 2010/C 340/01. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32010D0048

Referință pentru ADA:

United States. (1990). Americans with Disabilities Act of 1990, Pub. L. No. 101-336, 104 Stat. 327. Retrieved from https://www.ada.gov/pubs/adastatute08.htm

Alte referințe academice:

Bargiela, S., Steward, R., & Mandy, W. (2016). The experiences of late-diagnosed women with autism spectrum conditions: An investigation of the female autism phenotype. Journal of Autism and Developmental Disorders, 46(10), 3281–3294. https://doi.org/10.1007/s10803-016-2872-8

Barnhill, G. P. (2007). Outcomes in adults with Asperger syndrome. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities, 22(2), 116-126. https://doi.org/10.1177/10883576070220020301

Baron-Cohen, S. (2001). Theory of mind in normal development and autism. Prisme, pp. 34, 174-183. https://www.researchgate.net/publication/238603356

Baron-Cohen, S. (2009). Autism: The empathizing-systemizing (E-S) theory. Annals of the New York Academy of Sciences, 1156(1), 68–80. https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2009.04467.x

Baron-Cohen, S., Leslie, A. M., & Frith, U. (1985). Does the autistic child have a "theory of mind"? Cognition, 21(1), 37–46. https://doi.org/10.1016/0010-0277(85)90022-8

Ben-Sasson, A., Hen, L., Fluss, R., Cermak, S. A., Engel-Yeger, B., & Gal, E. (2009). A meta-analysis of sensory modulation symptoms in persons with autism spectrum disorders. Journal of Autism and Developmental Disorders, 39(1), 1-11. https://doi.org/10.1007/s10803-008-0593-3

Blanck, P. (2014). ADA at 25 and people with cognitive disabilities: From action to inclusion. Inclusion, 2(1), 46-51.https://doi.org/10.1352/2326-6988-4.1.46

Cage, E., Di Monaco, J., & Newell, V. (2018). Experiences of autism acceptance and mental health in autistic adults. Journal of Autism and Developmental Disorders, 48(2), 473–484. https://doi.org/10.1007/s10803-017-3342-7

Cappadocia, M. C., Weiss, J. A., & Pepler, D. (2012). Bullying experiences among children and youth with autism spectrum disorders. Journal of Autism and Developmental Disorders, 42(2), 266-277. https://doi.org/10.1007/s10803-011-1241-x

Capps, L., Yirmiya, N., & Sigman, M. (1992). Understanding of simple and complex emotions in non‐retarded children with autism. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 33(7), 1169-1182. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.1992.tb00936.x

Davidson, J., & Henderson, V. L. (2010). 'Coming out' on the spectrum: Autism, identity and disclosure. Social & Cultural Geography, 11(2), 155–170. https://doi.org/10.1080/14649360903525240

Dinishak, J., & Akhtar, N. (2013). A critical examination of mind blindness as a metaphor for autism. Child Development Perspectives, 7(2), 110–114. https://doi.org/10.1111/cdep.12026

Frith, U., & Happé, F. (1994). Autism: Beyond "theory of mind". Cognition, 50(1-3), 115-132. https://doi.org/10.1016/0010-0277(94)90024-8

Fletcher-Watson, S., & Happé, F. (2019). Autism: A new introduction to psychological theory and current debate. Routledge. https://doi.org/10.4324/9781315101699

Grandin, T. (2009). How does visual thinking work in the mind of a person with autism? A personal account. Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences, 364(1522), 1437–1442. https://doi.org/10.1098/rstb.2008.0297

Griffith, G. M., Totsika, V., Nash, S., & Hastings, R. P. (2012). "I just don't fit anywhere": Support experiences and future support needs of persons with Asperger syndrome in middle adulthood. Autism, 16(5), 532–546. https://doi.org/10.1177/1362361311405223

Happé, F., & Frith, U. (2020). Annual research review: Looking back to look forward to changes in the concept of autism and implications for future research. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 61(3), 218-232. https://doi.org/10.1111/jcpp.13176

Hagner, D., & Cooney, B. F. (2005). "I do that for everybody": Supervising employees with autism. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities, 20(2), 91–97. https://doi.org/10.1177/10883576050200020501

Hill, E. L. (2004). Executive dysfunction in autism. Trends in Cognitive Sciences, 8(1), 26–32. https://doi.org/10.1016/j.tics.2003.11.003

Hillier, A., Fish, T., Cloppert, P., & Beversdorf, D. Q. (2007). Outcomes of a social and vocational skills support group for adolescents and young adults on the autism spectrum. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities, 22(2), 107-115. https://doi.org/10.1177/10883576070220020201

Hull, L., Petrides, K. V., Allison, C., Smith, P., Baron-Cohen, S., Lai, M. C., & Mandy, W. (2017). "Putting on My Best Normal": Social camouflaging in adults with autism spectrum conditions. Journal of Autism and Developmental Disorders, 47(8), 2519–2534. https://doi.org/10.1007/s10803-017-3166-5

Humphrey, N., & Lewis, S. (2008). 'Make me normal'. The views and experiences of pupils on the autistic spectrum in mainstream secondary schools. Autism, 12(1), 23–46. https://doi.org/10.1177/1362361307085267

Hurlbutt, K., & Chalmers, L. (2004). Employment and adults with Asperger syndrome. Focus on Autism and Other Developmental Disabilities, 19(4), 215-222. https://doi.org/10.1177/10883576040190040301

Jaarsma, P., & Welin, S. (2012). Autism as a natural human variation: Reflections on the claims of the neurodiversity movement. Health Care Analysis, 20(1), 20-30. https://doi.org/10.1007/s10728-011-0169-9

Kaland, N., Møller-Nielsen, A., Callesen, K., Mortensen, E. L., Gottlieb, D., & SmithL. (2008). Performance of children and adolescents with Asperger syndrome or high-functioning autism on advanced theory of mind tasks. Journal of Autism and Developmental Disorders, 38(6), 1112-1123. https://doi.org/10.1007/s10803-007-0496-8

Klin, A., Jones, W., Schultz, R., Volkmar, F., & Cohen, D. (2007). Defining and quantifying the social phenotype in autism. American Journal of Psychiatry, 159(6), 895-908. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.159.6.895

Krakovich, T.M., McGrew, J.H., Yu, Y. et al. Stress in Parents of Children with Autism Spectrum Disorder: An Exploration of Demands and Resources. Journal of Autism and Developmental Disorders 46, 2042–2053 (2016). https://doi.org/10.1007/s10803-016-2728-2

Lai, M.-C., Lombardo, M. V., Auyeung, B., Chakrabarti, B., & Baron-Cohen, S. (2017). Sex/gender differences and autism: Setting the scene for future research. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 56(1), 6-13.

Leedham, A., Thompson, A. R., Smith, R., & Freeth, M. (2020). 'I was exhausted trying to figure it out': The experiences of females receiving an autism diagnosis in middle to late adulthood. Autism, 24(1), 135–146. https://doi.org/10.1177/1362361319853442

Mandy, W., Chilvers, R., Chowdhury, U., Salter, G., Seigal, A., & Skuse, D. (2012). Sex differences in autism spectrum disorder: Evidence from a large sample of children and adolescents. Journal of Autism and Developmental Disorders, 42(7), 1304-1313. https://doi.org/10.1007/s10803-011-1356-0

Mazefsky, C. A., Pelphrey, K. A., & Dahl, R. E. (2013). The need for a broader approach to emotion regulation research in autism. Child Development Perspectives, 7(2), 92–97. https://doi.org/10.1111/j.1750-8606.2011.00229.x

Mazurek, M. O. (2014). Social media use among adults with autism spectrum disorders. Computers in Human Behavior, 29(4), A12-A17. https://doi.org/10.1016/j.chb.2013.02.004

Mirenda, P. (2003). Toward functional augmentative and alternative communication for students with autism: Manual signs, graphic symbols, and voice output communication aids. Language, Speech, and Hearing Services in Schools, 34(3), 203–216. https://doi.org/10.1044/0161-1461(2003/017)

Milton, D. E. (2012).On the ontological status of autism: The 'double empathy problem'. Disability & Society, 27(6), 883–887. https://doi.org/10.1080/09687599.2012.710008

Müller, E., Schuler, A., & Yates, G. B. (2008). Social challenges and supports from the perspective of individuals with Asperger syndrome and other autism spectrum disabilities. Autism, 12(2), 173-190. https://doi.org/10.1177/1362361307086664

Ne'eman, A. (2010). The future (and the past) of autism advocacy, or why the ASA's magazine, The Advocate, wouldn't publish this piece. Disability Studies Quarterly, 30(1). https://doi.org/10.18061/dsq.v30i1.1059

Nicolaidis, C., Raymaker, D. M., McDonald, K., Dern, S., Ashkenazy, E., Boisclair, W. C., Robertson, S., & Baggs, A. (2015). Comparison of healthcare experiences in autistic and non-autistic adults: A cross-sectional online survey facilitated by an academic-community partnership. Journal of General Internal Medicine, 28(6), 761–769. https://doi.org/10.1007/s11606-012-2262-7

Norwich, B. (2002). Education, inclusion and individual differences: Recognizing and resolving dilemmas. British Journal of Educational Studies, 50(4), 482–502. https://doi.org/10.1111/1467-8527.t01-1-00215

Pahnke, J., Lundgren, T., Hursti, T., & Hirvikoski, T. (2014). Outcomes of an acceptance and commitment therapy-based skills training group for students with high-functioning autism spectrum disorder: A quasi-experimental pilot study. Autism, 18(8), 953-964. https://doi.org/10.1177/1362361313501091

Pellicano, E. (2012). Do autistic symptoms persist across time? Evidence of substantial change in symptomatology over a 3-year period in children with autism aged 7 to 12 years. Journal of Autism and Developmental Disorders, 42(2), 249-261. https://doi.org/10.1352/1944-7558-117.2.156

Peterson, C. C., Garnett, M., Kelly, A., & Attwood, T. (2009). Everyday social and conversation applications of theory-of-mind understanding by children with autism-spectrum disorders or typical development. European child & adolescent psychiatry, pp. 18, 105–115. https://doi.org/10.1007/s00787-008-0711-y

Reichow, B., & Volkmar, F. R. (2010). Social skills interventions for individuals with autism: Evaluation for evidence-based practices within a best evidence synthesis framework. Journal of Autism and Developmental Disorders, 40(2), 149-166. https://doi.org/10.1007/s10803-009-0842-0

Robertson, S. M. (2010). Neurodiversity, quality of life, and autistic adults: Shifting research and professional focuses onto real-life challenges. Disability Studies Quarterly, 30(1). https://doi.org/10.18061/dsq.v30i1.1069

Scott, M., Falkmer, M., Girdler, S., & Falkmer, T. (2017). Viewpoints on factors for successful employment for adults with autism spectrum disorder. PLoS ONE, 12(10), e0185024. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0177607

Scott, M., Milbourn, B., Falkmer, M., Black, M., Bölte, S., Halladay, A., Lerner, M., Taylor, J. L., & Girdler, S. (2017). Factors impacting employment for people with autism spectrum disorder: A scoping review. Autism, 22(8), 869-901. https://doi.org/10.1177/1362361318787789

Spain, D., Sin, J., Chalder, T., Murphy, D., & Happé, F. (2015). Cognitive behaviour therapy for adults with autism spectrum disorders and psychiatric co-morbidity: A review. Research in Autism Spectrum Disorders, 9, 151-162. https://doi.org/10.1016/j.rasd.2014.10.019

Lombardo, M. V., & Baron-Cohen, S. (2011). The role of the self in mind blindness in autism. Consciousness and Cognition, 20(1), 130-140. https://doi.org/10.1016/j.concog.2010.09.006

Silberman, S. (2017). Neurotribes: The legacy of autism and how to think smarter about people who think differently. Atlantic Books. https://www.google.co.uk/books/edition/NeuroTribes/ik_CDQAAQBAJ

Tager-Flusberg, H. (2007). Evaluating the theory-of-mind hypothesis of autism. Current Directions in Psychological Science, 16(6), 311-315. https://doi.org/10.1111/j.1467-8721.2007.00527.x

Test, D. W., Fowler, C. H., Wood, W. M., Brewer, D. M., & Eddy, S. (2005). A conceptual framework of self-advocacy for students with disabilities. Remedial and Special Education, 26(1), 43-54. https://doi.org/10.1177/07419325050260010601