Persoanele autiste. Tulburarea de schemă corporală, afectează viața de zi cu zi.

Persoanele autiste. Tulburarea de schemă corporală, afectează viața de zi cu zi.
Fotografie de Gioele Fazzeri / Unsplash

“Uită-te pe unde mergi!”

“Scrie mai citeț!”

“Stai dreaptă!”

“Of, cu nimic nu mă pot baza pe tine!”

…cuvinte pe care le-am auzit de mult prea multe ori. Oricât de mult aș fi vrut să scriu frumos și fără greșeli, să am o postură elegantă, să nu mă împiedic sau să scap lucruri din mână nu părea să țină de voința mea. Foarte des am primit sfaturi (bine intenționate, cred) dar eu știam deja că nu funcționează așa că doar mă necăjeau și mai tare. Cu timpul, toate acestea m-au făcut să mă simt incompetentă și să îmi scadă stima de sine. Cred că aceasta nu este o experiență specifică doar autiștilor; aceste “defecte”, defapt diferențe, sunt explicate de tulburări ale schemei corporale care pot avea multe cauze. Totuși, autiștii pot avea dificultăți multiple în achiziția schemei corporale și mulți suferim din cauza tulburărilor de dezvoltare ale acesteia.

Ce înseamnă “schemă corporală”?

Norbert Sillamy, în dicţionarul său de psihologie, defineşte astfel schema corporală: "experienţa pe care fiecare o are despre propriul său corp, în mişcare sau în stare imobilă, într-un anumit echilibru spaţio-temporal şi în relaţiile sale cu lumea înconjurătoare".

De-a lungul vieții, schema corporală se dezvoltă pe baza informațiilor senzoriale utilizate de corpul în mișcare și de interacțiunile acestuia cu mediul, inclusiv cu alți oameni.

Ce cauzează tulburările de dezvoltare ale de schemei corporale?

Tulburările de schemă corporală se pot datora  lipsei de stimulare şi educaţie în perioadele optime din copilărie, precum şi a stărilor emoţionale şi stresului puternic. Copii autiști, cu diferențele lor de procesare și integrare senzorială, prezintă riscul  de a dezvolta tulburări ale schemei corporale.

Pentru majoritatea copiilor cărora li se dă atenție și grijă, viața de zi cu zi le aduce suficiente oportunități de culegere și integrare a informațiilor senzoriale și de rafinare prin exercițiu a schemei corporale. Cred că cei mai mulți copii autiști au nevoie de mai multe oportunități de acest fel decât semenii lor.

Imaginează-ți cazul stereotipic de copil autist care merge pe vârfuri din cauză că ceea simte prin tălpi e mult prea intens și îi provoacă, ca reflex de apărare, ridicarea tălpii de pe sol. Cum integrează acest copil informațiile de la nivelul tălpii din timpul mersului pe vârfuri? Care ar fi impactul mersului pe vârfuri asupra integrării informațiilor posturale de la segmentele corporale superioare tălpilor?

Să fim optimiști și să ne imaginăm că acest copil reușește să depășească provocările senzoriale de la nivelul tălpilor și obiceiul deja format de a merge pe vârfuri. Iar acum, se cere o altă aliniere a tuturor segmentelor  corpului său în timpul mersului. E nevoie de tot efortul depus pentru a învăța  să meargă plus efortul de a-și depăși obiceiurile posturale  ale tuturor segmentelor corporale superioare tălpilor. Se observă deja întârzieri în achiziția schemei corporale și nevoia de stimulare suplimentară este evidentă. Prin stimulare suplimentară mă refer la crearea de oportunitati de exersare, poate kinetoterapie, practicarea unui sport sau tot felul de jocuri care ar putea motiva copiii (si nu numai) sa se miste într-un mod controlat si conștient și să-și antreneze simțurile.

Dar stai, asta nu e tot! Un copil nu are doar tălpi! Înmulțește dificultățile astea cu numărul segmentelor corporale pe care le are un om și compune totalul cu numărul de acțiuni pe care acesta ar trebui să le facă în mod normal. Copleșitor, știu. Asta explică de ce achiziția unei scheme corporale optime este atât de dificilă pentru noi. Ah, și nici n-am introdus în calcul emoțiile și stresul.

Care sunt consecințele tulburărilor de schemă corporală?

Orice disfuncționalitate la nivelul schemei corporale poate produce alte tulburări—de orientare și organizare spațio-temporală, de lateralitate, de coordonare motrică, tulburări de percepție a sinelui, de raportare la ceilalți etc., care pot deveni cauzele unor patologii— disgrafie, dislexie, apraxie, tulburări afective, tulburări de personalitate etc..

Cum mă afectează personal tulburarea schemei corporale?

Numele meu e Teo, am 27 de ani și, deși nu vreau să mă laud, cred că sunt o persoană realizată după standardele oricui. Am relații armonioase, un loc de munca respectabil, arăt bine, am casa mea, sunt căsătorit, ș.a..

Totuși:

  • Mă lovesc des de mobilierul din casă, pereți, garduri, stâlpi, etc.;
  • Mă împiedic des;
  • Scap des obiecte din mână;
  • Nu  aproximez corect distanțele;
  • Adesea îmi curge apa pe lângă gură când o beau;
  • Mi-e greu să-mi dau seama dacă lucrurile sunt drepte sau simetrice;
  • Stau prea aproape sau prea departe de partenerul de conversație;
  • Mă orientez greu în spațiu; încurc stânga cu dreapta; nu pot să citesc hărți;
  • Scriu cu dreapta, cos cu stânga;
  • Mi-e greu să-mi amintesc ordinea cronologică în care au avut loc evenimente din viața mea;
  • Dislexie: deși am învățat singură să citesc înainte de 4 ani, nu am reușit să-mi citesc subtitrările de la filme decât după clasa a II-a;
  • Disgrafie: scriu îngrozitor de urât și mi-e imposibil să desenez, confund literele asemănătoare (b-d, b-p, d-g, etc), amestec ordinea literelor în cuvânt și ordinea cifrelor în număr, scriu lent la tastatură iar, când eram mai mică, copiam cuvinte în oglindă.;
  • În copilărie, dar și acum când sunt obosită, nu foloseam mimica, gesturile, postura corporală pentru a mă exprima.
  • Am vicii de postură care îmi provoacă durere cronică, nu sunt conștientă de poziția corpului meu dacă nu mă văd (ex. nu pot să îmi dau seama dacă am umerii la același nivel) și, până nu demult, chiar dacă mă vedeam nu știam cum să-mi pun corpul în postura corectă;
  • Nu pot copia mișcări complexe - ex mișcări de dans;
  • Mi-e greu să urmăresc instrucțiuni pentru acțiuni complexe;
  • Mi-e greu să urmăresc și să procesez mișcări complexe ale mai multor obiecte simultan; de exemplu nu înțeleg nimic din scenele de acțiune a filmelor, din meciurile de fotbal și nu are niciun rost să merg la spectacole de balet;
  • ș.a.

Ce e de făcut?

Cred că lucrul cel mai important pentru mine a fost să-mi accept diferențele. Mulți oameni sunt mai îndemânatici și mai eleganți în mișcare decât mine. Mulți oameni scriu mai frumos și se orientează în spațiu mai ușor ca mine. Mi-ar plăcea să fiu ca ei dar înțeleg că mi-e mai greu decât le-a fost lor să atingă performanța la care sunt din motive ce nu stau în controlul meu.

Poate că dezvoltarea mea nu este foarte armonioasă— deși am rezultate cu mult peste medie în unele domenii, iar în altele sunt întârziată cu vreo 20 de ani. Totuși, dezvoltarea mea continuă. Fiind adult, sunt responsabilă de educația mea și voi continua să-mi antrenez simțurile și să depun efort în a integra informația senzorială în schema mea corporală.

Este foarte satisfăcător pentru mine să observ progresul din ultimii ani. Pot să-mi mobilizez segmente ale coloanei pe care nu le puteam mișca voluntar înainte, pot să-mi păstrez în mers o linie elegantă a picioarelor, pot să execut coregrafii simple de îndată ce aud instrucțiunile, azi m-am lovit o singură dată (de cadrul unei uși) și nu m-am împiedicat deloc.


Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici


Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru resurse.


Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.


💡
Informațiilede pe acest site au un scop educațional general și nu înlocuiesc consultanța profesională. Este important să căutați formare, educație continuă, supraveghere clinică ori ajutor direct de la un psihoterapeut calificat.