Persoanelor autiste le pasă prea intens, potrivit cercetărilor

Persoanelor autiste le pasă prea intens, potrivit cercetărilor
Fotografie de Piret Ilver / Unsplash

În anul 2020 a fost publicat un articol în The Journal of Neuroscience cu privire la moralitate și câștigul individual, comparând grupuri de persoane autiste și persoane non-autiste (Hu et al., 2020). Participanții au fost din Brazilia, iar intervalul de vârstă a fost de 14-25 de ani (rețineți că statutul socio-economic nu a fost luat în considerare aici). Scopul era ca ei să accepte sau să refuze aceste două condiții diferite:

  1. Puteau accepta sau refuza să finanțeze o cauză bună în detrimentul propriilor fonduri (o organizație caritabilă care sprijină educația pentru copii și adolescenți)
  2. Puteau accepta sau refuza să sprijine o cauză rea în schimbul unui beneficiu financiar individual (o organizație care dorește să „curețe străzile prin exterminarea animalelor fără stăpân”)

Cercetătorii i-au pus pe participanți să facă aceste alegeri în 2 contexte diferite - un cadru privat și unul public. Persoanele autiste au fost mult mai predispuse decât persoanele non-autiste să refuze a doua alegere, adică să refuze să sprijine cauza rea pentru a obține bani pentru ei înșiși.

Cu toate acestea, persoanele neurotipice au acceptat adesea să sprijine cauza rea în cadrul privat, dar nu și în cel public. Persoanele autiste nu au arătat diferențe în alegerile lor între mediul privat și cel public. Aceasta a fost principala diferență între grupuri în cadrul sarcinilor. În cadrul privat, participanții autiști au refuzat să susțină cauza rea semnificativ mai des decât participanții neurotipici.

Neurotipicii - mai egoiști când au mai mult de câștigat

Figura 2 din articol prezintă procentul alegerilor morale între grupuri și contexte. În timpul experimentului, participanții vedeau diferite cantități de câștiguri/pierderi individuale și diferite cantități de câștiguri pentru cauza pe care o susțin în timpul fiecărei etape.

Când mă uit la alegerile de a susține cauza rea în cadru privat, pot vedea că participanții neurotipici sunt mai puțin predispuși să refuze să susțină cauza rea atunci când au mai mult de câștigat din punct de vedere financiar, în timp ce nu văd acest model în grupul de autiști. De fapt, grupul de autiști refuză mai des, în general, să susțină cauza cea rea, în comparație cu grupul de neurotipici, indiferent de context.

Folosind modelarea computațională, autorii sugerează că participanții autiști „supraevaluează consecințele negative ale acțiunilor lor”, motiv pentru care refuză să sprijine cauza rea în ambele situații.

În opinia mea personală, ca persoană autistă, aș susține că participanții non-autiști au subestimat consecințele negative ale acțiunilor lor și au ales, pur și simplu, beneficiul individual în detrimentul principiilor lor.

Analiza fMRI

În analiza similarității reprezentaționale (RSA) a autorilor, bazată pe datele fMRI ale participanților, aceștia au găsit o reprezentare redusă a joncțiunii temporoparietale drepte (rTPJ) la participanții autiști în comparație cu participanții non-autiști și susțin că această reducere poate media, într-un fel, această supraevaluare a consecințelor negative la participanții autiști.


rTPJ a fost investigată destul de des la participanții autiști, mai ales la copii, și este considerată de unii cercetători ca fiind utilizată în lucrul cu Teoria Minții. Cu toate acestea, literatura de specialitate mai recentă a arătat că persoanele autiste nu au o Teorie a Minții „mai proastă” decât persoanele neurotipice, ci pur și simplu interacționează în mod diferit decât persoanele neurotipice (Crompton et al. 2020; Heasman & Gillespie 2017).

Patologizarea trăsăturilor umane pozitive „din cauza autismului”

Autorii articolului patologizează participanții autiști pentru că refuză să susțină o cauză rea, în esență pentru că nu sunt la fel de egoiști ca grupul de persoane non-autiste:

„Aici, arătăm că indivizii cu TSA sunt mai inflexibili atunci când urmează o regulă morală, chiar dacă o acțiune imorală poate aduce beneficii pentru ei înșiși, și suferă de o preocupare nejustificată cu privire la câștigurile lor ilicite și la costul moral.” - Hu et al. 2020

Să analizăm acest lucru. Participanții autiști au fost mai puțin predispuși să întreprindă „o acțiune imorală”, chiar dacă aceasta „poate aduce beneficii pentru ei înșiși”. Asta sună ca un lucru bun. Asta sună ca și cum acești participanți au integritate. Apoi, autorii specifică faptul că „suferă de o preocupare nejustificată” - ca și cum preocupările noastre privind imoralitatea sunt inutile sau neimportante; „cu privire la câștigurile lor ilicite și costul moral” - cu privire la banii obținuți prin mijloace care nu se aliniază cu principiile lor morale și cu importanța acestei decizii.

„Deci, ceea ce au concluzionat ei a fost că persoanelor autiste le păsa prea mult de aspectul moral și prea puțin de ele însele.” - Autistic Science Person

Schimbarea paradigmei

Să schimbăm paradigma asupra acestei probleme. În medie, persoanele autiste au fost mai predispuse să fie altruiste și să dea dovadă de integritate în valorile lor morale decât persoanele neurotipice. Persoanele autiste erau mai puțin predispuse să își schimbe valorile morale pe baza propriului câștig individual, chiar și atunci când acest câștig individual era mare. Și, ca să extrapolăm și mai mult, persoanelor autiste le păsa mai mult de valorile lor morale decât de ele însele, în timp ce acest lucru nu a fost demonstrat în mod clar la persoanele neurotipice.

Așadar, ceea ce au spus a fost, în esență, următorul lucru: persoanele autiste se preocupă prea mult de valorile lor morale și prea puțin de ele însele.

Patologizarea limbajului ne face rău

Iată câteva fraze care sunt folosite în cadrul acestui articol de cercetare:

  • „grupul sănătos” este folosit atunci când se referă la grupul neurotipic
  • „pacienți cu TSA” este folosit atunci când se referă la grupul de autiști
  • se folosește termenul „comportamente morale atipice” atunci când se referă la persoanele autiste
  • „un deficit de bază în ceea ce privește abilitatea teoriei minții” ca parte a autismului
  • diferența dintre grupuri este o „disfuncție” în rTPJ pentru persoanele autiste

Implicații în lumea reală - Ocuparea forței de muncă de către autiști și sărăcia

Din nefericire, a avea principii morale într-o societate capitalistă nu îți aduce, adesea, beneficii bănești. Acest lucru înseamnă mai puține oportunități pentru persoanele autiste și rate ridicate de sărăcie și lipsa de adăpost. [...]

Este mai greu pentru noi să găsim și să ne păstrăm locurile de muncă, deoarece ne revoltăm, adesea, dacă regulile sunt încălcate sau dacă oamenii dintr-o companie încearcă să facă facă lucruri care nu sunt corecte pentru a economisi. Mulți dintre noi ne gândim la consecințele etice ale acțiunilor noastre, chiar dacă nu ne afectează personal!

Iată experiența unor persoane autiste în ceea ce privește păstrarea locului de muncă și dificultatea de a avea principii morale solide::

>>Autiștii (față de grupul de control) „au fost mult mai predispuși să respingă oportunitatea de a câștiga bani obținuți în mod necuvenit prin susținerea unei cauze rele” https://bit.ly/36dLyg4 și asta este interpretat ca fiind un deficit autist: eșecul de a lua în considerare reputația socială, inflexibilitatea, hipersensibilitatea la acțiuni imorale.<< - Michelle Dawson, pe contul personal de Twitter

>>Sincer, ceea ce mă enervează cel mai mult în legătură cu acest lucru este faptul că știu sigur că asta este o barieră mai mare în calea angajării mele decât abilitățile mele sociale. O mare parte din serviciile de relații cu clienții sunt scrise în scenariu, iar eu sunt foarte bună la asta. Dar nu pot să-mi sacrific principiile morale zi de zi.

Acesta este un exemplu dur al modelului social al dizabilității în capitalism. Incapacitatea de a face lucruri despre care știu că sunt greșite ESTE un deficit pentru capacitatea mea de a supraviețui! Faptul de a fi suficient de „înalt funcțional”/analitic pentru a înțelege consecințele de ordinul al doilea/al treilea ale acțiunilor face ca acest lucru să fie și mai RĂU.<< - răspunsul lui Alastair pe contul personal de Twitter

Mai mult, o altă persoană autistă spune că nu poate accepta o varietate de locuri de muncă din cauza daunelor pe care acestea le provoacă:

„Dar nu pot accepta o slujbă în care munca mea va face rău. Nu pot să anulez asigurarea cuiva sau să spun cuiva că nu merită o locuință pentru că nu are credit. Nu pot să mă uit cum șeful meu fură bacșișuri. Nu pot să lucrez pentru o companie despre care știu că folosește fabrici care își exploatează angajații sau munca în închisoare.

Persoanele non-autiste care citesc aceste rânduri pot crede că nu vreau să fac aceste lucruri. Dar eu chiar nu pot. Nu *pot* să las lucrurile astea să treacă, chiar dacă încerc.

Credeți-mă, am încercat. Creierul și corpul mi se închid cu totul, intru în panică, atac sistemul, demisionez sau sunt concediată.” - Lulu, pe contul personal de Twitter

Între timp, atât de multe companii comercializează neurotipul nostru pentru cât de „eficienți” sunt angajații autiști. Acest lucru înseamnă că, de multe ori, persoanele autiste trebuie să concureze între ele pentru și mai puține posturi de angajați în cadrul acestor programe pentru autism la locul de muncă, lăsând mulți candidați calificați să se descurce singuri. Cele mai multe posturi implică analiza de date, locuri de muncă în domeniul IT sau alte locuri de muncă în domeniul tehnologiei, lăsând, din nou, pe dinafară o proporție uriașă de persoane autiste care nu au această pregătire specifică.

Concluzia

Ca să fie clar, acesta este un singur articol de cercetare. Nu orice persoană autistă este altruistă și nu orice persoană neurotipică este egoistă. Cu toate acestea, atunci când cercetătorii transformă trăsături umane pozitive comune în deficite autiste („inflexibil” și „excesiv de sensibil la principii morale”), acest lucru dăunează tuturor. Nu e vorba de faptul că persoanelor autiste le pasă prea mult, ci de faptul că sunt corecte. Multe persoane autiste au o integritate imensă. Este în regulă să recunoaștem asta. De fapt, este imperativ să recunoaștem asta.

Cercetarea propriu-zisă făcută în acest studiu este oarecum interesantă și ar putea avea implicații pentru adulții autiști, în special în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, statutul socio-economic și lipsa de adăpost. Cercetătorii au fost doar prea ocupați să patologizeze autismul pentru a observa asta.

În încheiere, iată un rezumat succint al acestei cercetări realizat de către o altă persoană autistă:

„Un alt mod de a interpreta acest lucru este că neurotipicii atribuie, în mod compulsiv, o valoare nejustificată construcțiilor sociale din cauza nevoii de a se conforma, în timp ce mințile atipice recunosc că nu există niciun beneficiu real în a face acest lucru.

Multe dintre problemele sociale ale autiștilor provin din faptul că au crezut că majoritatea oamenilor sunt, în general, cinstiți și apoi au descoperit că toată lumea minte constant.

Orice adult autist va fi un expert mai bun în propria sa viață decât cel mai mare cercetător neurotipic, pur și simplu pentru că trăiește ceea ce cealaltă persoană doar citește despre experiența lui.” - adult autist pe contrul persoanl de Twitter

Referințe:

  • Crompton, C. J., Sharp, M., Axbey, H., Fletcher-watson, S., Flynn, E. G., Ropar, D., & Bottema-beutel, K. M. (2020). Neurotype-Matching , but Not Being Autistic, Influences Self and Observer Ratings of Interpersonal Rapport. Frontiers in Psychology, 11, 1–12.
  • Heasman, B., & Gillespie, A. (2017). Perspective-taking is two-sided : Misunderstandings between people with Asperger ’ s syndrome and their family members. Autism, 1–11.
  • Hu, Y., Pereira, A. M., Gao, X., Campos, B. M., Derrington, E., Corgnet, B., … Dreher, J. (2020). Right temporoparietal junction underlies avoidance of moral transgression in Autism Spectrum Disorder. Journal of Neuroscience, JN-RM-1237-20.

Articolul original:

Autistic People Care Too Much, Research Says
A research article concluded that autistic people cared too much about others, citing inflexibility to be an issue by following moral code even when individual gains are high. In my personal opinio…

Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici și apăsând una din opțiunile de donație de la capătul paginii.


Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru resurse.


Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.


💡
Informațiile de pe acest site au un scop educațional general și nu înlocuiesc consultanța profesională. Este important să căutați formare, educație continuă, supraveghere clinică ori ajutor direct de la un psihoterapeut calificat.