Scrisoare de la David. Scrisoarea unui copil autist.

Scrisoare de la David. Scrisoarea unui copil autist.
Poză de Kristyn Lapp / Unsplash

Urmatorul articol l-am scris din perspectiva copilului meu, care se numeste David, are doi ani si jumatate si este aproape nonverbal, doar din observatiile noastre ca parinti. Iata articolul pe care l-am scris sub forma unei scrisori:

"Buna, tuturor. Dupa cum v-a spus si mami, ma numesc David si sunt un piticot dulce, frumusel, simpatic si destept. Dar pentru ca nu pot fi mai mult decat perfect sunt doar perfect: vorbesc mai mult pe limba mea de bebe, scot tot felul de sunete cand sunt fericit, bucuros, trist, suparat, incantat, pana acum am pronuntat doar cateva cuvinte clar, dar pentru ca sunt inca mic si mai am multe de invatat, am uitat cum se pronunta, asa ca le-am inlocuit cu alte cuvinte din limbajul meu secret de bebe.

Sa va povestec despre pasiunile mele: imi place sa construiesc tot felul de lucruri din piese Lego, imi place sa fac puzzle-uri, imi place sa rod tot felul de jucarii, carti, sunt fascinat de jocuri de lumini si umbre, imi place sa-mi citeasca mami, dar imi place mult sa merg in natura. In mijlocul naturii, ma joc cu tot felul de crengute, alerg, urmaresc zborul insectelor, zambesc cand aud ciripitul pasarelelor, mangai chiar si flori.

Prin plimbarile prin natura mai intalnesc si alti copii, unii sunt mai draguti cu mine si ma lasa sa le studiez masinutele sau alte jucarii, altii ma ignora, tipa la mine, ma imbrancesc. Poate va intrebati de ce unii copii sunt rai cu mine? Pentru ca eu, in entuziasmul meu, ii trag de manute si as vrea sa-i duc intr-un coltisor de parc unde sa ne jucam cu crengute, spre exemplu, dar pentru ca nu vorbesc si pentru ca eu nu stiu sa comunic decat prin gesturi putine, acei copii nu ma plac si nu vor sa se joace cu mine.

Inainte ma bucuram adesea cand intalneam copii, dar faptul ca m-au respins de mai multe ori, m-au facut sa nu-mi mai doresc sa ma apropii prea mult de ei si prefer sa-i privesc de la distanta cum se joaca, dupa care imi caut in continuare refugiul in natura. Tot mami, tati si natura, raman cei mai buni tovarasi ai mei de joaca. Si mai am un tovaras de joaca: o usa. Intr-unul din parcuri in care merg sa ma joc exista un foisor cu mai multe usi, iar una dintre usi e prietena mea de joaca. Stau si o studiez, imi lipesc nasucul de ea, imi plimb manutele pe suprafata ei si ma bucur de cate ori o revad. Uneori sunt si alti copii la acest foisor, dar faptul ca nu m-au acceptat in trecut unii copilasi ma face sa nu-mi mai doresc sa interactionez cu alti micuti, ci doar cu usa mea, mami, tati si, desigur, natura, dar visez ca va veni o zi in care niciun copil nu se va mai teme de puiuti ca mine.

Sa stiti, dragi copii neurotipici, ca eu nu musc, poate doar uneori pe mami si tati, cand ma supar pe ei, insa faptul ca nu pot inca vorbi sau comunica nu inseamna ca nu vreau sa va jucati cu mine. Eu nu-mi doresc sa ma ocoliti sau sa tipati la mine sau sa ma imbranciti. Mami a mea spune ca nu este vina voastra ca nu vreti sa va jucati cu copii neurodivergenti ca mine, ci responsabilitatea respingerii noastre, a copiilor neurodivergenti, de catre unii dintre voi, copiii neurotipici, o poarta parintii vostri, care nu au habar mai nimic despre autism si oamenii autisti. Si eu sunt o fiinta umana, dornica de iubire, acceptare si respect, dragi parinti de copii neurotipici, poate ca ma joc si comunic in felul meu, dar si eu am sentimente care pot fi ranite atunci cand sunt respins sau nu sunt acceptat asa cum sunt. Dragi parinti de copii neurotipici, v-as ruga sa va informati despre ce inseamna neurodiversitatea, incercati sa intrati in dialog cu cei din neurotribul meu (oamenii autisti), ei va vor povesti mai multe despre noi si neurotipul nostru, dar vreau sa-mi promiteti, ca ma veti lasa sa am si eu locul meu sub soare, ca toata lumea, vreau sa fiu acceptat in societate asa cum sunt. Acelasi lucru mi-l doresc si pentru ceilalti copilasi asemeni mie.

Va multumesc si va imbratisez, de pupat nu va pup, pentru ca nu-mi place sa pup, dar in rest sunt tot un zambet si-o fericire. Chiar daca nu-mi intelegeti limbajul meu de bebe, cu siguranta puteti vedea zambetul de pe chipul meu cand ma acceptati sau ochii mei tristi cand ma respingeti.

Cu drag, David"


Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru resurse.


Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.