Cum vorbești să te înțeleagă copilul autist. Este uimitor!

Modul obișnuit de a interacționa cu autismul crează anxietate, deconectare decât conexiune, interacțiune. Creăm meltdown prin modul aparent „adaptat la ei” să interacționeze.

Cum vorbești să te înțeleagă copilul autist. Este uimitor!

În acest articol vom explora cum modul obișnuit de a vorbi cu persoanele autiste poate crea mai multă anxietate, lipsă de conexiune în loc de conexiune și interacțiune. Putem speria copii autiști și să îi ducem în momente de meltdown prin modul nostru „adaptat la ei” de a comunicare fără să ne dăm seama. Hai să explorăm cum putem comunica mai eficient cu persoanele autiste și de ce nu... mai bine în societate.

Limbaj imperativ versus limbaj declarativ


Cel mai fantastic instrument pentru reducerea anxietății de performanță este schimbarea modului în care comunicați cu copilul autist, a limbajului pe care îl folosiți. Steven Gutstein, fondatorul Relationship Development Intervention (RDI), a avut un rol esențial în prezentarea impactului limbajului nostru asupra creșterii implicării cu copiii din spectrul autist. RDI evidențiază diferențele esențiale dintre limbajul "imperativ" și limbajul "declarativ".


Limbajul imperativ este orice afirmație menită să provoace un răspuns specific. Acestea includ întrebări, directive, instrucțiuni, îndemnuri și alte afirmații de tip instruire/întrebare. Acestea sunt menite să dirijeze și să controleze. Limbajul imperativ tinde să pună oamenii autiști în dificultate, necesită un răspuns specific și provoacă anxietate socială/de performanță la persoanele care au dificultăți de interacțiune. Comunicarea directă pentru a acționa necesită ca persoana autistă să proceseze rapid ceea ce se spune, ce se vrea să spună, cum să răspundă și să execute răspunsul.

Această procesare și execuție rapidă creează o anxietate intensă la multe persoane autiste. Ce au spus? Ce au vrut să spună? Cum să răspund? Va fi corect? Toate acestea creează anxietate, inhibând și mai mult comunicarea lor deja compromisă.

Perspectiva copilului:

  • Întrebările, îndemnurile, directivele mă pun în dificultate!
  • Mă simt presat; "Ce vor?". "Ce trebuie să spun?" "Ce trebuie să fac?"
  • Răspunsul meu inițial este să "ÎNGHEȚ"!
  • Apoi vreau să scap sau să evit!
  • Atunci când sunt pus în dificultate, devin anxios și îmi este greu să răspund.
  • Dacă continuă să mă preseze, mă simt copleșit!
  • Dacă mă invită să vorbesc, dar fără să mă forțeze, mă pot relaxa, găsesc cuvintele potrivite și îmi face plăcere să vorbesc.

Imperativele sunt pentru a dirija mai degrabă decât pentru a relaționa. Ele îi pun pe oameni în dificultate și adesea îi fac să fie anxioși. Atunci când ceilalți sunt în primul rând imperativi, dorim să-i evităm. Persoanele autiste se simt anxioase în legătură cu relaționarea, la început. Atunci când folosim în principal întrebări, îndemnuri și direcționare, ei doresc să scape de interacțiune. Limbajul imperativ tinde să îi îndepărteze, mai degrabă decât să invite la relaționare. Ei se închid sau devin opozanți.


Pe de altă parte, limbajul declarativ este orice afirmație care nu este menită să producă un răspuns specific, nu este un îndemn, o dirijare sau o instrucțiune. Acestea includ împărtășirea gândurilor, sentimentelor și ideilor despre ceva, descrierea evenimentelor, împărtășirea experiențelor și cunoștințelor și alte interacțiuni care nu sunt solicitante. Acest limbaj este nondirectiv și nu produce anxietate de performanță.

De exemplu, "Îmi place culoarea albastră" nu necesită un răspuns înapoi, dar adesea îl invită și pe celălalt să împărtășească: "Și mie îmi place culoarea albastră" sau "Îmi place roșul!". Comunic pentru a relaționa și a împărtăși, nu pentru a direcționa sau a instrui. Steven Gutstein a constatat că copiii autiști se simt mai liberi să se conecteze atunci când nu sunt interogați, îndemnați sau dirijați.


Atunci când două persoane neurotipice (NT) relaționează, interacțiunile lor tind să fie 80% limbaj declarativ și 20% limbaj imperativ. Aceștia petrec mai mult timp împărtășind gânduri, sentimente și perspective decât punând întrebări, îndemnând și dirijând. Pe de altă parte, atunci când NT și autiștii relaționează, tind să fie mai degrabă invers, aproximativ 80% imperativ și 20% declarativ.

Deoarece persoana autistă tinde să se lupte cu conversația, persoana NT va încerca să mențină interacțiunea punând mai multe întrebări pentru a atrage un răspuns de la persoana respectivă. Din nefericire, chiar limbajul pe care îl folosim pentru a ajuta persoanele autiste să interacționeze este limbajul care le provoacă cea mai mare anxietate. În loc să facilităm relaționarea, noi o facem mai dificilă.

Cea mai mare parte a experienței mele în acest sens este cu copiii din spectrul autist. Îi văd pe copii cum îngheață de anxietate atunci când adulții îi întreabă și le pun întrebări, dar se relaxează atunci când reformulez totul într-un limbaj declarativ. Atunci când relaționez cu un limbaj declarativ, împărtășesc experiențe în loc să dau indicații și să dirijez, copiii se relaxează și se conectează mult mai ușor.

Din păcate, majoritatea tehnicilor de predare utilizate în mod obișnuit cu copiii din spectrul autist sunt mai mult imperative. Noi îndemnăm, dirijăm, instruim și punem presiune pe performanță. Această abordare nu numai că inhibă învățarea, ci și descurajează relaționarea. Învățați să reformulați ceea ce spuneți pentru a vă împărtăși gândurile, sentimentele și perspectivele, mai degrabă decât să instigați și să dirijați. Veți vedea cum copilul va începe să se deschidă, să relaționeze și să împărtășească mai mult.

Învățați să vă reformulați afirmațiile imperative (directive) în afirmații declarative (nondirective) și observați cum răspunde copilul dumneavoastră. Figura 6.1 oferă exemple de diferite tipuri de afirmații declarative. Figura 6.2 oferă exemple de reformulare a afirmațiilor imperative în afirmații declarative.

Fig. 6.1 Tipuri de declarații

Tipuri de exemple de declarative

  • Descriere
  • Comentariu:
  • Împărtășirea a ceea ce gândiți sau simțiți.
  • Oferirea perspectivei dvs.
  • Declarații narative
  • Reflectarea
  • Anunțuri
  • Laude, încurajări
  • "Îmi place...."
  • "Mă întreb dacă ... "
  • "Pari ..."
  • "Asta mă face ..."
  • " Asta e un .... frumos"
  • "Noi suntem ..."
  • "Arăți ...”
  • "A fost distractiv!"
  • "Prevăd că ..."
  • "Pun pariu că ești bun la..."
  • "Suntem tari!"
  • "Vai, asta e groaznic"

Fig. 6.2 Reformulați-vă afirmațiile cu declarative

Imperative (întrebări, îndemnuri) Declarative (comentarii, descrieri și directive) gânduri și sentimente)
Ce culoare are cămașa ta?  Ce cămașă frumoasă. Îmi place roșul! 
Care este problema?  Ionel, pari supărat.
Mănâncă-ți mâncarea. Îmi place piureul de cartofi!
Ionel ajută-mă să strâng. Am nevoie de ajutor cu asta.
NU MAI ȚIPA! Asta mă doare la urechi! 
Fă-o în felul ăsta.Așa se face! Așa trebuie! S-ar putea să meargă așa.
Poți să faci asta? Nu vrei să...? Pun pariu că te pricepi la asta.

Declarativele invită mai degrabă decât direcționează. Declarativele favorizează relaționarea (schimbul de experiență). Imperativele sunt instrumentale și rup relația.

Utilizarea unui limbaj declarativ permite persoanei să răspundă în felul său. Promovează relaționarea prin împărtășirea gândurilor, sentimentelor și perspectivelor. De asemenea, elimină presiunea, reduce anxietatea și facilitează comunicarea. Împărtășirea gândurilor, sentimentelor și experiențelor promovează luarea de perspective. Acest lucru permite persoanei să se relaxeze și să își modeleze gândurile și răspunsurile.


Acest articol este o traducere în limba romînă este publicat în cartea maro, "The Autism Discussion Page on stress, anxiety, shutdowns, and meltdowns.".
https://www.amazon.com/Autism.../dp/178592804X/ref=sr_1_3...https://www.facebook.com/pg/autismdiscussionpage/photos/?tab=album&album_id=1248322351913929

Link către articolul original:
https://www.facebook.com/autismdiscussionpage/posts/3996438350435635