În contextul Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului (2 aprilie), prezentul articol aduce în atenția profesioniștilor din domeniul sănătății mentale un fenomen insuficient explorat în literatura de specialitate: autismul potențial nediagnosticat la adulți, cu accent pe prezentarea feminină atipică, și posibilele implicații ale nerecunoașterii acestor trăsături.

Este important să reflectăm asupra semnificației acestei zile, recunoscută oficial de ONU din 2007, dar care poartă un istoric controversat. Promovată intens de organizația Autism Speaks, ziua a devenit asociată cu simboluri precum piesa de puzzle și campania "Light It Up Blue", elemente pe care mulți autiști le consideră problematice. Piesa de puzzle, în special, sugerează că persoanelor autiste "le lipsește ceva" sau că sunt "enigme de rezolvat", o simbolistică potențial stigmatizantă.

Prin contrast, comunitatea autistă a inițiat propria zi de celebrare pe 18 iunie - Ziua Mândriei Autiste (Autistic Pride Day) - care folosește simbolul infinitului curcubeu (∞) pentru a sublinia diversitatea infinită a minților umane și care pune accent pe acceptare și afirmare identitară, nu doar pe "conștientizare".

Recunoscând această tensiune, de Ziua Mondială a Conștientizării Autismului alegem să depășim simpla conștientizare și a promova o înțelegere profundă, centrată pe experiențele persoanelor autiste însele. În acest context, cercetarea noastră analizează retrospectiv două personalități intelectuale care s-au confruntat cu dificultăți psihologice semnificative - Iulia Marin și George Bondor - și care au sfârșit prin suicid.

Ambii au lăsat în urmă un amalgam semnificativ de opere scrise și/sau relatări autobiografice. Acestea, în urma unei analize detaliate, prezintă elemente care ar putea sugera compatibilitatea cu anumite caracteristici ale spectrului autist.

Aceste două cazuri pot ilustra o realitate preocupantă în practica clinică actuală: unele persoane cu posibile trăsături neurodivergente, în special femeile cu potențial autism de înaltă funcționare, sunt frecvent diagnosticate cu alte condiții psihiatrice. Acestea pot primi multiple diagnostice precum tulburare bipolară, schizofrenie, tulburare de personalitate borderline sau depresie rezistentă la tratament, fără evaluarea posibilității existenței unui substrat neurobiologic distinct.

Pentru mulți autiști, autismul reprezintă o parte esențială a identității lor, nu o boală sau un deficit. Aceasta este diferența majoră între abordările tradiționale din ziua de 2 aprilie, care adesea se concentrează pe tratament și "remedieri", și filosofia Autistic Pride Day, care celebrează neurodiversitatea ca parte valoroasă a diversității umane. Articolul nostru susține această a doua perspectivă, subliniind că neurodivergența nu este o "problemă de rezolvat", ci un mod diferit de a percepe și interacționa cu lumea.

Lipsa recunoașterii trăsăturilor neurodivergente poate avea consecințe semnificative, putând împiedica accesul la intervenții adaptate și putând contribui, alături de mulți alți factori, la amplificarea suferinței psihologice. Trebuie subliniat că suicidul este un fenomen complex, determinat de multiple cauze interconectate, incluzând factori biologici, psihologici, sociali și contextuali. Nu sugerăm că un posibil autism nediagnosticat ar fi cauza directă a deciziilor tragice ale acestor personalități, ci doar că nerecunoașterea diferențelor neurobiologice, dacă acestea au existat, ar fi putut fi unul dintre factorii contribuitori în contextul unei suferințe psihologice complexe.

Prin analiza detaliată a scrierilor acestor două personalități, dorim să oferim profesioniștilor un instrument de sensibilizare și un cadru interpretativ pentru identificarea timpurie a posibilelor trăsături autiste la adulți, în special în cazurile cu comorbidități psihiatrice multiple. Considerăm că recunoașterea potențialelor diferențe de neurodezvoltare ar putea îmbunătăți strategiile terapeutice și contribui la abordări mai personalizate.

În primul caz, analizăm scrierile autobiografice ale jurnalistei Iulia Marin, care a primit multiple diagnostice psihiatrice de-a lungul vieții (schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă, depresie psihotică). Examinăm cu atenție elementele din relatările sale personale care ar putea sugera prezența unor trăsături compatibile cu spectrul autist, făcând referire la criteriile DSM-5 pentru tulburarea de spectru autist și la literatura de specialitate despre cum autismul se poate manifesta diferit la femei.

În al doilea caz, analizăm perspectiva cognitivă manifestată în opera filozofică a lui George Bondor care prezintă anumite similarități cu stilurile cognitive asociate cu neurodivergența. Stilul său detaliat, atitudinea critică față de normele sociale, epistemologia fragmentară și etica non-conformistă ar putea fi interpretate prin prisma unei perspective cognitive potențial neurodivergente.

Ambele cazuri tragice ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra importanței recunoașterii diversității neurobiologice și a implementării unor abordări terapeutice personalizate pentru persoanele cu profil neurologic potențial atipic. În contextul Zilei Mondiale a Conștientizării Autismului, acest articol este un apel adresat comunității medicale pentru a integra cunoștințele actuale despre posibilele manifestări ale autismului la adulți, în special la femei, în practica clinică de zi cu zi.

Prin această abordare, ne alăturăm eforturilor de a transforma 2 aprilie dintr-o zi centrată pe viziunea neurotipică despre autism într-o zi care să dea voce experiențelor autentice ale persoanelor autiste conform principiului "nimic despre noi fără noi". Această zi poate și trebuie să depășească simpla "conștientizare" pentru a promova acceptarea, respectul și susținerea adecvată pentru persoanele neurodivergente - obiective mai apropiate de cele ale Autistic Pride Day, dar la fel de relevante pentru 2 aprilie.

Articolul nostru nu doar aduce în discuție posibilul autism la adulți, ci contribuie concret la înțelegerea manifestărilor sale complexe, oferind clinicienilor instrumente practice pentru identificarea și susținerea adecvată a acestor pacienți. Prin aceasta, sperăm să contribuim la o schimbare de paradigmă în care autismul să fie văzut nu ca o deficiență, ci ca o diferență neurobiologică valoroasă, ce necesită recunoaștere, respect și suport adaptat.

Considerații etice și limitări metodologice

Recunoaștem limitele fundamentale ale acestei analize, care nu beneficiază de evaluarea clinică directă și se bazează exclusiv pe interpretarea scrierilor publice. Concluziile noastre rămân ipotetice și nu ar trebui interpretate ca diagnostice retroactive. Valoarea acestui demers constă în potențialul său educativ pentru profesioniștii din domeniul sănătății mintale, nu în certitudinea sa diagnostică.

Este important de menționat că nu am avut posibilitatea de a consulta familiile persoanelor menționate în acest studiu. Abordăm aceste cazuri cu maximul respect pentru memoria acestor personalități, recunoscând sensibilitatea subiectului pentru apropiații lor și ne angajăm să tratăm informațiile cu demnitate și responsabilitate. Lucrarea noastră se bazează exclusiv pe materiale publicate și accesibile, utilizate în scop academic și educativ.

Partea I: Analiză post-mortem a posibilelor trăsături de spectru autist în autobiografia Iuliei Marin

Iulia Marin a fost o jurnalistă cunoscută pentru talentul literar și pentru onestitatea cu care a descris lupta cu bolile psihice. De-a lungul vieții, ea a primit multiple diagnostice psihiatrice (schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă, depresie psihotică), iar în cele din urmă s-a confruntat cu o tragedie personală.

Diversitatea acestor diagnostice și evoluția atipică a simptomelor ridică întrebarea dacă experiențele ei ar fi putut include și elemente compatibile cu o tulburare de neurodezvoltare neidentificată. În această primă parte a articolului, investigăm, pe baza scrierilor autobiografice ale Iuliei, ipoteza că ea ar fi putut prezenta anumite trăsături care ar putea fi compatibile cu spectrul autist (TSA).

Analiza este realizată post-mortem, prin corelarea descrierilor subiective ale Iuliei cu criteriile de referință pentru autism din literatura de specialitate, susținută de explicații clinice și referințe la cercetări relevante.

Scopul acestui demers este de a oferi profesioniștilor din domeniul psihiatric o perspectivă integrativă, care să evidențieze trăsăturile-cheie identificate în scrierile Iuliei și modul în care acestea ar putea fi interpretate prin prisma cunoștințelor actuale despre profilurile neurodivergente de nivel înalt de funcționare, posibil cu trăsături comorbide de ADHD.

Analiza noastră este una calitativă, bazată pe conținutul autobiografic lăsat de Iulia Marin (fragmente de jurnal, postări și note personale). Examinăm trăsăturile senzoriale, cognitive, comportamentale, sociale și afective care reies din textele sale, disponibile public. Notele autobiografice analizate se află în următorele surse:

• Blog personal Iulia Marin: În terapie - Conținut din Arhiva Internetului (Wayback Machine / Web Archive) de la data de 19 aprilie 2023
• Profil de Facebook Iulia Marin: https://www.facebook.com/iulia.marin2

Fiecare observație relevantă din punct de vedere clinic este corelată cu caracteristicile descrise în literatura de specialitate și susținută cu explicații psihologice și referințe clinice. Vom sublinia atât intensitatea și persistența acestor trăsături (identificate începând din copilărie), cât și fenomenul de camuflaj social, care este adesea asociat cu diagnosticul tardiv la femeile cu posibile trăsături autiste.

Este important să subliniem că, deși concluziile noastre sunt ipotetice, având în vedere că nu am avut posibilitatea unei evaluări clinice directe, ele oferă un cadru interpretativ pentru înțelegerea experiențelor Iuliei și pot contribui la îmbunătățirea identificării cazurilor similare de potențială neurodivergență nerecunoscută la timp.

În continuare, vom prezenta sistematic trăsăturile identificate și posibilele lor interpretări prin prisma literaturii despre autism, urmate de o analiză comparativă între criteriile din literatura de specialitate și indicii din autobiografia Iuliei, și vom discuta implicațiile clinice ale acestei ipoteze.

Trăsături senzoriale atipice

Hipersensibilitatea și procesarea senzorială diferită

Unul dintre cele mai evidente aspecte din scrierile Iuliei este ceea ce ar putea fi interpretat ca o hipersensibilitate senzorială. Ea descrie perceperea atât a stimulilor interni, cât și a celor externi cu o intensitate neobișnuită, adesea copleșitoare. De exemplu, ea descrie cum, imediat după externarea din spital:

„Ies până atunci afară, dar, dincolo de pereții spitalului, strada mă amețește. Prea multă informație de procesat."

Această reacție de supraîncărcare în fața mediul exterior este frecvent descrisă în literatura despre experiențele persoanelor autiste, care pot fi copleșite de un volum mare de stimuli auditivi, vizuali și tactili simultan.

În literatura de specialitate, hiper- sau hipo-reactivitatea la stimuli senzoriali sau interesul neobișnuit față de aspecte senzoriale ale mediului reprezintă caracteristici frecvent asociate cu neurodivergența (APA, 2013). Iulia oferă în scrierile sale numeroase exemple care ar putea fi interpretate în acest context:

Senzații tactile și gustative distincte

În copilărie, Iulia descrie că găsea plăcere în a atinge pereții acoperiți de mușchi din mansardă, imaginându-și că simte iarba. Această căutare a unei senzații tactile familiare și liniștitoare ar putea sugera o formă de autoreglare senzorială. Persoanele cu sensibilități senzoriale atipice descriu adesea căutarea de texturi sau senzații specifice care le pot calma sistemul nervos.

„Întind mâna și mângâi mușchii zidului. Suprafața lor catifelată și aspră îmi amintește de jocul care mă amuza în copilărie – mă ascundeam la etajul casei și pipăiam zidurile cu mușchii, crezând că ating iarba."

Pentru Iulia, textura catifelată a mușchiului activa amintiri din copilărie și emoții pozitive, ceea ce ar putea sugera o procesare senzorială profundă – stimulii tactili fiind puternic asociați cu stări emoționale și amintiri. Astfel de legături între percepții senzoriale și emoții (uneori chiar sinestezie) sunt descrise în literatura despre neurodivergență. Iulia scrie la maturitate că atingerea mușchiului de pe zid îi trezește instantaneu amintirea jocului din copilărie, arătând persistența acestor trăiri senzoriale de-a lungul vieții.

În ceea ce privește gustul, ea menționează o senzație neplăcută, aproape respingătoare, la degustarea anumitor alimente:

„Nu le-am spus că, atunci când mâncam prune uscate, aveam senzația că mănânc carne putredă."

Astfel de percepții gustative foarte intense ar putea sugera o sensibilitate crescută și un mod atipic de a integra semnalul senzorial cu reacția emoțională, un fenomen descris în literatura despre procesarea senzorială atipică.

Percepții multisenzoriale și supraîncărcare

În jurnalul ei, Iulia descrie adesea experiențe senzoriale și emoționale într-un mod vizual și kinestezic. O frază notabilă este:

„Mi se naște o poezie în minte dar nu mai am putere să o scriu aici. Am în cap versuri și stări, o furie și o tristețe, ape învolburate din care ies cioburi, mii de cioburi care îmi intră în carne."

Această metaforă combină experiența emoțională cu senzații fizice (cioburile resimțite ca tăindu-i pielea). Pentru un observator extern, asemenea descrieri pot părea neobișnuite; însă în cheie neuropsihologică, ele ar putea sugera că Iulia experimentează emoțiile negative sub forma unor imagini și senzații corporale concrete, posibil o formă de sinestezie emoțională.

Persoanele cu sensibilități senzoriale atipice raportează adesea dificultăți în gestionarea emoțiilor intense, care pot deveni copleșitoare până la disconfort fizic. Iulia pare copleșită de intensitatea furiei și tristeții, descriind că aceste emoții îi "îneacă"* sufletul asemenea unor ape tulburi.

De asemenea, Iulia descrie și experiențe interoceptive distincte:

„Mă doare spatele, exact între omoplați [...] Durerea rămâne aceeași, în ciuda muzicii."

Această conștientizare accentuată a senzațiilor corporale și persistența lor ar putea sugera un tipar de hipersensibilitate interoceptivă, care a fost documentată în literatura despre autism (DuBois et al., 2016). În plus, Iulia personifică anxietatea ca o voce internă, ceea ce ar putea indica un grad de hiperconștientizare a proceselor sale interioare.

O astfel de reactivitate emoțional-senzorială se regăsește în observațiile clinice despre persoanele cu sensibilități atipice, unde se întâlnește adesea perceperea amplificată a stimulilor și răspunsuri emoționale intens experimentate la aceștia.

Sensibilitate la sunete și stimuli auditivi

Muzica este evocată de Iulia ca având un impact profund:

„Muzica îmi va săpa în suflet noi canale pe unde tristețea mea se va scurge în piept, înecându-mă. Am să inspir mai adânc, așa cum am învățat."

Acesta limbaj sugerează o percepție auditivă care declanșează senzații fizice interne și schimbări emoționale profunde. Un stimul sonor (muzica) pare să producă la Iulia o reacție viscerală intensă, ca și cum sunetele ar avea textură fizică.

Reacțiile intense la stimuli auditivi (fie atracție puternică, fie disconfort extrem) sunt raportate de multe persoane cu sensibilități auditive atipice, unele descriind muzica sau zgomotele în termeni de senzații fizice sau stări emoționale intense. Literatura de specialitate include aceste reacții neobișnuite la sunete în sfera procesării senzoriale atipice (ex. acoperirea urechilor la zgomote puternice sau, invers, fascinația pentru anumite sunete, ritmuri etc.).

Semnificația clinică a profilului senzorial

Profilul senzorial care reiese din scrierile Iuliei Marin, care include posibile elemente de hipersensibilitate, interese senzoriale specifice precum atingerea anumitor texturi, tendința de a se simți copleșită în medii stimulante și descrierea potențial sinestezică a experiențelor, prezintă similarități cu trăsăturile documentate în literatura despre procesarea senzorială atipică. Aceste trăsături par să fi fost prezente încă din copilărie și să fi persistat pe tot parcursul vieții, influențând modul în care Iulia percepea lumea.

Este esențial de menționat că această posibilă hipersensibilitate senzorială nu este caracteristică diagnosticelor de schizofrenie sau tulburare bipolară pe care le-a primit Iulia, putând reprezenta un indicator al unui profil senzorial distinct. Pentru profesioniști, recunoașterea acestui gen de profil senzorial distinct poate fi un semnal important pentru a investiga posibile pattern-uri de procesare senzorială atipică.

În literatura despre neurodivergență, tranziția de la senzorialitate la procesarea cognitivă este descrisă ca fiind fluidă, sensibilitățile senzoriale putând influența direct modul în care sunt structurate gândirea și experiențele. În continuare, vom analiza particularitățile cognitive care ar putea completa tabloul acestui posibil profil neurologic atipic reflectat în scrierile Iuliei Marin.

Trăsături cognitive și stil de gândire

Gândirea vizuală și detaliată

Scrierile Iuliei evidențiază un profil cognitiv caracterizat de o imaginație vie, gândire vizuală, atenție la detalii și tendințe de rigiditate cognitivă – trăsături care ar putea fi compatibile cu stilurile cognitive descrise în literatura despre spectrul autist. Conform literaturii de specialitate, persoanele cu profile neurodivergente au adesea interese restrânse și preocupări intense, precum și un stil de procesare a informației diferit, adesea focalizat pe detalii și reguli (APA, 2013). Mai jos, vom detalia câteva aspecte cognitive remarcabile identificate în textele Iuliei.

Gândire vizuală și înclinație către detalii

Iulia folosește frecvent imagini mentale și descrieri detaliate. De exemplu, ea își imaginează sufletul "închinându-se" nu la icoane, ci la munții din zare și la soarele care îi încălzește cafeaua, văzând cum:

„singurătatea și tristețea se risipesc treptat ca două fuioare de ceață înțepate de o rază de lumină."

Această metaforă complexă ar putea sugera o gândire în imagini și o capacitate de a transforma stări abstracte (singurătatea, tristețea) în imagini vizuale concrete.

Multe persoane cu stiluri cognitive vizuale raportează că "gândesc în imagini" mai degrabă decât verbal, având un stil de a-și reprezenta ideile similar unui film sau colaj de imagini mentale. La Iulia, această potențială gândire vizuală pare să meargă mână în mână cu un focus pe detalii și elemente senzoriale (ex. razele de soare ce "înțeapă" ceața) – trăsătură documentată în literatura despre stilurile cognitive vizual-spațiale.

Interese focalizate și intense

Pe parcursul jurnalului, Iulia manifestă preocupări puternice pentru anumite subiecte – de exemplu, tehnologia futuristă, statisticile medicale și actul scrisului. Ea dedică mult timp reflecțiilor despre evoluția tehnologiei și impactul acesteia, imaginând scenarii de viitor, ceea ce ar putea indica un interes profund pentru acest domeniu.

„Citeam undeva, zilele trecute, că, în viitor, ne vor îngriji roboții. Mi-am imaginat imediat un soi de mașinărie antropomorfă cu șorț, care mă întreabă cum vreau pâinea la toaster, în vreme ce eu, adusă de spate, îi zâmbesc din complezență și îmi zic: la naiba, cândva un toaster era cel mai hi-tech lucru de aici."

Această concentrare intensă pe un subiect de interes ar putea fi interpretată prin prisma conceptului de monotropism (tendința cognitivă de a se focaliza profund pe un singur domeniu o dată) descris în literatura despre stilurile cognitive atipice. Interesele speciale pe care le manifestă Iulia, fie că sunt legate de tehnologie, scris sau colecționarea de informații despre boală, par să-i ofere stabilitate într-un context de altfel imprevizibil.

Investirea unei cantități mari de energie mentală în aceste pasiuni este în concordanță cu modelele de interese intense și focalizate descrise în literatura de specialitate (criteriul B.3). Persoanele cu astfel de stiluri cognitive tind să acumuleze cunoștințe detaliate în domeniile lor de interes, găsind atât plăcere, cât și alinare în aceste activități.

Atenție la cifre, date și clasificări

Un aspect cognitiv distinct al Iuliei este apetența pentru date exacte și statistici. În notițele sale, ea înregistrează detalii precise, precum numărul de internări sau zilele petrecute în spital, și citează procente din studii. De pildă:

„Statisticile spun că unu din patru oameni care se confruntă cu depresia au simptome de depresie psihotică."

„Una din 200 de persoane suferă de tulburare schizoafectivă în timpul vieții sale, spun statisticile."

Sau când își descrie cunoștințele despre medicamente:

„Anafranil este numele comercial pentru clomipramină – primul antidepresiv folosit în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive. Asta după ce, zeci de ani, a fost dat pentru tratarea depresiei."

„Anxiarul este un medicament din clasa celor numite benzondiazepine. Se prescrie doar pe termen scurt, pentru că provoacă dependență, și efectul este unul sedativ."

Această tendință de cuantificare a experienței ar putea reflecta dorința de a aduce ordine și claritate în experiențele emoționale, folosind gândirea logică și numerică.

Persoanele cu stiluri cognitive orientate spre detalii au adesea abilități de memorare a datelor și numerelor, manifestând o memorie de lungă durată detaliată pentru informații factuale. Iulia pare să rețină și să redea cu ușurință statistici medicale, integrându-le în scrierile sale ca referințe obiective. Aceast aspect ar putea indica un talent specific pentru domenii precise, și o tendință de a-și structura înțelegerea prin date, o caracteristică documentată în literatura despre diferitele stiluri cognitive.

De asemenea, interesul pentru sisteme, categorii și clasificări (precum sistemele de diagnostic, scheme de tratament, liste de medicamente) reiese și din modul în care enumeră medicamentele încercate:

"Olanzapina, Quetiapina, Risperidona, Haloperidol, Invega, Abilify – toate antipsihoticele încercate de mine în ultimul an."

Această catalogare minuțioasă ar putea sugera o focalizare pe detalii și nevoie de ordine, trăsături asociate cu stilurile cognitive orientate spre sistematizare.

Stil de gândire literal, rigiditate cognitivă și funcționare executivă

În interacțiunile sale, Iulia dă de înțeles că uneori interpretează ad litteram expresiile figurative. Un exemplu relatat este sfatul primit de la cineva:

„Ține minte! După tramvai și după băieți nu alergi niciodată!"

Ea reflectează uimită de ce nu ar trebui să fugă după tramvai, înțelegând inițial expresia la propriu. Dificultatea în procesarea figurativă a limbajului este documentată în literatura despre diferitele stiluri de procesare a limbajului, chiar și în cazul persoanelor cu abilități verbale foarte dezvoltate. Deși Iulia folosește un limbaj metaforic elaborat în scris, atunci când alte persoane folosesc expresii figurative, se observă o ușoară confuzie, ceea ce ar putea sugera un stil de procesare lingvistică mai literal.

Tot în cadrul stilurilor cognitive cu mai multă rigiditate se încadrează și tendința Iuliei spre gândire de tip "alb-negru" și perfecționism. În notele sale, ea vorbește frecvent despre standarde foarte ridicate pentru propria persoană și dificultatea de a accepta greșelile sau eșecurile. Această gândire „totul sau nimic" și autoexigență extremă sunt documentate în literatura despre perfecționismul asociat uneori cu rigiditatea cognitivă și posibile comorbidități anxioase. Studiile indică faptul că perfecționismul și gândirea rigidă pot accentua vulnerabilitățile emoționale în rândul persoanelor cu stiluri cognitive rigide (South et al., 2019).

Pe lângă posibila rigiditate cognitivă, Iulia descrie și ceea ce ar putea fi interpretate ca dificultăți de funcționare executivă. Dificultățile de organizare, memorare și planificare – alături de impulsivitatea menționată – ar putea sugera provocări executive adesea asociate cu neurodivergența (Hill, 2004). Faptul că se grăbea să scrie fără a-și organiza timpul sau structura textul coerent ar putea sugera dificultăți de autocontrol și de monitorizare a propriei activități.

Implicații clinice ale profilului cognitiv

Profilul cognitiv care reiese din scrierile Iuliei evidențiază trăsături care ar putea fi compatibile cu stilurile cognitive neurodivergente: preocupări intense, gândire potențial vizuală, abilități de memorare a detaliilor, posibilă interpretare literală a limbajului și o anumită rigiditate în gândire. Aceste trăsături par să fi fost prezente încă din copilărie și au persistat la maturitate, influențând felul în care Iulia a făcut față situațiilor dificile.

Pentru profesioniști, recunoașterea acestui tip de stil cognitiv specific poate fi importantă, putând reprezenta un indicator al unui posibil profil neurologic distinct de manifestările tipice ale schizofreniei sau tulburării bipolare. În special, combinația de interese intense, potențială gândire vizuală și atenția la detalii numerice ar putea justifica o evaluare mai comprehensivă, chiar și la pacienți aparent bine adaptați social și verbal, cum era Iulia.

După analiza dimensiunii cognitive, vom explora un alt aspect fundamental documentat în literatura despre neurodivergență – comportamentele repetitive și nevoia de rutină – care ar putea completa tabloul profilului neurologic reflectat în scrierile Iuliei Marin.

Manifestări comportamentale și nevoia de rutină

Structura și predictibilitatea ca mecanism adaptativ

Din relatările Iuliei reiese un tipar comportamental marcat de rutine, repetiție și rezistență la schimbare, care ar putea fi interpretate prin prisma criteriului B din literatura de specialitate despre autism, ce include comportamente și activități repetitive. Comportamentele autoobservate de Iulia sugerează încercări de a aduce ordine în viața de zi cu zi și ritualuri repetate, mai ales în situații de stres.

Rutine zilnice și ritualuri

După externarea din spital, Iulia descrie că își creează un program strict pentru a-și menține echilibrul: face curățenie dimineața, doarme câteva ore, și ia medicamentele seara, la ora fixă (21:00). Orice întârziere în administrarea medicamentelor îi provoacă neliniște. În notele sale, descrie structura unei zile tipice:

„Prima zi acasă, 19 Octombrie. Nevoia de somn a scăzut drastic. Adorm la 9, după pastile, și mă trezesc la 1.30 ca după un duș cu apă rece. […]

[…] A dispărut toată greutatea pe care o purtam pe umeri. Dar trebuie să dorm, îmi zic. Altminteri, va urma o altă schimbare de tratament. Rămân trează șapte ore, până la 8, să fac curățenie. În orele de plictiseală din spital, privind infirmierele cum mătură și dau cu mopul, am mai prins una, alta. Mai dorm de la 8 la 10 și mă trezesc, de data asta, cu capul greu. Obișnuită să iau medicamentele la 21.00, când cursul se termină la 22.00, mă trezesc foindu-mă pe scaun."

Un alt exemplu de rutină este mersul cu metroul:

„De fiecare dată când merg cu metroul, iau doza de clomipramină, urc pe scările rulante și privesc becurile tavanului, sperând să se stingă și să se aprindă. Ieri s-a întâmplat."

Acest tip de ritualizare și așteptări senzoriale repetate ar putea fi interpretate în contextul pattern-urilor comportamentale descrise în literatura despre neurodivergență. Această nevoie de predictibilitate și structură este frecvent raportată de persoanele cu sensibilități și stiluri cognitive atipice, care își stabilesc adesea rutine fixe care le conferă un sentiment de siguranță și control. Orice deviere de la rutină poate crește anxietatea, similar cu ceea ce Iulia descrie când programul îi este perturbat. Literatura de specialitate descrie această caracteristică drept "aderență inflexibilă la rutine și ritualuri" (B.2).

Rezistența la schimbare și nevoia de familiaritate

Iulia recunoaște că tranzițiile și schimbările majore au fost extrem de dificile pentru ea. De exemplu în anul 2022, o afecțiune medicală gravă a forțat-o să renunțe la planurile de până atunci și să își redefinească prioritățile. Ea descrie perioada ca pe un șoc al maturizării forțate, o pierdere a identității și o acceptare chinuitoare a noilor limite.

Persoanele cu stiluri cognitive rigide manifestă adesea rezistență comportamentală și cognitivă la schimbare, adaptându-se greu la evenimente neprevăzute sau schimbări majore de viață. În cazul Iuliei, fiecare schimbare (ieșirea din spital, reluarea activităților, boala somatică apărută) a necesitat un efort considerabil de recalibrare mentală, însoțit de mult stres și anxietate.

Comportamente repetitive și perseverative

În notele sale, Iulia amintește de tendința de a se "bloca" pe anumite teme, cum ar fi moartea și suicidul, gânduri obsesive de care era conștientă ("trebuie să fiu atentă să nu mă pierd în astfel de idei" – parafrazând propriile reflecții). Această perseverație pe subiecte specifice poate fi interpretată ca un "loop" cognitiv, un fenomen documentat în literatura despre persoanele cu stiluri cognitive perseverative, când devin fixate pe o preocupare anume și o ruminează în mod repetat.

În situații de criză, Iulia a manifestat comportamente repetitive concrete: de pildă, în timpul unui episod psihotic a început să spele obsesiv lucruri și să ofere obiecte personale altora, ca parte dintr-un ritual de "purificare" sau renunțare. Analizând aceste episoade, am putea interpreta că sub stres extrem, nevoia ei de predictibilitate și control s-a accentuat și s-a exprimat ca ritualuri repetitive.

Aceste comportamente pot părea similare cu simptome de tulburare obsesiv-compulsivă (TOC) sau manie, dar contextul ar putea sugera un mecanism de coping specific asociat cu nevoia de structură și predictibilitate. Literatura descrie și comportamente motorii repetitive simple, iar la adulții cu profile neurodivergente, aceste ritualuri pot fi mai subtile, cum ar fi scrisul repetitiv sau listele obsesive de gânduri. Iulia își nota frecvent ideile:

„Îmi notez în carnețelul meu cu coperți verzi: anxietatea e emoția fricii. Frica de ceva ce nu s-a întâmplat încă…"

Acest obicei ar putea fi interpretat ca o formă de comportament autoreglator – scrisul fiind pentru ea o modalitate de a se liniști și de a procesa mediul într-un mod controlat.

Impulsivitate și comportamente autoagresive

În sfera comportamentală intră și mențiunea Iuliei despre episoadele de auto-vătămare (comportament autoagresiv) și impulsivitatea manifestată în stări de surescitare (de exemplu, cumpărături excesive în faze maniacale). În citatul de mai sus, ea notează că a cumpărat o mulțime de haine fără să știe ulterior "ce să facă"* cu ele.

Autoagresivitatea apare în literatură ca răspuns la frustrare sau supraîncărcare senzorială/emotivă în diverse condiții, iar impulsivitatea poate fi un aspect al reglării emoționale atipice, frecvent asociată cu procesarea emoțională intensă.

Implicații pentru identificarea clinică

Comportamentul descris în scrierile Iuliei evidențiază o persoană care pare să caute structură, repetitivitate și familiaritate, având dificultăți când aceste tipare sunt perturbate. Nevoia de control prin rutină și ritualuri personale este evidentă în toate etapele descrise de ea.

Este esențial ca profesioniștii să recunoască acest tipar, deoarece poate fi confundat cu comportamente obsesiv-compulsive sau simptomele schizofreniei. Diferența esențială constă în faptul că, pentru persoanele cu nevoi de predictibilitate și structură, rutinele și comportamentele repetitive au adesea o funcție adaptativă de autoreglare, nu sunt în primul rând surse de stres ca în cazul TOC. Intervențiile terapeutice pentru pacienți cu profiluri similare ar putea beneficia de respectarea nevoii de structură și predictibilitate, încorporând treptat schimbările necesare, mai degrabă decât încercând eliminarea completă a comportamentelor considerate "disfuncționale".

În continuare, vom explora dificultățile de comunicare și interacțiune socială, un alt aspect documentat în literatura despre neurodivergență, care ar putea completa tabloul profilului reflectat în scrierile Iuliei Marin.

Dificultăți de comunicare și interacțiune socială

Provocările sociale subtile

Un criteriu important în literatura despre autism este deficitele persistente în comunicarea și interacțiunea socială (DSM-5, criteriul A), manifestate prin dificultăți în reciprocitatea socio-emoțională, în înțelegerea comportamentelor nonverbale și formarea relațiilor.

Deși Iulia Marin era o persoană foarte inteligentă și articulată (abilitate care poate ascunde aceste dificultăți), scrierilor sale evidențiază o serie de trăsături care ar putea fi compatibile cu un profil social atipic, cum ar fi:

Sinceritate directă și stil de comunicare "fără subtexte"

În jurnal, Iulia redă un scurt dialog cu o prietenă (P.), care îi declară afecțiunea:

„– Iulia?
Te iubesc.– Și eu."

Răspunsul ei este laconic, dar onest, lipsit de efuziuni sau formule sociale convenționale. Această franchețe în exprimarea emoțiilor – un "te iubesc" întors imediat, fără elaborări – este adesea documentată la persoanele cu stiluri de comunicare directe, care preferă comunicarea clară și neornamentată. Nu sugerează lipsă de sentimente, ci dimpotrivă, o exprimare neîmpovărată de „jocurile"* uzuale de politețe.

Dificultăți în afirmarea nevoilor și navigarea convențiilor sociale

Din discuțiile relatate de Iulia, reiese că i-a fost greu să își pună nevoile pe primul plan. De pildă, profesoara Gabi îi spune: "Tu ești actrița principală a vieții tale", sfătuind-o să aibă grijă de sine. Aceasta sugerează că Iulia avea tendința de a-și neglija sinele. Multe femei cu dificultăți de auto-advocare trec prin astfel de provocări, neștiind cum să stabilească limite în relații ajungând la epuizare.

Iulia confirmă această luptă, notând oboseala pe care o resimte în interacțiunea cu oamenii, ceea ce ar putea fi interpretat ca un semn al efortului de adaptare socială până la punctul de epuizare:

„Oamenii din jur au obosit, tu ai obosit."

(postare 21 feb. 2023)

Un alt episod grăitor are loc într-o interacțiune la bancă, unde Iulia solicită un credit:

„– Bună ziua, aș vrea un credit.
– Luați salariul la noi?
– Nu.
– Atunci, de ce nu mergeți la banca de unde luați salariul?
– Bine."

Lipsa preambulului social, răspunsurile monosilabice și absența oricărei negocieri sau justificări ar putea sugera dificultăți de limbaj pragmatic (Volden & Phillips, 2010), evidențiind modul în care Iulia ar fi putut avea dificultăți în navigarea așteptărilor și normelor sociale implicite în astfel de situații.

Interpretări potențial diferite ale comportamentului celorlalți și posibilă naivitate socială

Iulia mărturisește că uneori a interpretat în mod neobișnuit intențiile altora. De exemplu, în timpul unui episod psihotic, a crezut că este filmată și că obiectele din jur îi transmit mesaje. Deși acestea apar pe fond psihotic, ar putea porni de la o posibilă dificultate de bază în a "citi"* corect intențiile altora. Chiar și în absența episodului acut, se pare că Iulia avea o doză de credulitate, alternând cu confuzie atunci când era dezamăgită.

Un exemplu suplimentar apare când Iulia relatează că, în spital, a interpretat într-un mod neobișnuit statutul altei paciente:

„Nu credeam că lucrează cu adevărat într-un minister, ci credeam că este pusă acolo ca psiholog pentru mine. Psihologul meu personal care mănâncă și doarme cu mine, cum ar veni."

Această dificultate în înțelegerea limitelor și rolurilor sociale ilustrează ceea ce ar putea fi interpretat ca o provocare în a „citi" corect contextul și intențiile celorlalți, coerent cu ceea ce literatura numește dificultăți de Teorie a Minții (Baron-Cohen et al., 2013).

Într-un alt moment, Iulia își donează impulsiv toate alimentele și hainele, doar pentru a rămâne apoi fără resurse de bază:

„După ce mi-am donat toate alimentele și toate hainele, i-am cerut colegei mele de rezervă puțină mâncare. Hrana, ca în orice spital, era insuficientă."

Acest episod ar putea sugera o naivitate socială și dificultăți în a menține limite sau a evalua corect consecințele acțiunilor – fenomen documentat în literatura despre femeile cu dificultăți sociale atipice (Sedgewick et al., 2019).

Retragere socială și izolare

Pe măsură ce problemele de sănătate ale Iuliei au progresat, aceasta s-a izolat tot mai mult. Ea descrie:

"Nu m-am gândit niciodată la gestionarea părții publice a vieții."

Acest fragment ar putea indica o neglijare a vieții sociale și o dificultate în a înțelege consecințele sociale ale acțiunilor sale. Inclusiv înainte de final, simțea identitatea ei redusă la "pacient psihiatric" și se percepea alienată.

Această tendință de autoizolare este frecvent documentată la persoanele cu dificultăți sociale, mai ales la cele care au suferit eșecuri repetate de integrare. Iulia spune: "Tu ai obosit" – ceea ce ar putea sugera că efortul de a interacționa conform așteptărilor a epuizat-o, preferând în cele din urmă să se retragă.

Semnificația clinică a profilului social

Deși Iulia nu a fost percepută de toți cunoscuții ca având "dificultăți sociale" evidente (ea având prieteni apropiați și o carieră), substratul scrierilor sale dezvăluie ceea ce ar putea fi interpretate ca provocări în relaționare specifice unui stil social atipic: potențiale dificultăți de a înțelege normele relațiilor, oboseala de a menține o „fațadă socială", comunicarea sinceră dar uneori inadecvată contextual și retragerea socială treptată.

Pentru profesioniști, este esențial să recunoască aceste posibile dificultăți subtile, adesea mascate de inteligența verbală și de strategiile compensatorii dezvoltate de-a lungul vieții. Evaluarea socială a pacienților cu profil similar ar putea beneficia de a depăși aparențele de normalitate și de a investiga efortul și costul psihologic al adaptării sociale.

În continuând, vom explora un aspect crucial documentat în literatura despre femei cu posibile trăsături autiste: fenotipul feminin și fenomenul de camuflaj social, care ar putea explica de ce un posibil profil neurodivergent poate rămâne nerecunoscut.

Fenotipul feminin atipic, camuflajul social și diagnosticarea tardivă la femei

Specificitățile prezentării feminine atipice

În literatura de specialitate, se vorbește din ce în ce mai des despre „fenotipul feminin al autismului", caracterizat prin abilități lingvistice dezvoltate, motivație socială ridicată și camuflaj intensiv (Hull et al., 2020). Cazul Iuliei ar putea reflecta acest fenotip, în care aptitudinile intelectuale deosebite și compensarea socială pot masca severitatea dificultăților de fond, ducând la un șir de diagnostice alternative.

Dacă trăsăturile de mai sus au fost relativ subtile în interacțiunile cotidiene, motivul ar putea fi fenomenul de camuflaj social. Femeile cu profile neurodivergente sunt adesea capabile să imite comportamentele sociale adecvate, învățând "scripturi" comportamentale și reguli de politețe, astfel încât dificultățile lor să treacă neobservate de cei din jur (Hull et al., 2017).

Acest efort de a părea conform așteptărilor sociale se numește masking sau camuflare și are două consecințe majore documentate în literatură: epuizare psihică severă și întârzieri sau erori de diagnostic.

Indicii de posibil camuflaj social în scrierile Iuliei

Există indicii în scrierile Iuliei care ar putea fi interpretate în contextul camuflajului social:

• În scrierile sale, Iulia face referire la "a zâmbi din complezență" într-o situație socială, fiind conștientă că acel zâmbet este doar un răspuns convențional, nu trăit autentic.
• Faptul că avea abilități intelectuale și verbale foarte bune, o carieră jurnalistică și prieteni apropiați ar fi putut ascunde mult timp potențiale dificultăți fundamentale.
• A primit mai multe diagnostice succesive (schizofrenie, tulburare bipolară etc.) fără ca vreun medic să suspecteze potențiale trăsături neurodivergente, tocmai pentru că prezentarea ei nu era "tipică".

Acest pattern – "multiple etichete psihiatrice, niciuna mulțumitoare" – apare frecvent în literatura despre femeile cu posibile trăsături autiste nediagnosticate. Studiile (Larson et al., 2015) arată că adulții cu profile neurodivergente nediagnosticate primesc adesea diagnostice de depresie, bipolar, borderline sau anxietate, nefiindu-le însă recunoscute posibilele trăsături fundamentale de neurodivergență.

Consecințele diagnosticării alternative

Consecința directă a unui posibil camuflaj la Iulia ar fi putut fi diagnosticarea cu alte condiții. Deși unele trăsături compatibile cu profilurile neurodivergente par să fi fost prezente încă din copilărie, autismul la femei a fost mult timp sub-diagnosticat, deoarece manifestările sunt adesea subtile și compensarea socială este mai eficientă. Lipsa de conștientizare a prezentării autismului la femei și adulți este un factor recunoscut care contribuie la diagnosticarea tardivă (Lai & Baron-Cohen, 2015).

Iulia ar putea corespunde acestui tipar descris în literatură: a ajuns la maturitate primind cu totul alte diagnostice (schizofrenie, tulburare afectivă etc.), deoarece profesioniștii s-au concentrat pe episoadele acute (psihoze, variații de dispoziție) și ar fi putut să nu observe trăsăturile pervazive de fond.

Importanța recunoașterii camuflajului și a prezentării atipice

Pentru profesioniști, este esențial să recunoască potențialul camuflaj în evaluarea profilurilor feminine neurodivergente. Recomandările din literatura de specialitate includ recunoașterea următoarelor elemente:

• efortul subiectiv necesar pentru interacțiunile sociale;
• contrastul între funcționarea socială aparent bună și dificultățile raportate subiectiv;
• prezența epuizării după interacțiuni sociale prelungite;
• capacitatea redusă de a-și identifica și exprima propriile nevoi în relații.

Debutul precoce și consistența trăsăturilor în timp

Posibile rădăcini din copilărie ale unui profil neurologic atipic

Un argument-cheie pentru ipoteza unui posibil profil neurodivergent este faptul că trăsăturile distinctive nu par să fi apărut brusc la maturitate, ci par să fi existat încă din copilărie, luând diverse forme pe parcursul vieții, dar menținând un nucleu comun. Literatura de specialitate stipulează că trăsăturile neurodivergente trebuie să fie prezente din perioada de dezvoltare timpurie (chiar dacă pot deveni evidente abia când cerințele sociale le depășesc capacitățile).

În relatările Iuliei găsim referiri explicite la copilărie și adolescență care ar putea sugera un debut precoce al semnelor unui profil neurologic posibil atipic. Încă de mică, Iulia pare să fi fost sensibilă și introvertită. Episodul cu jocul în mansardă, mângâind mușchiul de pe zid, ne arată un copil care prefera joaca solitară senzorială în locul interacțiunilor sociale zgomotoase.

De asemenea, relațiile cu familia au fost dificile, mama sa fiind o figură rece și distantă, ceea ce a contribuit la sentimentul de „diferență" pe care Iulia l-a trăit încă de mică. Iulia este, în propriile metafore, imaginea unui "copil altfel", cu nevoi emoționale specifice nesatisfăcute de mediu. Acest sentiment de a fi "diferită"* s-a consolidat de timpuriu, sugerând că modul ei de a percepe și simți ar fi putut fi atipic comparativ cu cel al altor copii.

Interese specifice și talente precoce

Interesele focalizate și talentele precoce par să fi apărut devreme. Iulia pomenește despre cum și-a cultivat pasiunea pentru citit și scris de mică (fapt susținut de nivelul foarte înalt al abilităților sale verbale ulterior). Mulți indivizi cu profile neurodivergente prezintă hiperlexie (interes timpuriu pentru litere, cuvinte, cifre) și aptitudini intelectuale selective (de exemplu, un talent ieșit din comun la desen, muzică sau, ca în cazul Iuliei, la scris și limbaj).

De asemenea, memoria ei excelentă pentru detalii biografice ar putea indica faptul că încă din copilărie își înmagazina informațiile diferit față de alți copii, reținând nuanțe pe care alții le uitau. Această memorie episodică detaliată este raportată în literatura despre experiențele persoanelor neurodivergente care își pot aminti vivace episoade din fragedă copilărie (uneori legate de senzații și detalii aparent mărunte, dar care pentru ei au contat mult).

Dificultățile sociale și emoționale cu posibile rădăcini timpurii

Iulia adolescentă probabil era retrasă, cufundată în studiu și în universul ei creativ, decât implicată în cercuri sociale. De altfel, viața ei pare împărțită între două medii: unul cu mama, altul cu bunica, fiecare cu dinamici diferite, ceea ce i-a creat două "fațete" comportamentale în funcție de context. Această alternanță ar putea sugera că încă de tânără învățase să se adapteze superficial la medii diferite – o posibilă formă incipientă de adaptare socială.

Totodată, faptul că nevoile emoționale nu i-au fost satisfăcute în copilărie (după cum afirmă analiza: "nevoile ei emoționale au fost rareori satisfăcute") a condus la strategii potențial nepotrivite de gestionare a stresului: probabil crize de plâns, izbucniri sau auto-răni de la vârste fragede, care ar fi putut rămâne nerecunoscute ca posibile semne ale unui profil neurologic atipic.

Fără suport adecvat, persoanele cu sensibilități și nevoi specifice dezvoltă adesea mecanisme de coping care pot deveni problematice – lucru ce se vede la Iulia prin istoricul ei de autoagresiune și idei suicidare, care ar putea fi interpretate ca rezultat al ani întregi de supra-stres fără ameliorare adecvată.

Persistența trăsăturilor de bază

Indiferent de diagnosticul psihiatric primit, anumite trăsături au rămas constante la Iulia pe parcursul vieții. Printre acestea se numără:

• sensibilitatea senzorială accentuată;
• vulnerabilitatea la critică;
• tendința de a se refugia în scris și în propriile gânduri;
• dificultatea de a-și regla emoțiile;
• fascinația pentru anumite teme (tehnologie, statistici medicale, religiozitate și sens existențial – ea explorând adesea ideea unei "misiuni" speciale).

Aceste trăsături nu par să fi fost fenomene tranzitorii, ci părți ale structurii sale de personalitate.

De exemplu, chiar și în plină perioadă considerată "depresivă", Iulia continuă să prezinte gândire extrem de concretă și literală (confuzia lingvistică sărat/sărac menționată în jurnal), ceea ce nu este caracteristic depresiei; la fel, chiar și în absența simptomelor psihotice, menționează disconfortul în medii aglomerate sau nevoia stringentă de ordine (trăsături ce nu sunt tipice pentru schizofrenie).

Evoluția în timp a manifestărilor

Pe parcursul vieții trăsăturile identificate în scrierile Iuliei s-ar putea să se fi manifestat diferit în funcție de context și nivel de stres, chiar dacă nucleul a rămas. În copilărie, poate erau etichetate drept "timiditate", "fantezie bogată"* sau "toane".

În adolescență, drept "rebeliune", "excentricitate"* sau pur și simplu anxietate socială. În viața adultă, pe fondul suprapunerii cu episoade depresive și psihotice, ele au fost interpretate ca simptome de schizofrenie sau bipolaritate.

Retrospectiv, observăm că aceeași tendință de bază (de ex. aceea de a reacționa intens la stimuli sau de a se fixa pe o idee) a fost "încadrată" în diagnostice diferite, deoarece se prezenta sub forme variate (agitație psihotică vs. melancolie depresivă). Această variabilitate a manifestărilor în timp, dar continuitate a trăsăturilor subiacente este documentată în literatura despre experiențele neurodivergente peste ciclul vieții.

Implicații pentru identificarea și intervenția clinică precoce

Persoanele cu profiluri neurodivergente pot părea că se adaptează bine în medii structurate, dar pot experimenta dificultăți semnificative sub stres. La Iulia, acest lucru s-ar fi putut traduce prin perioade de stabilitate, urmate de crize (internări, retrageri). Aceasta ar putea sugera un factor neurobiologic constant, chiar dacă simptomele au fluctuat în intensitate.

Faptul că toate indiciile majore par să fi fost prezente încă din primii ani (deși nerecunoscute atunci ca atare) consolidează argumentul că Iulia ar fi putut avea un profil neurologic atipic. Dacă trăsăturile s-ar fi datorat exclusiv unei tulburări dobândite la vârsta adultă (ex. bipolaritate), nu ne-am aștepta ca ele să fie retroactiv vizibile în copilărie: sensibilitatea accentuată, jocurile solitare imaginative, dificultățile în familie, preocupările intense.

Toate acestea ar putea indica un mod de funcționare stabil specific unui anumit profil neurologic. În plus, consistența longitudinală a unor aspecte (față de variabilitatea altora) sugerează că acele aspecte consistente ar putea reprezenta un profil neurologic fundamental, peste care s-ar fi suprapus episodic manifestările variabile (tulburările afective sau psihotice).

Pentru profesioniști, această analiză subliniază importanța investigării atente a istoricului de dezvoltare și a traiectoriei simptomelor în evaluarea pacienților cu prezentări psihiatrice complexe. Intervievarea familiei despre comportamentele din copilărie și adolescență poate aduce informații cruciale pentru diferențierea între o posibilă condiție de neurodezvoltare de bază și tulburările psihiatrice suprapuse ulterior.

Așadar, debutul precoce și persistența multor trăsături ar putea face ipoteza unui profil neurodivergent o explicație complementară pentru experiențele Iuliei, alături de tulburările psihiatrice acute diagnosticate mai târziu în viață.

Corelarea trăsăturilor cu criteriile din literatura de specialitate pentru autism

Pentru a sintetiza analiza de până acum, vom compara criteriile din literatura de specialitate despre Tulburarea de spectru autist (TSA) cu trăsăturile și exemplele extrase din autobiografia Iuliei Marin. Literatura definește TSA prin două categorii majore de manifestări:

(A) deficite persistente în comunicare și interacțiune socială;
(B) patternuri restrânse și repetitive de comportament, interese sau activități, ambele prezente din copilărie și limitând funcționarea individului (APA, 2013).

Mai jos, vom evidenția modul în care experiențele descrise de Iulia ar putea fi interpretate prin prisma acestor criterii:

Criteriul A: Deficite de comunicare și interacțiune socială

1. Reciprocitate socio-emoțională potențial atipică

Comunicare socială care ar putea fi interpretată ca atipică: exprimarea afecțiunii într-o manieră directă și lapidară (ex. răspunsul „Și eu." la o declarație de iubire), fără formulele convenționale așteptate; sinceritate directă și posibilă absență a jocurilor sociale de "small talk", ceea ce ar putea sugera dificultăți în a se conforma așteptărilor conversaționale obișnuite.

Posibile dificultăți în reciprocitate și afirmarea nevoilor: aparentele probleme în a-și exprima cererile sau limitele în relații (nevoie de îndemn extern să se pună pe sine pe primul loc); tendința de a asculta problemele altora dar posibila dificultate de a împărtăși pe deplin pe ale sale, ceea ce ar putea sugera un dezechilibru în reciprocitatea emoțională.

2. Posibile dificultăți în comunicarea nonverbală

Potențiale dificultăți în înțelegerea normelor sociale și a comunicării non-verbale: interpretarea posibil literală a unor sfaturi și proverbe (ex. aparenta neînțelegere inițială a expresiei figurative "după băieți nu alergi", interpretată literal); potențială naivitate socială și credulitate, conducând la confuzii (ex. a crezut că o colegă de salon e psiholog sub acoperire pentru ea, a crezut că e filmată).

3. Potențiale dificultăți în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor

Sentimentul de alienare și retragere socială ("aproape singură… oamenii au obosit, tu ai obosit"); posibile dificultăți în a menține relații pe termen lung și aparentă oboseală în a "ține pasul" din punct de vedere social.

Criteriul B. Pattern-uri restrânse și repetitive de comportament, interese sau activități

1. Interese specifice, de intensitate sau focus posibil atipic: preocupare intensă pentru anumite teme, precum: scrisul și poezia, ca vocație și mijloc de autoliniștire; tehnologie futuristă și roboți - discuții detaliate despre progresul tehnologic; statisticile bolilor psihice - memorarea și citarea frecventă a numerelor exacte privind internările și diagnosticele.

Aceste interese par să domine gândirea Iuliei și să-i ofere structură – ex. se înscrie cu entuziasm la un curs de baze de date, menționând un semn al unei pasiuni intense în sfera sistemelor informatice: „Îmi place așa de mult".

2. Rutine și nevoia de invariabilitate: respectarea strictă a orei de medicație (21:00) – orice întârziere generând aparent anxietate fizică; ritual matinal fix (curățenie, somn) pentru a crea predictibilitate; aparent disconfort extrem la schimbări majore: boala din 2022 o forțează să își "recalibreze" viața cu mare dificultate; dorința exprimată de a recupera "10 ani" pierduți sugerează că ar fi putut resimți acut deviația de la traseul așteptat. Toate acestea ar putea reflecta o aderență rigidă la rutina proprie și distres marcat la schimbare.

3. Comportamente repetitive și perseverație: notatul frecvent în jurnal a gândurilor (practică recurentă – "carnețelul" mereu prezent), care ar putea fi interpretat ca un comportament autoreglator pentru a-și ordona mintea; revenirea repetată la tema morții și sinuciderii în gânduri și scrieri; ruminație perseverativă pe un subiect (pattern care se distinge de rumegarea depresivă tipică, unde gândurile morbide sunt mai difuze, nu analizate în detaliu cum făcea ea).

Gesturi repetate sub stres: spălatul repetat al obiectelor; aranjarea lucrurilor; comportamente autoagresive repetitive (zgârierea pielii, menționată în treacăt ca mod de a "simți ceva" în amorțeala depresivă). Aceste elemente ar putea indica prezența unor tipare repetitiv-compulsive integrate în stilul ei de viață.

4. Hipersensibilitate senzorială pronunțată la stimuli multipli: sunete (muzica "înecând-o" emoțional); aglomerație vizuală (strada "amețitoare" după ieșirea din mediul controlat al spitalului); atingeri (experiența tactilă a mușchiului, fie plăcută în copilărie, fie dureroasă când devine copleșită).

Prezintă și ceea ce ar putea fi interpretat ca căutare senzorială (atinge pereții cu mușchi pentru confort) și episoade de potențială confuzie senzorială (posibilă sinestezie emoție-durere fizică: furia resimțită ca cioburi în carne).

Nu sunt semnalate hipo-reactivități (diminuarea percepției), ci mai degrabă posibilă hiper-reactivitate generalizată – ceea ce ar corespunde profilului multor femei cu sensibilități senzoriale accentuate care se descriu ca "hipersensibile la tot".

Putem observa că toate criteriile principale de ientificare a autismului ar putea găsi corespondențe în scrierile Iuliei. Este important să subliniem că aceasta reprezintă o analiză interpretativă, iar o evaluare detaliată și confirmarea clinică ar necesita aplicarea unor instrumente standardizate și evaluarea directă de către specialiști.

Deficitele sociale (criteriul A) s-ar fi putut manifesta prin dificultăți subtile, dar persistente, cum ar fi relații tensionate, sentimentul de a fi "diferită", eforturi constante de adaptare urmate de epuizare și un mod potențial atipic de a comunica emoțiile (direct, uneori literal, cu posibile dificultăți în a înțelege convențiile sociale). Aceste trăsături nu sunt tipice pentru alte diagnostice, deoarece schizofrenia și tulburarea bipolară nu dau naștere constant la astfel de comportamente interpersonale, decât în timpul episoadelor acute.

Comportamentele și interesele restrânse/repetitive (criteriul B) ies foarte clar în evidență: preocupări intense, o aparentă nevoie mare de rutină, reacții intense la schimbare și numeroase manifestări potențial repetitive (verbale și comportamentale). Acestea nu fac parte în mod tipic din tabloul clinic al altor tulburări cu care a fost diagnosticată – de exemplu, un episod depresiv major nu explică hipersensibilitatea la zgomote, iar schizofrenia nu explică nevoia de rutină la ore fixe. Aceste caracteristici sunt însă documentate în literatura despre neurodivergență.

Posibilul debut în copilărie al trăsăturilor Iuliei este sugerat de amintirile și asociațiile sale: multe trăsături din viața adultă par să aibă rădăcini în copilărie, cum ar fi sensibilitatea senzorială (joaca cu mușchiul de pe perete), interesul intens (plăcerea de a se pierde în lectură și scris încă de mică), și dificultățile sociale (relația dificilă cu mama, sentimentul de a fi diferită de colegi).

Relevanța interpretativă a ipotezei unui profil neurodivergent

Toate aceste elemente sugerează că Iulia ar fi putut prezenta un model coerent de diferențe neurobiologice, care ar putea oferi o perspectivă complementară pentru înțelegerea varietății manifestărilor sale clinice.

Ipoteza unor posibile trăsături neurodivergente nu neagă existența episoadelor psihotice sau depresive, ci oferă un context pentru înțelegerea acestora ca fiind potențial influențate de un profil neurologic distinct aflat sub stres. Literatura de specialitate sugerează că diferențele de neurodezvoltare pot crea un teren de vulnerabilitate pentru dezvoltarea altor condiții psihiatrice, iar tratamentele și intervențiile ar trebui să ia în considerare această interacțiune complexă.

Pentru profesioniști, recunoașterea unei potențiale tulburări de spectru autist subiacente ar putea influența abordarea terapeutică, concentrându-se pe adaptarea mediului la nevoile senzoriale specifice, dezvoltarea strategiilor de coping pentru stres și suprastimulare, și intervenții pentru dificultățile sociale și emoționale.

Concluzii pentru partea I și implicații ale cazului Iuliei Marin

Analiza de față a evidențiat multiple elemente din scrierile Iuliei care ar putea fi interpretate ca fiind compatibile cu un profil neurodivergent, acoperind aspecte senzoriale, cognitive, comportamentale, sociale și emoționale. Rezumând principalele observații care susțin această posibilitate:

1. Scrierile Iuliei sugerează o potențială hipersensibilitate senzorială și percepții atipice (posibil sinestezice, supraîncărcare la stimuli), caracteristici documentate în literatura despre procesarea senzorială atipică.
2. Sunt prezente interese specifice și abilități deosebite (scrisul creativ, memoria pentru cifre, fascinația pentru tehnologie) alături de ceea ce pare a fi o gândire detaliată și posibil literală – caracteristici descrise în literatura despre stilurile cognitive neurodivergente.
3. Scrierile sugerează provocări subtile de interacțiune socială: epuizare în situații sociale, sentiment de inadecvare, comunicare sinceră dar potențial nonconformistă, retragere – aspecte documentate în literatura despre experiențele sociale neurodivergente.
4. Este evidențiată o aparentă nevoie de rutine și rezistență la schimbare, cu comportamente ce par repetitive, atât în momente de calm (ritualurile cotidiene), cât și în momente de criză (gesturi compulsive). Aceste caracteristici sunt frecvent asociate cu stilurile neurodivergente.
5. Trăsăturile menționate par să fi fost prezente încă din copilărie și să fi rămas constante, deși s-au accentuat sub stres – ceea ce ar fi compatibil cu profilul unui stil neurologic stabil și nu exclusiv cu manifestări dobândite.
6. Camuflajul social ar fi putut juca un rol semnificativ: Iulia pare să fi ascuns sau compensat multe dintre potențialele dificultăți, ceea ce ar fi putut contribui la diagnosticarea cu alte condiții. Acest fenomen este pe larg documentat în literatura despre femeile cu profile neurodivergente.

Importanța unui model explicativ integrativ

Având în vedere aceste observații, ipoteza unor posibile trăsături neurodivergente ar putea oferi o perspectivă complementară și cuprinzătoare pentru înțelegerea complexității experiențelor Iuliei Marin. Această interpretare ar putea unifica sub un cadru explicativ mai larg manifestări altminteri considerate disparate (de la episoade psihotice la hiperfocus, de la depresie la sensibilitate senzorială accentuată).

De altfel, literatura recentă confirmă că profilurile neurodivergente feminine sunt frecvent acompaniate de depresie, anxietate și chiar episoade psihotice tranzitorii, mai ales când rămân nerecunoscute și fără suport adecvat (Milosavljevic et al., 2016; Camm-Crosbie et al., 2019). Astfel, recunoașterea tardivă a unui potențial profil neurodivergent în acest caz nu ar fi ceva neobișnuit, ci din contră – aliniat cu tendințele clinice descrise în literatura de specialitate.

Abordări terapeutice adaptate profilurilor neurodivergente

Valoarea ipotezei unui profil neurodivergent în cazul Iuliei este nu doar explicativă, ci și preventiv-terapeutică (dacă ar fi fost explorată la timp). Dacă ar fi fost evaluată și pentru posibile trăsături neurodivergente în adolescență sau tinerețe, abordarea terapeutică ar fi putut include: accent pe psihoterapie adaptată pentru nevoile specifice, intervenții pentru abilitățile sociale, strategii pentru procesarea senzorială, strategii de coping specializate și suport în gestionarea tranzițiilor.

Toate acestea ar fi putut exista ca abordări multi-modale, complementare farmacoterapiei, care, după cum ea însăși menționează, nu a dat rezultate pe deplin satisfăcătoare:

"atâtea medicamente, încât le-am pierdut șirul".

Depresia ei s-a dovedit rezistentă la tratamentul standard – fenomen documentat în literatura despre depresie în contextul neurodiversității. Studiile sugerează că depresia la persoanele cu profiluri neurodivergente necesită adesea abordări personalizate (Chandrasekhar & Sikich, 2015), iar vulnerabilitatea psihologică este mai accentuată în rândul acestor persoane (Cassidy et al., 2014).

Potențialele impacturi ale intervențiilor nepotrivite

Mai mult, Iulia menționează episoade de contenție fizică:

„Mă zgârii pe mâini până îmi dau pielea jos. […]
Mă lasă în salon, legată la pat cu chingi de piele și pleacă la cafea."

Pentru persoanele cu sensibilități senzoriale atipice și nevoi de control propriul corp și spațiu, astfel de practici pot fi deosebit de traumatizante (Crane et al., 2019). Această experiență poate agrava simptomatologia, complicând și mai mult recunoașterea și tratamentul adecvat.

Trebuie subliniat că suicidul nu poate fi atribuit unui singur factor, fiind un fenomen complex, determinat de multiple cauze interconectate. În cazul Iuliei, factorii de vulnerabilitate identificați – epuizarea cronică, izolarea socială, identitatea fragmentată de multiple diagnostice, trauma pierderii mamei, perfecționismul și autoexigența – sunt toți documentați ca factori de risc în literatura de specialitate (Cassidy et al., 2014; Fuld, 2018; South et al., 2019).

Din această perspectivă, putem considera că o posibilă nerecunoaștere a profilului său neurologic distinct ar fi putut să o priveze de intervenții mai adaptate nevoilor sale specifice, care ar fi putut contribui la o calitate a vieții mai bună.

Recomandări practice pentru profesioniștii din domeniul sănătății mentale

Recunoașterea posibilității ca Iulia să fi avut un profil neurodivergent i-ar fi putut oferi un cadru explicativ pentru a-și înțelege mai bine propriile experiențe și să nu le perceapă ca o vină personală sau un semn de incapacitate, ci ca o formă diferită de funcționare a creierului, cu provocările și potențialele sale distincte.

Pentru comunitatea medicală, cazul Iuliei poate fi interpretat ca o ilustrare a importanței unei abordări holistice și longitudinale în evaluare. Este esențial ca specialiștii să nu se concentreze doar pe simptomele acute, ci să ia în considerare întreaga viață a pacientului, stilul său cognitiv și modul în care a interacționat cu lumea încă din copilărie.

O persoană care primește diagnostice variate, care nu par să se potrivească perfect, ar putea beneficia de o evaluare care să exploreze și posibilitatea unor trăsături neurodivergente, care ar putea explica o parte din aceste manifestări.

Este important să creștem conștientizarea modului în care se pot manifesta profilurile neurodivergente feminine. Profesioniștii ar putea fi mai atenți la istoricul de viață cu anxietate socială timpurie, sensibilitate extremă, interese neobișnuite sau episoade de burnout, în cazul femeilor inteligente care par adaptate la suprafață, dar care se află, de fapt, într-un profil similar cu cel sugerat de scrierile Iuliei.

În final, dincolo de etichetele diagnostice, cazul Iuliei ne invită să privim dincolo de aparențe și prejudecăți, către profunzimea și unicitatea fiecărui pacient. Iulia a fost mai mult decât suma simptomelor sale – o minte strălucită și un suflet hipersensibil. O înțelegere mai cuprinzătoare a potențialelor sale specificități neurobiologice ar fi putut contribui la o abordare terapeutică mai bine adaptată nevoilor sale.

Moștenirea ei – prin cuvintele și experiențele împărtășite – poate fi interpretată ca un apel la o mai bună înțelegere a diversității neurobiologice și a modului în care aceasta poate rămâne nerecunoscută din cauza prezentărilor atipice sau a compensării. Astfel, putem spera ca alte persoane cu experiențe similare să își găsească mai ușor înțelegerea și suportul potrivit la momentul potrivit.

Tranziția de la analiza clinică la cea cognitivă

După analiza scrierilor Iuliei Marin, în care am explorat posibilele trăsături compatibile cu un profil neurodivergent feminin, ne concentrăm acum asupra unui alt caz – filosoful George Bondor.

În cazul Iuliei, am analizat scrierile autobiografice pentru a explora experientele ce ar putea sugera un profil de tip autist feminin, iar în cazul lui George Bondor, vom examina manifestările cognitive reflectate în opera sa filosofică, pentru a înțelege cum un posibil profil neurologic distinct poate influența moduri de gândire și cunoaștere.

Ambele cazuri, deși diferite ca manifestare și domeniu de activitate, au un punct comun: ambele personalități s-au confruntat cu dificultăți psihologice semnificative și au sfârșit prin suicid, fără ca potențialele lor particularități neurobiologice să fi fost recunoscute clinic în timpul vieții. Această observație subliniază importanța unei mai bune înțelegeri a modului în care sistemul medical identifică posibilele trăsături neurodivergente la adulții talentați și inteligenți, mai ales când profilurile atipice sau mascate de realizările intelectuale rămân adesea invizibile profesioniștilor.

În cazul Iuliei Marin, am observat potențialul impact al nerecunoașterii și al tratamentelor inadecvate asupra bunăstării sale psihologice. În cazul lui George Bondor, vom explora cum stilul său cognitiv, ce prezintă anumite similarități cu stilurile cognitive descrise în literatura despre neurodivergență, pare să fi generat contribuții filosofice inovatoare, datorită perspectivelor distincte asupra limbajului, normelor sociale și epistemologiei.

Această complementaritate între cele două cazuri ne oferă o perspectivă mai largă asupra diversității neurobiologice – de la vulnerabilitatea emoțională la capacitățile cognitive distincte care pot transforma domenii precum filosofia.

Vom analiza acum opera filosofică a lui George Bondor, explorând trăsăturile cognitive care prezintă similitudini cu cele documentate în literatura despre neurodivergență, și vom evidenția modul în care abordările sale, cum ar fi critica limbajului, analiza normelor sociale și epistemologia fragmentară, ar putea reflecta un stil de gândire distinct din perspectiva neurodiversității.

Partea II: Perspectiva cognitivă potențial neurodivergentă în opera filozofică a lui George Bondor

Opera filozofică a lui George Bondor poate fi interpretată prin prisma unui stil cognitiv care prezintă similitudini cu cele descrise în literatura despre neurodivergență, prin atenția minuțioasă la detalii, comunicarea literală și neconvențională și respingerea tendinței de a subsuma totul unor meta-narațiuni unificatoare. Această parte a articolului analizează modul în care stilul filosofic al lui Bondor prezintă corespondențe cu caracteristicile cognitive documentate în literatura despre diversitatea neurobiologică, în special cu trăsăturile asociate stilurilor cognitive neurodivergente de tip autist.

Numeroase studii despre neurodivergență arată că persoanele cu stiluri cognitive atipice au adesea o tendință spre analiza fragmentelor, percepând lumea în părțile ei componente mai degrabă decât ca un întreg coeziv. De asemenea, ele tind să interpreteze limbajul în mod literal și să acorde importanță regulilor și tiparelor logice, mai degrabă decât contextului social sau metaforelor subtile.

Aceste trăsături cognitive (orientarea spre detaliu, preferința pentru comunicare directă și o anumită independență față de convențiile sociale) se regăsesc și în modul în care George Bondor își construiește demersul filozofic. Similar cu analiza scrierilor Iuliei Marin, nu propunem un diagnostic retrospectiv, ci explorăm corespondențele între modelele cognitive descrise în literatura despre neurodivergență și stilul filosofic al lui Bondor, pentru a evidenția valoarea epistemică a diversității neurobiologice.

În cele ce urmează vom analiza patru dimensiuni definitorii ale gândirii sale (metodologia și stilul cognitiv, critica normelor, viziunea epistemologică și atitudinea etică), evidențiind convergențele lor cu modelele cognitive descrise în literatura despre neurodivergență și susținând, cu argumente și referințe, că filosofia lui Bondor ar putea întruchipa o formă de „a gândi altfel" ce prezintă similitudini cu perspectivele documentate în literatura despre neurodivergență.

Metodologia și stilul cognitiv: genealogie, analiză detaliată și pluralism contextual

Atenția la detalii și hipersistematizarea

George Bondor se remarcă prin metodologia genealogică de inspirație nietzscheană și foucauldiană, pe care o folosește ca strategie de deconstrucție a conceptelor și structurilor. Această metodă implică o examinare meticuloasă și răbdătoare a istoriei ideilor și a limbajului:

„lucrând pe pergamente încâlcite, șterse, rescrise de mai multe ori".

Cu alte cuvinte, în locul unei abordări lineare și simplificatoare, Bondor favorizează o descompunere pe fragmente a trecutului, coborând la nivelul detaliilor și al discurilor textuale ascunse. El urmează îndemnul lui Nietzsche (mediat de lectura lui Michel Foucault) de a lua în considerare singularitatea evenimentelor istorice și de a respinge orice teleologie sau explicație unificatoare:

„Nietzsche ne îndeamnă să ținem seama de singularitatea evenimentelor și să respingem orice teleologie".

Astfel, genealogia devine o investigație „cenușie" și erudită, care evită marile abstracțiuni și caută adevărul în micile diferențe și discontinuități. Această preferință a lui Bondor pentru analiza sistematică, minuțioasă și orientată spre detalii reflectă un stil cognitiv ce ar putea fi caracterizat ca "hiper-sistematizant".

Paralelism cu stilurile cognitive neurodivergente

Conform cercetărilor din domeniul neurodiversității, persoanele cu anumite profiluri neurodivergente tind să fie hiper-sistematizatoare, având o capacitate accentuată de a identifica reguli, tipare și regularități în datele pe care le analizează. Prin analogie, demersul genealogic al lui Bondor caută legile de formare ale conceptelor (de pildă, originea noțiunii de „bun" în Genealogia moralei a lui Nietzsche) și mecanismele subtile de putere care structurează cunoașterea, demonstrând o afinitate pentru sistematizare și rigorism analitic.

Această abordare este consonantă cu teoria Baron-Cohen a "creierului extrem masculin" sau E-S (Empathizing-Systemizing), care sugerează că anumite profiluri neurodivergente excelează în sistematizare (identificarea de reguli și pattern-uri), chiar dacă pot avea dificultăți în empatie spontană. Opera lui Bondor pare să exprime caracteristici ale acestui profil: analiză detaliată a tiparelor istorice și conceptuale, cu atenție la nuanțe și regularități, dar fără a impune un cadru emoțional sau social.

Coerența centrală slabă și focalizarea pe detalii

Totodată, respingerea "meta-narațiunilor"* universale în favoarea unor explicații contextualizate este consonantă cu ceea ce teoria coerenței centrale slabe din literatura despre neurodivergență descrie drept tendința de a „vedea copacii mai degrabă decât pădurea".

Bondor nu se lasă sedus de o poveste totalizatoare a istoriei filozofiei, ci insistă asupra pluralității ireductibile a contextelor – o atitudine similară cu scepticismul față de generalizări forțate, datorată focalizării pe date concrete în detrimentul unor scheme conceptuale globale.

Similar cu observațiile din scrierile Iuliei Marin, care sugerează o extraordinară atenție la detalii și date specifice, stilul filozofic al lui Bondor pune accent pe elementele particulare, pe evenimentele singulare și pe detaliile textuale, rezistând tentației de a le absorbi într-o narațiune unificatoare artificială. Această focalizare pe particular în detrimentul generalului este caracteristică procesării informației descrise în literatura despre stilurile cognitive neurodivergente.

Pluralismul contextual și abordarea non-ierarhică

Mai mult, pluralismul contextual cultivat de Bondor – adică disponibilitatea de a admite multiple interpretări și de a recunoaște caracterul contingent al ideilor – rezonează cu faptul că persoanele cu stiluri cognitive neurodivergente pot aborda cunoașterea într-un mod non-ierarhic. Ele nu pornesc de la premisa unei "Origini"* unice sau a unui adevăr absolut, la fel cum genealogia bondoriană:

„se opune… căutării 'originii', soldată de cele mai multe ori cu 'găsirea' unei origini unice și imuabile".

În loc să caute esențe universale, atât Bondor, cât și perspectivele descrise în literatura despre neurodivergență, explorează varietatea fenomenelor pe propriile lor terenuri, tratând fiecare element cu seriozitate și interes specific. În acest sens, stilul cognitiv al lui Bondor amintește de o "coerență locală" (local coherence) descrisă în literatura despre stilurile cognitive neurodivergente, unde sensurile se constituie bottom-up, dinspre parte către întreg, și nu sunt impuse top-down de un cadru teoretic general.

Implicații pentru înțelegerea valorii cognitive a neurodiversității

Această analiză a metodologiei lui Bondor ne permite să înțelegem modul în care un stil cognitiv ce prezintă similitudini cu cele documentate în literatura despre neurodivergență poate contribui la înnoirea demersului filosofic. Departe de a reprezenta un deficit, predispoziția spre hipersistematizare și atenția la detalii pot reprezenta avantaje cognitive în domenii care necesită analiză riguroasă, deconstrucție conceptuală și rezistență la generalizări pripite – toate caracteristici valoroase în filosofie.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța recunoașterii și valorificării punctelor forte ale persoanelor cu profiluri neurocognitive distincte, nu doar adresarea provocărilor lor. O persoană cu un stil cognitiv similar cu cel reflectat în opera lui Bondor ar putea excela în domenii care necesită meticulozitate și analiză sistematică, dar ar putea întâmpina dificultăți în medii care preferă gândirea globală, aproximativă, dar rapidă.

Sistemul educațional tradițional, care adesea privilegiază sintezele rapide și generalizările ample, ar putea subestima potențialul intelectual al persoanelor cu stiluri cognitive orientate spre detaliu și analiză sistematică. Recunoașterea acestor diferențe cognitive ca parte a diversității neurobiologice, mai degrabă decât ca deficite, poate deschide noi perspective pentru valorificarea talentelor specifice ale acestor persoane.

În continuare, vom explora alt aspect definitoriu al operei lui Bondor care prezintă similitudini cu stilurile cognitive documentate în literatura despre neurodivergență: critica limbajului și a normelor sociale.

Critica normelor sociale și epistemologice: limbaj, putere și hermeneutica literală

Demistificarea limbajului ca instrument de putere

În scrierile sale, George Bondor dezvoltă o critică profundă a limbajului ca mecanism de putere și de constrângere cognitivă. Inspirat de Nietzsche și Foucault, el arată că limbajul nu este un mediu transparent de exprimare a adevărului, ci o rețea de interpretări impuse de forțele dominante.

Bondor evidențiază ideea lui Nietzsche conform căreia „cuvintele sunt invenții, ele au fost instituite de către 'clasele superioare' (voințele puternice, afirmative)", sensul lor nefiind de a reflecta realitatea, ci de a favoriza sau chiar impune interpretări viitoare.

Astfel, semnele lingvistice poartă în ele însele o interpretare violentă care „prescrie orizontul în care noi interpretăm chiar aceste semne și lucrurile însele". Această analiză demistificatoare a limbajului – văzut ca mască a puterii și instrument de normare a gândirii – prezintă similitudini cu perspectivele documentate în literatura despre experiențele neurodivergente, pentru care limbajul uzual adesea conține convenții arbitrare și mesaje implicite dificil de procesat.

Paralele cu experiența limbajului la persoanele neurodivergente

Cercetările în domeniul neurodiversității indică faptul că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente pot percepe uneori limbajul social ca pe o „limbă străină" ce trebuie învățată explicit, fiind conștiente că adesea „limbajul nu spune exact ceea ce spune", ci ascunde subtext și așteptări nescrise. Această conștientizare acută a straturilor limbajului (pe care Bondor o preia de la Foucault) prezintă similitudini cu observațiile din literatura despre experiențele persoanelor autiste, potrivit cărora sensul literal al comunicării poate diferi semnificativ de intențiile implicite – un aspect ce conferă limbajului o dimensiune de putere și control social. Atât filosoful, cât și persoanele cu stiluri de procesare literală a limbajului, ajung astfel să privilegieze claritatea și analiza critică a cuvintelor, în locul acceptării lor neproblematizate.

Similar cu observațiile din scrierile Iuliei Marin, care sugerează o preferință pentru comunicarea directă și posibile dificultăți cu subtextul social, Bondor pare a fi profund conștient de arbitrarul și convenționalitatea limbajului social. Această conștientizare se traduce într-o atitudine critică, analitică și deconstructivă față de limbaj – o trăsătură care prezintă similarități cu cele documentate în literatura despre experiențele persoanelor care procesează diferit convenții implicite ale comunicării sociale.

Problematizarea măștii sociale și a identității ca spectacol

O altă temă centrală la Bondor este problematica măștii sociale și a identității ca spectacol (performativitate impusă de norme). În interpretarea sa genealogică a profunzimii conștiinței, Bondor arată că interioritatea subiectului – pretinsul "eu adevărat" – este de fapt „masca pe care o îmbracă diversul voințelor de putere", o mască ce revendică statut de adevăr unic, dar care nu este decât o construcție de demistificat.

Cu alte cuvinte, ceea ce societatea consideră identitate autentică este construit și menținut prin roluri și convenții, ascunzând pluralitatea forțelor exterioare. Această deconstrucție a autenticității normative prezintă similitudini cu experiențele documentate în literatura despre neurodivergență, potrivit cărora unele persoane simt nevoia să poarte o "mască socială" pentru a se conforma așteptărilor sociale normative.

Camuflajul social: afinități experiențiale

Studii calitative indică faptul că adulții cu anumite profile neurodivergente recurg frecvent la camuflaj social – adică adoptarea unui comportament acceptabil social, ascunzând aspectele proprii care ar putea fi stigmatizate – descriind procesul ca:

„un efort de a prezenta o identitate diferită lumii exterioare, care să acopere părțile din sine de care nu sunt mulțumiți". Ei „dezvoltă diferite personaje" și comportamente scenice pentru a *"părea ca ceilalți", ceea ce conduce la o disociere între sinele privat și fațada publică.

Observăm aici un paralelism: „masca" pe care Bondor o analizează critic ca mecanism de putere (ce falsifică unicitatea individului) prezintă similitudini cu "masca" pe care persoanele neurodivergente raportează că simt adesea presiunea să o poarte pentru a fi acceptate social. În ambele cazuri, identitatea e percepută ca o construcție parțial artificială, un joc de oglinzi sociale ce merită expus și problematizat.

Hermeneutica literalistă și interpretarea textuală directă

Un aspect definitoriu al stilului hermeneutic al lui George Bondor este literalismul interpretativ și reticența față de lecturile metaforizante sau simbolice forțate. În comentariul său asupra interpretărilor lui Heidegger versus Derrida la Nietzsche, Bondor aprobă poziția derridiană potrivit căreia este imposibil să depășim contradicțiile din textele lui Nietzsche, toate enunțurile sale divergente fiind prezente simultan și trebuind luate ca atare.

Heidegger greșise tocmai încercând să unifice aceste tensiuni într-o metafizică coerentă, pe când Derrida (și Bondor, deopotrivă) insistă că filosofia lui Nietzsche „trebuie citită la nivel textual" și că nu este altceva decât text, cu jocul ei parodic și contradictoriu. Această hermeneutică fidelă sensului literal al textului, care evită suprainterpretarea și nu introduce idei străine de teama incoerenței, prezintă similarități cu stilurile de procesare lingvistică documentate în literatura despre neurodivergență.

Cercetările în domeniul neurodiversității evidențiază faptul că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente procesează adesea limbajul în mod literal, putând avea dificultăți cu sensurile figurate, ironia sau aluziile metaforice. De pildă, expresii uzuale precum „a sparge gheața" sau „a da o mână de ajutor" pot fi inițial înțelese în sens propriu, ceea ce poate complica înțelegerea imediată a mesajului intenționat.

În mod analog, Bondor ia conceptele la propriu și analizează exact termenii în care sunt enunțate, în loc să presupună un "adevăr ascuns"* dincolo de cuvinte.

Prin preferința sa pentru sensul direct și concretețea lecturii, filozoful pare a adopta o perspectivă literală a interpretării, în care fiecare afirmație e tratată cu seriozitate în forma sa exactă, și nu transfigurată imediat într-o alegorie sau subsumată unei intenții tăinuite.

Această abordare nu numai că demontează limbajul ca instrument de putere (așa cum am văzut), dar evidențiază și similitudini cu modul în care literatura despre neurodivergență descrie procesarea informației lingvistice: ambele evită ambiguitatea strategică și caută sensul enunțurilor în chiar textul lor, nu într-un context metaforic impus din exterior.

Implicații pentru înțelegerea diversității hermeneutice

Critica normelor sociale și a limbajului realizată de Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii epistemice a perspectivelor distinctive. Privind limbajul și convențiile sociale "din afară"* - dintr-o poziție de îndoială metodică și analiză critică - filosoful reușește să evidențieze aspecte ale comunicării și identității care, pentru majoritatea oamenelor, rămân invizibile tocmai pentru că sunt atât de internalizate și normalizate.

Pentru profesioniști, această analiză subliniază importanța de a înțelege că ceea ce poate părea inițial ca "dificultate" în comunicare (literalismul, provocările în procesarea spontană a ironiei sau metaforei) poate fi, în anumite contexte academice și intelectuale, o sursă valoroasă de claritate și precizie analitică.

O persoană cu un stil hermeneutic similar celui reflectat în opera lui Bondor ar putea excela în domenii care necesită rigoare interpretativă și rezistență la ambiguități, deși ar putea întâmpina provocări în situații sociale care presupun înțelegerea rapidă a subtextului și a aluziilor.

Această secțiune despre critica normelor și a limbajului ne conduce natural către următorul aspect al operei lui Bondor care prezintă similitudini cu stilurile cognitive documentate în literatura despre neurodivergență: epistemologia sa fragmentară și pluralistă, distinctă de sistemele filosofice totalizante.

Epistemologie și sisteme de gândire: observație atomizată vs. viziune de ansamblu, interpretare directă și non-ierarhică

Fragmentarism și rezistența la totalizare

Din perspectiva epistemologică, George Bondor se situează în opoziție față de fenomenologiile globale sau sistemele care încearcă să organizeze experiența subiectivă într-un tablou unitar. Mai curând, el privilegiază ceea ce am putea numi o fenomenologie fragmentară sau o observație atomizată a realității.

În loc să caute structuri universale ale conștiinței, Bondor (urmând genealogia lui Nietzsche) investighează cazuistic, mergând până la capătul fiecărei idei sau credințe pentru a-i vedea transformările și rupturile.

„A face o genealogie – explică el, parafrazându-l pe Foucault – înseamnă: «a regăsi diferitele scene pe care [interpretările] au jucat roluri diferite; a defini… punctul în care ele devin lacunare, momentul în care ele n-au avut loc»".

Prin urmare, cunoașterea nu e concepută ca un edificiu unificat, ci ca o sumă de micro-istorii și evenimente discontinue, fiecare cu logica sa. Bondor merge până într-acolo încât afirmă că genealogia trebuie să se concentreze pe „micile evenimente, aproape imperceptibile", evitând postularea unor mari adevăruri, întrucât acestea, la o privire atentă, se pot dovedi simple erori. O asemenea epistemologie pluralistă, care nu ierarhizează a priori fenomenele în esențiale vs. marginale, prezintă similarități cu stilurile cognitive documentate în literatura despre neurodivergență, unde adesea se raportează că "niciun detaliu nu este neglijabil".

Coerența centrală slabă și procesarea descentralizată

Studiile asupra coerenței centrale slabe în literatura despre stilurile cognitive neurodivergente sugerează că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente procesează informația în mod descentralizat, fără a filtra automat detaliile considerate irelevante de alții. Prin urmare, ele pot observa aspecte ale realității pe care gândirea focalizată prioritar pe ansamblu le-ar putea trece cu vederea. În mod similar, abordarea „atomistă" a lui Bondor pune accent pe fiecare fragment de text sau de istorie în parte, considerând că adevărul reiese din confruntarea minuțioasă cu pluralitatea datelor, nu din subsumarea lor într-o teorie totalizatoare.

Această abordare fragmentară prezintă similitudini cu stilul reflectat în scrierile Iuliei Marin, care sugerează o atenție deosebită la detalii senzoriale, percepții izolate și observații particulare, fără a le integra întotdeauna într-o narațiune globală. În ambele cazuri analizate, observăm această tendință de a percepe lumea într-o manieră "moleculară" mai degrabă decât "molară" - focalizându-se pe componentele individuale și nu prioritar pe integralitatea lor.

În termeni cognitivi, aceasta prezintă similitudini cu „gândirea în bucăți" (piecemeal processing) documentată în literatura despre neurodivergență, oferind un contra-model la Weltanschauung-urile monolitice care domină tradiția filosofică occidentală.

Lectură non-ierarhică și pluralism interpretativ

De asemenea, Bondor promovează o lectură non-ierarhică a textelor filozofice și a sistemelor de gândire, refuzând să acorde prioritate unor elemente presupus "centrale" în detrimentul altora "periferice". În exegeza sa, fiecare concept, oricât de minor sau de contradictoriu, are drept de cetate epistemică. Aceasta reiese clar din modul în care tratează opera aforistică a lui Nietzsche: în loc să considere că unele aforisme ar fi simple digresiuni iar "esența" s-ar afla altundeva, Bondor insistă (în acord cu Derrida) că toate enunțurile lui Nietzsche, chiar și cele opuse, coexistă valabil în text.

Nu există o "idee directă" unică la care să se reducă filosofia lui Nietzsche, ci o rețea de sensuri aflate în tensiune. Această abordare poate fi caracterizată ca un pluralism interpretativ radical, care subminează ierarhiile tradiționale (de exemplu, opoziția dintre esențial și accidental, central și marginal în opera unui autor). Paradigma prezintă similarități cu modul în care literatura despre neurodivergență descrie procesarea informației: fără a presupune din start un "fir roșu" sau o autoritate a interpretării, ci abordând datele pe orizontală, pe măsură ce apar.

Independența epistemică și rezistența la autoritate

Cercetări în psihologia socială sugerează că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente pot fi mai puțin influențate de consensul grupului sau de autoritatea unei surse atunci când evaluează informații, bazându-se în schimb pe propria analiză factuală.

Aplicat la contextul filosofic, aceasta ar putea sugera că o perspectivă cognitivă similară celei reflectate în opera lui Bondor ar fi dispusă să conteste interpretările consacrate și să acorde atenție directă textului, fără prejudecata că anumite pasaje "trebuie" să fie mai importante decât altele. În esență, atât Bondor cât și literatura despre perspectivele neurodivergente descriu o atitudine de a lua lucrurile "de la zero", examinând fiecare element după meritul propriu, și nu după poziția lui într-o structură predefinită.

Un caz ilustrativ este modul de raportare la tradiția filosofică. Bondor nu ezită să problematizeze concepte fundamentale (precum subiect, adevăr, cunoaștere) nu printr-o confruntare frontală cu definițiile lor academice, ci printr-o serie de „micro-anchete" genealogice care scot la iveală variațiile istorice ale sensurilor lor.

Interogarea fundamentală și ignorarea convențiilor epistemice

În mod analog, literatura despre experiențele neurodivergente documentează tendința de a pune întrebări fundamentale pe care alții le evită din conformism intelectual – ele pot chestiona "de ce?" într-un mod radical, refuzând să accepte explicații de tip ad populum sau argumente de autoritate. Această distanță față de ierarhia epistemică convențională (în care unele întrebări nu se pun, fiind considerate "de la sine înțelese") este descrisă în literatura despre neurodivergență ca fiind o sursă potențială de originalitate și gândire critică neîngrădită.

În filosofia lui Bondor regăsim exact această libertate: a gândi altfel – titlul unui volum omagial în care a contribuit – adică a reconstrui conceptele pornind de la detalii și a admite multiple sensuri coexistente, fără să le reducă la o singură linie interpretativă. Acest mod de a concepe cunoașterea prezintă similitudini remarcabile cu modelele cognitive documentate în literatura despre neurodivergență, în care lumea este adesea percepută fragmentar și multiplu, iar încercările forțate de unificare pot părea artificiale sau restrictive.

Implicații pentru valorificarea diversității cognitive în mediul academic

Epistemologia fragmentară și pluralistă a lui Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii pe care modurile diverse de gândire o pot aduce în domeniul filosofiei și, prin extensie, în întreg câmpul academic. Departe de a reprezenta un deficit, tendința de a percepe realitatea în mod atomizat, de a rezista generalizărilor rapide și de a acorda atenție egală tuturor elementelor poate genera perspective filosofice originale și de profunzime.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța de a recunoaște și valorifica potențialul intelectual distinct al persoanelor cu stiluri cognitive diverse. O persoană cu un stil epistemologic similar celui reflectat în opera lui Bondor ar putea excela în domenii care valorizează analiza detaliată, critica convențiilor și independența față de autoritățile epistemice, chiar dacă ar putea întâmpina provocări în situații care necesită sinteze rapide sau aderența la paradigme dominante.

În continuare, vom explora al patrulea aspect al operei lui Bondor care prezintă similarități cu stilurile cognitive documentate în literatura despre neurodivergență: etica sa non-conformistă și critica moralității universaliste.

Etica non-conformistă: respingerea moralității universale și afirmarea valorilor idiosincratice

Critica moralității standardizate

Una dintre consecințele filosofiei genealogice practicate de Bondor este o critică a moralității tradiționale universaliste. Urmându-l pe Nietzsche, Bondor tratează valorile morale drept produse istorice contingente, legate de raporturi de forță și interpretări cultural-politice ale binelui și răului, și nu drept adevăruri absolute valabile în orice timp și loc.

În eseul său despre nihilismul culturii europene (prin lectura lui Nietzsche), Bondor urmărește „modul în care strategia genealogică identifică structurile nihiliste ale acestei istorii, originile lor și posibilitatea depășirii nihilismului".

Printre aceste structuri se numără, fără îndoială, morala decăzută care se prezintă fals drept unică și universală. Bondor citează cu aprobatoare ironie fragmentul celebru al lui Nietzsche despre invenția cunoașterii de către animalele inteligente, "cel mai arogant și mincinos minut din toată «istoria universală»", sugerând astfel că pretențiile de validitate universală ale valorilor noastre sunt o formă de hybris intelectual.

Moralitatea creștin-europeană, de pildă, este analizată critic drept un „idol" (în terminologia lui Nietzsche) – o construcție consolidată prin repetiție istorică, care maschează voința de putere a unor grupuri. Astfel, abordarea etică a lui Bondor este profund non-conformistă: ea nu recunoaște niciun cod moral absolut, ci doar valori interpretate și reinterpretabile. Această poziție prezintă similitudini cu modul în care literatura despre experiențele neurodivergente descrie raportarea la normele morale și sociale.

Autonomia morală și judecata factuală

Studiile în domeniul neurodiversității indică faptul că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente pot avea un simț moral puternic, dar nu întotdeauna conform cu convențiile majoritare, ci bazat pe propriile lor principii de raționalitate și dreptate. De exemplu, cercetările asupra judecății morale sugerează faptul că persoanele cu profile neurodivergente pot evalua diferit situațiile etice, punând accent mai mare pe consecințele concrete decât pe intențiile din spatele acțiunilor.

Într-un experiment citat frecvent în literatură, participanții cu profiluri cognitiv-neurlogice atipice au fost mai înclinați să considere responsabilă o persoană pentru un accident neintenționat (fapt care contravine moralei convenționale potrivit căreia intenția scuză în parte fapta), ceea ce sugerează că judecata lor morală operează după o logică proprie, concentrată pe fapte obiective și nu pe norme sociale împărtășite. Acest tip de raționament independent, în care criteriul este realitatea factuală a consecinței, nu normele sociale ale iertării, demonstrează o autonomie morală ce poate diferi de așteptările normative.

Pluralism axiologic și valorizarea diferenței

Bondor, de asemenea, pledează implicit pentru valori idiosincratice și pluralism axiologic, dat fiind că, odată spulberată iluzia unui „adevăr" moral unic, rămâne spațiul pentru o diversitate de perspective etice. În scrierile sale, întâlnim deseori ideea că pluralitatea interpretărilor (de la hermeneutică până la nivelul valorilor) este un fapt definitoriu al culturii contemporane și trebuie asumat ca atare. Această deschidere către pluralism coincide cu etosul mișcării neurodiversității, conform căruia diferențele individuale (în gândire, simțire, valori) nu doar că trebuie acceptate, dar pot reprezenta un izvor de bogăție etică.

Persoanele cu profiluri neurodivergente, fiind adesea mai puțin influențate de presiunea conformității, pot manifesta un non-conformism autentic: ele pot exprima ceea ce gândesc fără să se ghideze neapărat după „corectitudinea socială", au interese și pasiuni specifice pe care le cultivă indiferent de opinia generală, și pot refuza să adopte anumite comportamente doar pentru că „așa se face".

Rezistența la influența socială și independența în fața opiniei majoritare

Cercetări recente sugerează că persoanele cu anumite profiluri neurodivergente sunt mai puțin afectate de influența socială și mai dispuse să susțină perspective divergente decât persoanele tipice. Această independență față de presiunea conformității se poate traduce, la nivel etic, printr-o disponibilitate de a susține valori nepopulare sau atipice, dacă acestea sunt coerente cu propria lor experiență și raționalitate.

În mod similar, în filosofia lui Bondor regăsim același spirit: o distanță critică față de moralitatea de "turmă" intelectual-morală (ca să folosim un termen specific lui Nietzsche) și o afirmare a pluralismului evaluativ. Prin genealogie, el arată cum diversele epoci au generat valori diferite, niciuna absolută – un mesaj care, implicit, îndeamnă la toleranță față de pluralitatea valorilor prezente și la recunoașterea caracterului idiosincratic al oricărei morale individuale.

Critica ipocriziei și autenticitatea etică

Nu în ultimul rând, etica non-conformistă a lui Bondor se manifestă și în refuzul normativității sociale ipocrite. El demască "jocul dublu" al ideologiilor modernității, arătând cum acestea poartă "măști" morale pentru a-și ascunde adevăratele motive: o perspectivă tratată, de exemplu, în lucrarea sa "Dansul măștilor". Nietzsche și problema interpretării.

Similar, literatura despre neurodivergență documentează o frecventă aversiune față de ipocrizie și falsitate: persoanele cu anumite profile neurodivergente au tendința de a fi extrem de oneste și directe, respectând adevărul propriu mai mult decât conveniențele sociale. Această aderență la onestitate și autenticitate, adesea notată în literatura de specialitate, îi poate face să pară "naivi" sau "prea direcți" în ochii altora, dar în realitate reprezintă o etică personală robustă, care nu se supune automat normelor grupului.

În contextul dat, putem spune că Bondor adoptă o perspectivă similară și la nivel etic: el refuză compromisul cu "minciuna convențională" și caută un mod de a valoriza lumea în funcție de realitatea ei, nu de idealuri impuse. Prin critica moralității standard și valorizarea perspectivelor alternative, gândirea lui prezintă similarități cu ceea ce literatura despre neurodivergență descrie ca "non-conformitate pozitivă", care poate contribui la transformări sociale benefice tocmai prin capacitatea de a chestiona critic status quo-ul.

Implicații pentru înțelegerea valorii etice a neurodiversității

Etica non-conformistă reflectată în opera lui Bondor oferă un exemplu elocvent al valorii pe care perspectivele neurodivergente o pot aduce în dezbaterile morale și etice. Departe de a reprezenta o deficiență, tendința de a evalua normele sociale și morale dintr-o perspectivă externă, de a le supune unei analize critice și de a privilegia autenticitatea și consecvența în fața convențiilor poate genera o etică mai reflectată și mai onestă.

Pentru profesioniști, această observație subliniază importanța de a recunoaște și respecta autonomia morală a persoanelor cu profiluri neurodivergente. O persoană cu o perspectivă etică similară celei reflectate în opera lui Bondor ar putea avea un cod moral personal foarte puternic și coerent, deși diferit de normele dominante, și ar putea resimți disconfort atunci când este presată să se conformeze unor convenții pe care le percepe ca arbitrare sau neautentice.

Aceste patru dimensiuni ale operei lui Bondor - metodologia și stilul cognitiv, critica normelor, viziunea epistemologică și atitudinea etică - converg pentru a sugera un profil cognitiv ce prezintă similitudini semnificative cu trăsăturile cognitive descrise în literatura despre neurodivergență.

În secțiunea următoare, vom sintetiza aceste observații și vom discuta implicațiile lor mai largi pentru înțelegerea valorii diversității neurobiologice în domeniul filosofic.

Concluzia părții a II-a: Perspectiva neurodivergentă ca resursă cognitiv-filosofică

Convergențele dintre stilul filosofic și modelele cognitive neurodivergente

În concluzie, examinarea operei lui George Bondor prin prisma literaturii despre neurodivergență dezvăluie o serie de corespondențe semnificative. Metodologia sa genealogică, cu accent pe detaliu și răbdare erudită, prezintă similitudini cu stilul de procesare orientat spre detalii documentat în literatura despre neurodivergență. Critica limbajului și demascarea măștilor identitare reflectă conștientizarea acută a convențiilor artificiale descrisă în literatura despre experiențele persoanelor neurodivergente, precum și preferința lor pentru comunicare directă și sinceritate.

Epistemologia fragmentară și pluralistă a lui Bondor seamănă izbitor cu modul de a vedea lumea în particularitățile ei documentat în literatura despre stilurile cognitive neurodivergente, fără a forța coerența globală, iar poziția sa etică independentă, ce chestionează critic adevărurile moralizatoare unanim acceptate, amintește de non-conformismul descris în literatura despre experiențele persoanelor care gândesc "diferit" față de normele sociale dominante.

Desigur, toate aceste convergențe nu sugerează că Bondor ar fi avut intenția explicită de a adopta o "perspectivă neurodivergentă", ci mai curând că anumite moduri cognitive asociate în literatura de specialitate cu neurodivergența pot conduce la insight-uri filozofice originale și la contestarea creativă a viziunilor ortodoxe. Opera sa exemplifică, în fond, cum a gândi altfel – adică diferit de obișnuința intelectuală dominantă – înseamnă adesea a gândi din altă perspectivă, cu acel tip de luciditate distinctă pe care comunitatea academică abia începe să o recunoască și să o prețuiască la persoanele cu alte configurații cognitive.

Valoarea epistemică a neurodiversității în domeniul filosofic

În lumina acestor constatări, putem aprecia contribuția lui George Bondor ca fiind nu doar o exegeză a lui Nietzsche sau Foucault, ci și o afirmare implicită a valorii diversității neurobiologice în gândire: el ne arată că pluralitatea modurilor de a cunoaște (inclusiv cele documentate în literatura despre neurodivergență) poate îmbogăți și subverti fertil discursul filosofic, deschizându-l către orizonturi mai largi de adevăr și înțelegere.

Această concluzie are implicații semnificative pentru modul în care valorificăm diferitele stiluri cognitive în mediul academic și intelectual. În loc să tratăm trăsăturile asociate cu neurodivergența exclusiv ca provocări sau devieri de la o normă, putem începe să le recunoaștem potențialul distinct de a genera perspective filosofice originale și profunde, tocmai prin distanța lor față de modurile convenționale de gândire.

Paralelele și diferențele dintre Iulia Marin și George Bondor

Comparând scrierile Iuliei Marin și George Bondor, observăm atât similitudini cât și diferențe în ceea ce ar putea fi interpretate ca manifestări ale unor profiluri neurodivergente. Ambele personalități par să fi manifestat sensibilitate la detalii, tendință spre analiză minuțioasă, rezistență la reducționism și generalizări, precum și un anumit grad de distanță față de normele sociale dominante.

Diferența majoră constă în modul în care aceste trăsături par să se fi manifestat și să fi fost integrate: în cazul Iuliei Marin, ele par să fi rămas în mare parte nerecunoscute explicit și neintegrate într-o identitate coerentă, ceea ce ar fi putut contribui la suferință psihologică și diagnostice care nu au adresat potențialele specificități neurobiologice fundamentale; în cazul lui Bondor, ele par să fi fost canalizate productiv într-un demers filosofic original, deși nu neapărat recunoscute explicit ca trăsături potențial neurodivergente.

Implicații pentru comunitatea clinică și academică

Pentru comunitatea clinică, această analiză subliniază importanța recunoașterii timpurii a potențialelor profiluri neurodivergente și a valorificării punctelor lor forte, nu doar a adresării provocărilor. Pentru comunitatea academică, ea sugerează valoarea de a cultiva și încuraja diversitatea stilurilor cognitive, recunoscând că inovația intelectuală poate veni tocmai din perspectivele care abordează problemele filosofice dintr-un unghi diferit de cel convențional.

În ambele cazuri, mesajul central este că neurodivergența, departe de a fi doar un deficit sau o patologie, poate reprezenta o sursă valoroasă de perspective alternative și contribuții originale. Analiza acestor două personalități intelectuale - ambele încheiate prin suicid - subliniază însă urgența unei mai bune recunoașteri și susțineri a persoanelor cu profiluri potențial neurodivergente, pentru a preveni suferința psihologică extremă și a valorifica deplin potențialul lor intelectual și creativ.

Concluzie generală: Implicații clinice și etice ale recunoașterii neurodiversității

Cele două cazuri analizate în prezentul articol - Iulia Marin și George Bondor - ilustrează cu profunzime realitatea complexă și adesea nerecunoscută a potențialelor manifestări ale neurodiversității la adulții cu abilități intelectuale superioare. Dincolo de diferențele evidente (gen, domeniu profesional, manifestări specifice), ambele cazuri converg într-un punct esențial: neurodivergența lor, rămasă posibil nerecunoscută, ar fi putut reprezenta un factor semnificativ în parcursul lor existențial, culminând cu decizii tragice.

Această concluzie nu este menită să reducă complexitatea vieților lor la o singură etichetă interpretativă, ci să sublinieze importanța esențială a recunoașterii diversității neurobiologice ca mod fundamental diferit de procesare a informației și de raportare la lume.

În contextul Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului (2 aprilie), această analiză capătă o semnificație deosebită. Este important să reflectăm asupra diferenței dintre această zi, recunoscută oficial de ONU din 2007 și promovată intens de organizația Autism Speaks, și Ziua Mândriei Autiste (18 iunie), inițiată în 2005 de către persoane autiste.

În timp ce 2 aprilie a fost istoric asociată cu simbolistica piesei de puzzle (sugerând că "lipsește ceva") și cu campania "Light It Up Blue", concentrându-se adesea pe "conștientizarea" autismului din perspectiva medical-remedială, 18 iunie folosește simbolul infinitului curcubeu (∞), subliniind diversitatea infinită a minților umane și promovând acceptarea, afirmarea și mândria identitară.

Articolul nostru folosește ocazia acestei zile oficiale pentru a reorienta discuția despre neurodivergență dinspre modelul deficitar, centrat pe "conștientizare" și "remediere", spre o abordare mai apropiată de filosofia neurodiversității, care recunoaște diversitatea neurobiologică ca parte valoroasă a diversității umane, nu ca o deficiență de "corectat".

Reconsiderarea perspectivelor clinice și implicațiile pentru practică

Analiza noastră evidențiază necesitatea unei schimbări de paradigmă în abordarea diversității neurobiologice în practica clinică. Sistemul medical continuă să opereze predominant cu modele bazate pe categorii și manifestări clasice, putând uneori să nu recunoască manifestările atipice, camuflate sau de înaltă funcționare ale profilurilor neurodivergente.

Cazul Iuliei Marin sugerează consecințele potențial semnificative ale diagnosticelor succesive care nu au adresat posibila neurodivergență subiacentă - schizofrenie, tulburare bipolară, tulburare schizoafectivă - care ar fi putut conduce la tratamente inadecvate pentru specificul său neurobiologic și la perpetuarea suferinței psihologice.

Ne propunem să încurajăm implementarea unor protocoale de evaluare care să includă explorarea posibilității existenței unor trăsături neurodivergente la pacienții adulți cu:

• Multiple diagnostice psihiatrice anterioare care nu au condus la îmbunătățiri substanțiale;
• Depresie rezistentă la tratamentele convenționale;
• Hipersensibilitate senzorială marcată;
• Istoric de dificultăți sociale persistente, mascate potențial prin inteligență și strategii compensatorii;
• Interese intense și focalizate, uneori atipice pentru contextul socio-cultural;
• Rigiditate cognitivă și comportamentală evidențiată prin nevoia de rutină și predictibilitate.

Este imperativ ca profesioniștii din domeniul sănătății mentale să integreze în practica lor cunoștințele actuale despre potențialele manifestări ale neurodiversității la adulți, în special la femei și la persoanele cu abilități intelectuale superioare. Aceste persoane rămân adesea neidentificate de sistemul medical tradițional, traversând anii cu diagnostice parțiale sau care nu adresează potențialele specificități neurobiologice fundamentale.

Această abordare se aliniază cu mesajul pe care îl propunem pentru Ziua Mondială a Conștientizării Autismului: în loc să ne limităm la "Light It Up Blue", putem reorienta discuția spre respectarea și susținerea drepturilor persoanelor neurodivergente, oferind vizibilitate vocilor lor autentice și organizațiilor conduse de ele însele.

De asemenea, cazul lui George Bondor evidențiază o dimensiune complementară esențială: valoarea epistemică și culturală a modurilor neurodivergente de gândire. Opera sa filosofică exemplifică cum trăsăturile cognitive asociate în literatura despre neurodivergență - atenția la detaliu, sistematizarea, literalismul interpretativ, pluralismul contextual și non-conformismul intelectual - pot genera perspective filosofice inovatoare ce depășesc limitările gândirii convenționale.

Această recunoaștere a valorii neurodiversității transcende modelul medical patologizant și propune o viziune mai echilibrată: persoanele cu profiluri neurodivergente nu sunt doar "pacienți" cu dificultăți ce necesită remediere, ci și posesori ai unor perspective cognitive distincte, potențial valoroase pentru societate. Operele lui Bondor și Marin reprezintă contribuții culturale semnificative, poate tocmai datorită, nu în ciuda, distinctivității lor neurobiologice.

Astfel, pledăm pentru o abordare duală a neurodiversității în practica clinică:

1. Recunoașterea și adresarea provocărilor reale cu care se confruntă persoanele neurodivergente (suprastimulare senzorială, anxietate socială, dificultăți executive etc.);
2. Identificarea și cultivarea punctelor forte cognitive specifice (hiperfocalizare, gândire sistematică, atenție la detalii, creativitate neconvențională)

Această paradigmă echilibrată ar putea reduce semnificativ suferința psihologică și riscul vulnerabilităților emoționale extreme în rândul adulților cu profiluri neurodivergente nerecunoscute, oferindu-le atât suportul necesar, cât și recunoașterea atât de necesară a valorii modului lor distinct de a fi în lume.

Această abordare reflectă tocmai spiritul Zilei Mândriei Autiste (18 iunie), care celebrează neurodivergența ca identitate și recunoaște contribuțiile persoanelor neurodivergente, depășind simpla "conștientizare" pentru a promova acceptarea și respectul.

Etica recunoașterii diversității neurobiologice și respectul pentru unicitatea fiecărei persoane

Din perspectivă etică, articolul nostru ridică întrebări esențiale despre interpretarea post-mortem a scrierilor unor personalități și despre relația dintre identitatea personală și potențialele specificități neurobiologice.

Analiza retrospectivă este inevitabil speculativă și incompletă, însă considerăm că, în contextul unei abordări prudente și nuanțate, ea are valoare educațională și preventivă pentru profesioniști. Prezentarea acestor cazuri în cadrul Zilei Mondiale de Conștientizare a Autismului servește unui scop etic superior: prevenirea unor tragedii similare prin sensibilizarea comunității medicale asupra potențialelor prezentări atipice ale neurodiversității.

În același timp, recunoaștem că neurodivergența nu este doar o condiție medicală, ci și o identitate și o cultură pentru multe persoane. Promovăm o abordare care respectă autodeterminarea persoanelor neurodivergente și dreptul lor de a defini propriile experiențe. Chiar și în contextul clinic, evaluarea profilurilor neurobiologice nu ar trebui impusă, ci oferită ca un instrument de înțelegere și autocompasiune pentru cei care rezonează cu aceste pattern-uri de experiență.

Pentru mulți indivizi neurodivergneți, profilul lor neurologic este o identitate fundamentală, nu o patologie - aceasta este diferența esențială între abordările tradiționale ale zilei de 2 aprilie, care adesea se concentrează pe intervenții și "normalizare", și filosofia Zilei Mândriei Autiste, care celebrează neurodiversitatea. Articolul nostru se poziționează ferm în această a doua perspectivă, folosind totuși ocazia zilei oficiale pentru a promova acest mesaj.

Direcții viitoare de cercetare și practică clinică

Cazurile analizate deschid multiple direcții de explorat pentru cercetători și profesioniști:

1. Dezvoltarea unor instrumente de evaluare adaptate pentru profilurile neurodivergente adulte atipice sau de înaltă funcționare, cu sensibilitate crescută la prezentarea feminină și la strategiile de camuflaj;
2. Cercetarea relației dintre neurodivergență și creativitate în domenii precum literatura, filosofia și artele;
3. Elaborarea unor protocoale terapeutice specifice pentru depresia și anxietatea în contextul neurodiversității, distinct de abordările standard;
4. Studierea longitudinală a traiectoriilor de viață ale adulților cu profiluri neurodivergente nerecunoscute pentru identificarea punctelor critice de intervenție preventivă;
5. Integrarea perspectivelor persoanelor neurodivergente în formarea profesioniștilor din domeniul sănătății mentale.

În încheiere, în lumina Zilei Mondiale de Conștientizării Autismului, articolul nostru reprezintă un apel urgent la recunoașterea pluralității manifestărilor neurodiversității dincolo de stereotipurile clinice tradiționale. Cazurile tragic-emblematice ale Iuliei Marin, respectiv a lui George Bondor ne sugerează că recunoașterea și acceptarea neurodiversității nu este doar o chestiune de acuratețe diagnostică, ci o responsabilitate etică fundamentală a sistemului medical și a societății în ansamblu.

Transformăm astfel sensul acestei zile, de la simpla "conștientizare" (care poate rămâne la nivel superficial) spre o înțelegere profundă și o acceptare autentică a diversității neurobiologice. În timp ce simbolul tradițional al puzzle-ului sugerează că persoanelor neurodivergente "le lipsește ceva", noi adoptăm spiritul infinitului curcubeu - fiecare minte este completă și valoroasă în unicitatea sa.

Ecoul potențialelor manifestări neurodivergente care transpar din scrierile lor, dincolo de tragicul lor sfârșit, ne reamintește că diversitatea neurobiologică nu dispare când rămâne nerecunoscută - doar devine o suferință tăcută, o diferență inexplicabilă, un efort constant de adaptare la o lume care nu înțelege fundamentul acestei experiențe distincte de a fi uman.

Considerăm că profesioniștii din domeniul sănătății mintale ar putea beneficia de pe urma ascultării acestor ecouri și a creării unui spațiu clinic în care diversitatea neurobiologică să fie recunoscută, respectată și susținută adecvat. Această abordare ar marca o veritabilă transformare a zilei de 2 aprilie, dintr-un moment de simplă "conștientizare" într-o oportunitate de reflecție profundă și schimbare de paradigmă în modul în care înțelegem și sprijinim persoanele neurodivergente.

Implicații și sugestii practice pentru profesioniști

Vom traduce aceste concluzii în câteva sugestii concrete, aplicabile în practică clinică:

1. Screening extins:
   
   Includeți întrebări despre potențiale trăsături neurodivergente (hipersensibilitate senzorială, nevoia de rutină, interese intense, dificultăți sociale subtile) în evaluările standard ale pacienților adulți, în special a celor cu istoric psihiatric prelungit și tratament cu eficacitate limitată.
   
2. Evaluarea longitudinală:
   
   Investigați detaliat istoricul din copilărie al pacientului adult cu simptome rezistente sau atipice, căutând indicii de potențială neurodivergență timpurie (sensibilități senzoriale, interese neobișnuite, dificultăți sociale subtile, talente specifice).
   
3. Atenție la camuflaj:
   
   Fiți conștienți de diferența potențială între funcționarea aparentă a pacientului și efortul subiectiv implicat. Explorați explicit potențialul "cost"* al adaptării sociale și tendința de epuizare după interacțiuni sociale prelungite.
   
4. Abordare terapeutică adaptată:
   
   Pentru pacienții identificați cu potențiale trăsături neurodivergente, considerați adaptarea intervențiilor standard pentru a include strategii de gestionare a suprastimulării senzoriale, tehnici de structurare a mediului și valorizarea explicită a intereselor specifice.
   
5. Recunoașterea punctelor forte:
   
   Identificați și valorificați abilitățile speciale ale pacienților cu profiluri neurodivergente (ex. memorie excepțională, atenție la detalii, gândire sistematică, onestitate) ca resurse în procesul terapeutic.
   
6. Educarea anturajului:
   
   Oferiți informații și strategii concrete familiilor și apropiaților pacienților cu profiluri neurodivergente, pentru a facilita înțelegerea și sprijinul adecvat.

Aceste măsuri concrete ar putea face o diferență semnificativă în recunoașterea timpurie a diversității neurobiologice și în oferirea unor intervenții mai bine adaptate nevoilor specifice ale persoanelor cu profiluri neurodivergente.

Prin aceasta, am putea contribui la prevenirea suferinței similare celei sugerate de scrierile Iuliei Marin și George Bondor, și la o mai bună valorificare a contribuțiilor unice pe care aceste persoane le pot aduce culturii și societății.

Bibliografie:

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596

(Criterii diagnostice pentru Tulburarea de spectru autist)

Barbeau, E. B., Soulières, I., Dawson, M., Zeffiro, T. A., & Mottron, L. (2013). The level and nature of autistic intelligence III: Inspection time. Journal of Abnormal Psychology, 122(1), 295-301. https://doi.org/10.1037/a0029984

Bargiela, S., Steward, R., & Mandy, W. (2016). The experiences of late-diagnosed women with autism spectrum conditions: An investigation of the female autism phenotype. Journal of Autism and Developmental Disorders, 46(10), 3281-3294. https://doi.org/10.1007/s10803-016-2872-8

Baron-Cohen, S. (2009). Autism: The empathizing-systemizing (E-S) theory. Annals of the New York Academy of Sciences, 1156(1), 68-80. https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2009.04467.x

Baron-Cohen, Simon. et al. (2009). Autism and talent: the cognitive and neural basis of systemising, Philosophical Transactions of the Royal Society Britain: Biological Sciences, vol. 364(1522). https://doi.org/10.1098/rstb.2008.0337

Bondor, George. Genealogia şi istoria. Nietzsche în lectura lui Foucault, în Hermeneia, nr. 5, 2005. pp. 90-98. https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/bondor-nr.-5_0.pdf

Bondor, George. Deconstrucţia ca strategie de interpretare. Nietzsche în lectura lui John Sallis, în Hermeneia, nr. 4, 2004. https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/Hermeneia_nr.4_2003-2004_ISSN1453-9047_2.pdf

Bondor, George. Construcţia nihilistă a lumii sociale, în Hermeneia, nr. 6, 2006 (ediție revăzută 2011). https://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/bondor-nr.-5_0.pdf

Bondor, George. Dansul măștilor. Nietzsche și problema interpretării, Editura Humanitas, București, 2008. https://www.libris.ro/dansul-mastilor-nietzsche-si-filosofia-SPA978-606-8944-45-6--p24617614.html

Camm-Crosbie L. et al. (2019). "People like me don't get support": Autistic adults' experiences of support and treatment for mental health difficulties, self-injury and suicidality. Autism 23(6): 1431-1441.

(Experiențele femeilor autiste nediagnosticate legate de accesul la suport și identitate)

Cassidy, S., Bradley, L., Shaw, R., & Baron-Cohen, S. (2018). Risk markers for suicidality in autistic adults. Molecular Autism, 9(1), 42. https://doi.org/10.1186/s13229-018-0226-4

(Risc suicidar de ~9 ori mai mare la adulții autiști comparativ cu populația generală)

Chisholm, K., Lin, A., Abu-Akel, A., & Wood, S. J. (2015). The association between autism and schizophrenia spectrum disorders: A review of eight alternate models of co-occurrence. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 55, 173-183. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2015.04.012

Cho, I. Y., Jelinkova, K., Schuetze, M., Vinette, S. A., Rahman, S., McCrimmon, A., Dewey, D., & Bray, S. (2017). Circumscribed interests in adolescents with autism spectrum disorder: A look beyond trains, planes, and computers. PLOS ONE, 12(11), e0187414. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0187414

Crane, L., Goddard, L., & Pring, L. (2009). Sensory processing in adults with autism spectrum disorders. Autism, 13(3), 215-228. https://doi.org/10.1177/1362361309103794

Crane, L., Adams, F., Harper, G., Welch, J., & Pellicano, E. (2019). 'Something needs to change': Mental health experiences of young autistic adults in England. Autism, 23(2), 477-493. https://doi.org/10.1177/1362361318757048

Dean, M., Harwood, R., & Kasari, C. (2017). The art of camouflage: Gender differences in the social behaviors of girls and boys with autism spectrum disorder. Autism, 21(6), 678-689. https://doi.org/10.1177/1362361316671845

Dempsey, E. E., Moore, C., Johnson, S. A., Stewart, S. H., & Smith, I. M. (2020). Morality in autism spectrum disorder: A systematic review. Development and Psychopathology, 32(3), 1069–1085. https://doi.org/10.1017/S0954579419001160

DuBois, D., Ameis, S. H., Lai, M. C., Casanova, M. F., & Desarkar, P. (2016). Interoception in autism spectrum disorder: A review. International Journal of Developmental Neuroscience, 52, 104-111. https://doi.org/10.1016/j.ijdevneu.2016.05.001

Fuld S. (2018). Autism Spectrum Disorder: The Impact of Stressful and Traumatic Life Events and Implications for Clinical Practice. Journal of Autism and Developmental Disorders 48(5): 1330-1340. https://doi.org/10.1007/s10615-018-0649-6

(Reactivitatea post-traumatică amplificată la persoanele autiste)

Milosavljevic B. et al. (2016). Alexithymia in Adolescents with Autism Spectrum Disorder: Its Relationship to Internalizing Difficulties, Sensory Modulation and Social Cognition. Journal of Autism and Developmental Disorders 46(4): 1354-1367. https://doi.org/10.1007/s10803-015-2670-8

(Legătura dintre alexitimie – dificultatea de a identifica emoțiile – și problemele emoționale la autiști)

Grossi, D., Marcone, R., Cinquegrana, T., & Gallucci, M. (2013). On the differential nature of induced and incidental echolalia in autism. Journal of Intellectual Disability Research, 57(10), 903-912. https://doi.org/10.1111/j.1365-2788.2012.01579.x

Happé, F., & Frith, U. (2006). The weak coherence account: Detail-focused cognitive style in autism spectrum disorders. Journal of Autism and Developmental Disorders, 36(1), 5-25. https://doi.org/10.1007/s10803-005-0039-0

Happé, F., & Frith, U. (2020). Annual research review: Looking back to look forward - changes in the concept of autism and implications for future research. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 61(3), 218-232. https://doi.org/10.1111/jcpp.13176

Hedley, D., Uljarević, M., Wilmot, M., Richdale, A., & Dissanayake, C. (2018). Understanding depression and thoughts of self-harm in autism: A potential mechanism involving loneliness. Research in Autism Spectrum Disorders, 46, 1-7. https://doi.org/10.1016/j.rasd.2017.11.003

Hill, E. L. (2004). Executive dysfunction in autism. Trends in Cognitive Sciences, 8(1), 26-32. https://doi.org/10.1016/j.tics.2003.11.003

Hirvikoski, T., Mittendorfer-Rutz, E., Boman, M., Larsson, H., Lichtenstein, P., & Bölte, S. (2016). Premature mortality in autism spectrum disorder. The British Journal of Psychiatry, 208(3), 232-238. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.114.160192

Hobson, R. P. (2012). Autism, literal language and concrete thinking: Some developmental considerations. Metaphor and Symbol, 27(1), 4–21. https://doi.org/10.1080/10926488.2012.638814

Hull, L., Petrides, K. V., Allison, C., Smith, P., Baron-Cohen, S., Lai, M. C., & Mandy, W. (2017). "Putting on my best normal": Social camouflaging in adults with autism spectrum conditions. Journal of Autism and Developmental Disorders, 47(8), 2519-2534. https://doi.org/10.1007/s10803-017-3166-5

(Despre efortul de mascare la adulții autiști și consecințele în planul sănătății mentale)

Hull, L., Petrides, K. V., & Mandy, W. (2020). The female autism phenotype and camouflaging: A narrative review. Review Journal of Autism and Developmental Disorders, 7, 306-317. https://doi.org/10.1007/s40489-020-00197-9

Johnston, K., Murray, K., Spain, D., Walker, I., & Russell, A. (2019). Executive function: Cognition and behaviour in adults with autism spectrum disorders (ASD). Journal of Autism and Developmental Disorders, 49(10), 4181-4192. https://doi.org/10.1007/s10803-019-04133-7

Kanfiszer, L., Davies, F., & Collins, S. (2017). 'I was just so different': The experiences of women diagnosed with an autism spectrum disorder in adulthood in relation to gender and social relationships. Autism, 21(6), 661-669. https://doi.org/10.1177/1362361316687987

Kapp, S. K., Steward, R., Crane, L., Elliott, D., Elphick, C., Pellicano, E., & Russell, G. (2019). 'People should be allowed to do what they like': Autistic adults' views and experiences of stimming. Autism, 23(7), 1782-1792. https://doi.org/10.1177/1362361319829628

Kenworthy, L., Yerys, B. E., Anthony, L. G., & Wallace, G. L. (2008). Understanding executive control in autism spectrum disorders in the lab and in the real world. Neuropsychology Review, 18(4), 320-338. https://doi.org/10.1007/s11065-008-9077-7

Kerns, C. M., Newschaffer, C. J., & Berkowitz, S. J. (2015). Traumatic childhood events and autism spectrum disorder. Journal of Autism and Developmental Disorders, 45(11), 3475-3486. https://doi.org/10.1007/s10803-015-2392-y

King, B. H., Navot, N., Bernier, R., & Webb, S. J. (2014). Update on diagnostic classification in autism. Current Opinion in Psychiatry, 27(2), 105-109. https://doi.org/10.1097/YCO.0000000000000040

Klin, A., Saulnier, C. A., Sparrow, S. S., Cicchetti, D. V., Volkmar, F. R., & Lord, C. (2007). Social and communication abilities and disabilities in higher functioning individuals with autism spectrum disorders: The Vineland and the ADOS. Journal of Autism and Developmental Disorders, 37(4), 748-759. https://doi.org/10.1007/s10803-006-0229-4

Lai, M. C., & Baron-Cohen, S. (2015). Identifying the lost generation of adults with autism spectrum conditions. The Lancet Psychiatry, 2(11), 1013-1027. https://doi.org/10.1016/S2215-0366(15)00277-100277-1)

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Chakrabarti, B., & Baron-Cohen, S. (2013). Subgrouping the autism "spectrum": Reflections on DSM-5. PLOS Biology, 11(4), e1001544. https://doi.org/10.1371/journal.pbio.1001544

Lai, M. C., Lombardo, M. V., & Baron-Cohen, S. (2014). Autism. The Lancet, 383(9920), 896-910. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(13)61539-161539-1)

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Auyeung, B., Chakrabarti, B., & Baron-Cohen, S. (2015). Sex/gender differences and autism: Setting the scene for future research. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 54(1), 11-24. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2014.10.003

Lai, M. C., Lombardo, M. V., Ruigrok, A. N., Chakrabarti, B., Auyeung, B., Szatmari, P., Happé, F., Baron-Cohen, S., & MRC AIMS Consortium. (2017). Quantifying and exploring camouflaging in men and women with autism. Autism, 21(6), 690-702. https://doi.org/10.1177/1362361316671012

Larson, F. V., Lai, M. C., Wagner, A. P., MRC AIMS Consortium, Baron-Cohen, S., & Holland, A. J. (2015). Testing the 'extreme female brain'theory of psychosis in adults with autism spectrum disorder with or without co-morbid psychosis. PLoS One, 10(6), e0128102. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0128102

(Despre rata mare de simptome autism la femei diagnosticate cu alte tulburări psihice severe)

Leedham, A., Thompson, A. R., Smith, R., & Freeth, M. (2020). 'I was exhausted trying to figure it out': The experiences of females receiving an autism diagnosis in middle to late adulthood. Autism, 24(1), 135-146. https://doi.org/10.1177/1362361319853442

Marin, I. (2023). În terapie https://web.archive.org/web/20230419185949/http://interapie.blog/

(Blog personal revelând trăsături autiste și experiențe neurodivergente, publicat cu puțin timp înainte de moartea tragică a autoarei]. Arhivat la data de 19 aprilie 2023 de Internet Archive.)

Mandell, D. S., & Novak, M. (2005). The role of culture in families' treatment decisions for children with autism spectrum disorders. Mental Retardation and Developmental Disabilities Research Reviews, 11(2), 110-115. https://doi.org/10.1002/mrdd.20061

Mason, J., & Scior, K. (2004). 'Diagnostic overshadowing' amongst clinicians working with people with intellectual disabilities in the UK. Journal of Applied Research in Intellectual Disabilities, 17(2), 85-90. https://doi.org/10.1111/j.1360-2322.2004.00184.x

Milton, D. E. (2014). Autistic expertise: A critical reflection on the production of knowledge in autism studies. Autism, 18(7), 794-802. https://doi.org/10.1177/1362361314525281

Ming, X., Brimacombe, M., & Wagner, G. C. (2007). Prevalence of motor impairment in autism spectrum disorders. Brain and Development, 29(9), 565-570. https://doi.org/10.1016/j.braindev.2007.03.002

Moseley, R. L., Gregory, N. J., Smith, P., Allison, C., & Baron-Cohen, S. (2019). A 'choice', an 'addiction', a way 'out of the lost': Exploring self-injury in autistic people without intellectual disability. Molecular Autism, 10(1), 18. https://doi.org/10.1186/s13229-019-0267-3

Mottron, L., Dawson, M., Soulières, I., Hubert, B., & Burack, J. (2006). Enhanced perceptual functioning in autism: An update, and eight principles of autistic perception. Journal of Autism and Developmental Disorders, 36(1), 27-43. https://doi.org/10.1007/s10803-005-0040-7

Mul, C. L., Stagg, S. D., Herbelin, B., & Aspell, J. E. (2018). The feeling of me feeling for you: Interoception, alexithymia and empathy in autism. Journal of Autism and Developmental Disorders, 48(9), 2953-2967. https://doi.org/10.1007/s10803-018-3564-3

Pfeiffer, B., Coster, W., Snethen, G., Derstine, M., Piller, A., & Tucker, C. (2017). Caregivers' perspectives on the sensory environment and participation in daily activities of children with autism spectrum disorder. American Journal of Occupational Therapy, 71(4), 7104220020p1-7104220028p9. https://doi.org/10.5014/ajot.2017.021360

Rommelse, N. N., Geurts, H. M., Franke, B., Buitelaar, J. K., & Hartman, C. A. (2011). A review on cognitive and brain endophenotypes that may be common in autism spectrum disorder and attention-deficit/hyperactivity disorder and facilitate the search for pleiotropic genes. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 35(6), 1363-1396. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2011.02.015

Sedgewick, F., Hill, V., & Pellicano, E. (2019). 'It's different for girls': Gender differences in the friendships and conflict of autistic and neurotypical adolescents. Autism, 23(5), 1119-1132. https://doi.org/10.1177/1362361318794930

South, M., & Rodgers, J. (2017). Sensory, emotional and cognitive contributions to anxiety in autism spectrum disorders. Frontiers in Human Neuroscience, 11, 20. https://doi.org/10.3389/fnhum.2017.00020

(Rigiditatea cognitivă, perfecționismul și alți factori ce țin de autism ca vulnerabilități pentru depresie/suicid)

Tavassoli, T., Miller, L. J., Schoen, S. A., Nielsen, D. M., & Baron-Cohen, S. (2014). Sensory over-responsivity in adults with autism spectrum conditions. Autism, 18(4), 428-432. https://doi.org/10.1177/1362361313477246

Tierney, S., Burns, J., & Kilbey, E. (2016). Looking behind the mask: Social coping strategies of girls on the autistic spectrum. Research in Autism Spectrum Disorders, 23, 73-83. https://doi.org/10.1016/j.rasd.2015.11.013

Vasa, R. A., Mazurek, M. O., Mahajan, R., Bennett, A. E., Bernal, M. P., Nozzolillo, A. A., Arnold, L. E., & Coury, D. L. (2016). Assessment and treatment of anxiety in youth with autism spectrum disorders. Pediatrics, 137(Supplement 2), S115-S123. https://doi.org/10.1542/peds.2015-2851J

Volden, J., & Phillips, L. (2010). Measuring pragmatic language in speakers with autism spectrum disorders: Comparing the children's communication checklist—2 and the test of pragmatic language. American Journal of Speech-Language Pathology, 19(3), 204-212. https://doi.org/10.1044/1058-0360(2010/09-0011))

Wang, Y., Zhang, Y. B., Liu, L. L., Cui, J. F., Wang, J., Shum, D. H., van Amelsvoort, T., & Chan, R. C. (2017). A meta-analysis of working memory impairments in autism spectrum disorders. Neuropsychology Review, 27(1), 46-61. https://doi.org/10.1007/s11065-016-9336-y

Williams, D. M., & Happé, F. (2010). Representing intentions in self and other: Studies of autism and typical development. Developmental Science, 13(2), 307-319. https://doi.org/10.1111/j.1467-7687.2009.00885.x

Wood, J. J., & Gadow, K. D. (2010). Exploring the nature and function of anxiety in youth with autism spectrum disorders. Clinical Psychology: Science and Practice, 17(4), 281-292. https://doi.org/10.1111/j.1468-2850.2010.01220.x

Woods, S. Thinking person's guide to autism. https://thinkingautismguide.com/2023/09/autistic-people-and-the-power-of-positive-nonconformity.html

Dacă acest articol ți-a fost de folos și dorești să ne susții să creștem și să creăm și mai multe resurse utile gratuite poți dona dând click aici

Alătură-te grupului „Autismul explicat de autiști” pe Facebook, pentru discuții și resurse neuroafirmative cu și despre autism și viață autistă.

Urmărește suntAutist pe Facebook, pentru ultimele articole, live-uri și alte resurse.

Alătură-te grupului „About ADHD România" pe Facebook și vizitează DespreADHD.ro pentru discuții și resurse despre ADHD din surse de autoritate