Persoanele autiste nu se „obișnuiesc” cu stimulii senzoriali pe care sunt forțate să îi suporte
Acesta va fi un adevăr dur pentru unii, așa că pregătiți-vă:
Cei mai mulți autiști nu se „obișnuiesc” cu stimulii senzoriali dureroși doar pentru că suntem expuși în mod forțat și repetat la ei; mai degrabă, disociem și încercăm să ne separăm de tot ce ne înconjoară, într-o ultimă și disperată încercare de a opri durerea.
Citiți asta din nou.
Acum, expunerea lentă și ghidată pe care o persoană autistă o face dându-și acordul este diferită. Este posibil să se lucreze prin acești stimuli sau în jurul lor alături de oameni 100% înțelegători, care țin cont de aceste provocări senzoriale. […]
Însă doar expunând o persoană autistă la un sunet, o textură, un miros, o lumină etc. dureroși doar pentru că „lumea reală nu este prietenoasă cu diferențele senzoriale” nu face nimic pentru a întări persoana respectivă și a o pregăti să se integreze într-o societate non-autistă.
Ne învață să devenim amorțiți. Eu am disociat cea mai mare parte a copilăriei, a adolescenței și a tinereții mele și nici măcar nu eram conștientă de asta.
Da, persoanele autiste pot fi adâncite în propriile minți foarte mult din cauza intereselor speciale și a suprastimulărilor senzoriale, dar faptul de a fi forțați să îndurăm un input senzorial oribil pentru noi zi după zi, lună după lună, an după an, ne va face să ne închidem complet, și să nu mai putem primi nimic din exterior.
Nici iubire, nici bucurie, nici prietenie, nici conexiune. Nimic.
Acest tip de disociere NU este o trăsătură inerentă autismului, este un răspuns la traume.
Există o diferență uriașă, ca de la cer la pâmânt, între disociere, împingerea și înăbușirea răspunsurilor emoționale și mascare, și obișnuința REALĂ cu ceva și faptul că nu mai ești la fel de profund afectat de acel lucru.
Deci expunerea bruscă la stimuli dureroși crează disociere, expunerea ușoară la stimuli dureroși în dialog cu persoana autistă, alături de persoana autistită este un mod de a crește.
Spre exemplu să zicem că lumina este dureroasă - expunerea forțată la lumină puternică crează disociere - expunerea ușoară folosind ochelari de soare ori colorați în diferite graduri iar când devine prea mult existența opțiunii ochelarilor de soare este un mod de a crește și de a te obișnui cu lumea înconjurătoare în timp ce înveți să colaborezi și să ceri ajutor. Ceea ce este cel mai important, să ajungi un adult care crede că poate colabora, primi ajutor și susținere în momentele grele - credință pe care mulți dintre noi nu o avem datorită disocierii.
Cu alte cuvinte, doar pentru că cineva se poate antrena să meargă pe cărbuni încinși fără să țipe, nu înseamnă că nu mai simte durerea.
Opriți-vă din a mai face lucruri pentru persoana autistă și începeți să faceți lucruri ori să descoperiți împreună cu persoana autistă.
Articolul original:
