Ce este burnout-ul autistic?
A fi autist are părți pozitive și părți negative. Deși iubesc și sunt recunoscător pentru multe dintre trăsăturile mele autiste, există multe aspecte care sunt, pur și simplu, simptome; cum ar fi sensibilitatea senzorială, epuizarea și disfuncția executivă, care îmi limitează capacitatea de a îmi trăi viața.
Și, uneori, aceste părți nedorite ale autismului, simptomele, mă fac să devin complet nefuncțională din cauza suprasolicitării - acest lucru se numește epuizare autistă (burnout autistic).
Acest articol este o traducere și adaptare din limba engleză. Articolul original poate fi citit aici.
În 2020, un studiu susținut de Institutul Național pentru Sănătate Mintală și realizat de AASPIRE a oferit, în sfârșit, o definiție oficială a burnout-ului autistic:
Burnout-ul autistic este un sindrom conceptualizat ca fiind rezultatul stresului cronic și al unei nepotriviri între așteptări și abilități, fără un sprijin adecvat. Se caracterizează prin epuizare omniprezentă, pe termen lung (de obicei mai mare de 3 luni), pierderea funcționalității și toleranță redusă la stimuli.
Sensul cel mai frecvent utilizat al termenului de „burnout” se referă la burnout-ul ocupațional - epuizarea de la locul de muncă, care duce la scăderea capacității de a face activitatea respectivă; burnout-ul autistic este specific autiștilor și provine din faptul că viața cere mai mult decât putem oferi fără sprijin (iar sprijinul poate fi foarte greu de obținut, în special pentru adulții autiști).
Mai rău, epuizarea autistă este puternic asociată cu ideile și comportamentele suicidare.
Din același studiu: „[burnout-ul autistic] este o problemă importantă pentru comunitatea autistă, deoarece este descris ca provocând suferință; [n.r. - burnou-tul autist are ca rezultat] inabilitatea de a ține pasul cu școala, pierderea locului de muncă, a sănătății și a calității vieții; și chiar la comportamente suicidare."
Studiul citează, de asemenea, un autist:
„[Situația mea] a devenit mult prea mult. După ce [mi-am dat demisia], mi-a fost din ce în ce mai greu să vorbesc cu persoane pe care nu le cunoșteam și am devenit foarte deprimat. Un terapeut mi-a spus că acest lucru este considerat regresie autistă. Nu am putut să lucrez timp de mai mulți ani după această experiență și am încercat să mă sinucid/mi-am petrecut o perioadă în spitalul de boli mintale înainte de a reuși să-mi pun din nou ordine în viață.”
Din nou, din studiu: „În mod informal, adulții autiști descriu modul în care epuizarea i-a costat locul de muncă, prietenii, activități, independența, sănătatea mintală și fizică și i-a împins la un comportament suicidar."
Pot să atest personal aceste citate. Este ca și cum ai pierde abilitatea de a fi cine ești, îți poate fura întreaga viață.
Un alt studiu publicat anul acesta în Sage Journals elaborează:
>>„Burnout-ul autistic este o afecțiune severă, debilitantă, cu debut precedat de oboseala cauzată de camuflarea sau mascarea trăsăturilor autiste, interacțiunile interpersonale, o supraîncărcare a inputului cognitiv*, un mediu senzorial nepotrivit cu sensibilitățile autiste și/sau alți factori de stres sau schimbări suplimentare. Debutul și episoadele de epuizare autistă pot interacționa cu afecțiuni fizice și/sau mentale coexistente.
Trebuie să fie îndeplinite următoarele criterii:
1. Epuizare mintală și fizică semnificativă
2. Retragere interpersonală.
Cu unul sau mai multe dintre următoarele:
1. Reducerea semnificativă a funcționării pe plan social, ocupațional, educațional, academic, comportamental sau în alte domenii importante de funcționare.
2. Confuzie, dificultăți cu funcție executivă** și/sau stări disociative.
3. Intensitate crescută a trăsăturilor autiste și/sau capacitate redusă de camuflare/mascare, de exemplu, sensibilitate senzorială crescută, comportamente repetitive sau de autostimulare, dificultăți de implicare [n.r. - în relații interumane] sau de comunicare cu ceilalți.
Condiția nu poate fi explicată mai bine de o boală psihiatrică, cum ar fi depresia, psihoza, tulburarea de personalitate, tulburările legate de traume și stres. Episoadele prelungite sau cronice de epuizare autistă pot fi precedate de episoade scurte sau intermitente.
*Input cognitiv, se referă la gândire și procesare mentală
**Atenție, funcția executivă se referă la „capacitatea mintală de concentrare a atenției, de a procesa informații în timp ce se realizează alte sarcini și de a planifica și de a memora instrucțiuni.”<<
Deci, practic - burnout-ul autistic are capacitatea de a face o viață deja dificilă complet imposibilă.
Ce se poate face pentru a-l preveni?
Prevenirea burnout-ului autistic constă în a-ți cunoaște și a-ți numi nevoile și în a ști că acestea sunt valide.
Fiind autiști într-o societatea neurotipică, suntem obișnuiți să ignorăm nevoile care nu sunt tipice, dar atunci când le ignorăm pentru perioade îndelungate, se adună... iar prețul este pierderea extremă a funcțiilor și iadul general pe care îl reprezintă burnout-ul autistic.
Pentru mine, doar să-mi dau seama care sunt nevoile mele după ce le-am mascat atât de mult timp a fost un proces complex; să învăț să fiu prezentă cu corpul meu, să îmi verific sistemul nervos și să îmi analiz mintea mă ajută să identific când mă forțez prea tare, trimițându-mă (și mai departe) în burnout.
În plus, mascarea trăsăturilor autiste pare a fi motivul cel mai des citat pentru a ajunge în starea de debilitare gravă dată de burnout-ul autistic, așa că este important să nu mascăm prea mult.
Din primul studiu: „De departe, cel mai comun factor de stres a fost mascarea, sau nevoia de a suprima trăsăturile autiste sau dizabilitatea, sau de a pretinde că nu persoana nu este autistă”.
De asemenea, se citează un participant:
„Metafora pe care o folosesc este că camuflarea și mascarea pe termen lung lasă în urmă un fel de placă psihică în arterele mintale și emoționale. La fel cum acumularea plăcii fizice, în timp, poate duce la un atac de cord sau accident vascular cerebral, acumularea acestei plăci psihice în timp poate duce la epuizare.”
Nu putem pretinde că suntem neurotipici toată viața noastră, dar prin intermediul cursurilor formale sau al feedback-ului negativ din partea celor din jur, autiștii (și persoanele neurodivergente în general) suntem învățați că ar trebui să o facem. Cablajul nostru intern este diferit, deci suntem diferiți, iar acest lucru trebuie să fie mai mult acceptat.
Dacă aveți un autist în casa sau la locul de muncă, vă rog să ascultați care sunt nevoile lor, să le luați în serios și să știți că rădăcina problemei este cel mai important lucru.
De obicei, copleșirea neurologică este problema de bază, probabil din cauza unei dificultăți senzoriale din mediu; și, în multe cazuri, ajustările simple și/sau instrumentele de acomodare vor ajuta foarte mult persoana să își facă treaba în mod eficient, fără a se trimite pe sine în burnout autistic. De asemenea, dacă pare că ne forțăm prea tare, simplul fapt de a întreba dacă avem nevoie de ajutor cu ceva poate fi de mare ajutor.
Singura modalitate de a ieși din burnout este odihna, odihna, odihna, odihna și mai multă ODIHNĂ, probabil săptămâni, luni sau chiar ani - așa că a lua pauze, a-ți da timp pentru a găsi cele mai potrivite acomodări etc. merită cu adevărat.
Și, dacă și tu ești în burnout, sper că îți găsești odihna de care ai atâta nevoie; fie ca amândoi să ieșim curând din el.
Articolul original:
Meg Hartley
